altmarius

cultură şi spiritualitate

DESCOPERIRE ISTORICĂ. Unul dintre cele mai MARI MISTERE a fost rezolvat

Arheologii au făcut o descoperire istorică într-un templu aztec, vechi de peste 500 de ani, din Mexic: 50 de cranii. Pe lângă acestea, arheologii au mai găsit şi 250 de oase de maxilar, scrie Daily Mail. Potrivit specialiştilor, aceste descoperiri reprezintă încă o dovadă în plus despre ritualurile de sacrificiu care erau practicate în trecut în Tenochtitlan, capitala Imperiului aztec.

Cele 50 de cranii au fost găsite pe o piatră de sacrificiu. Cinci erau îngropate sub piatră şi fiecare avea găuri pe ambele părţi, semn că fuseseră atârnate pe un suport. Celelalte 45 de cranii fuseseră depuse deasupra pietrei ritualice. Descoperirea efectivă a avut loc în luna august a acestui an, iar arheologii au găsit cranii când renovau o secţiune a Templo Mayor, situat în inima oraşului Mexico City.

Savanţii de la Institutul Naţional de Arheologie şi Istorie din Mexic, cei care au făcut descopeirea istorică, estimează că acele 45 de cranii găsite deasupra pietrei proveneau de la femei şi bărbaţi cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani şi că este foarte posibil ca acestea să fi fost dezgropate din alte părţi şi aduse la templu, pentru a fi reîngropate.

La acelaşi templu, alţi arheologi au făcut recent o altă descoperire – scheletul unei tinere femei, o posibilă sacrificare în numele unei zeiţe, înconjurată de grămezi de oase (aproximativ 1.800 de oase). Tot în vara aceasta a fost descoperit un copac sacru, în aceeaşi regiune, despre care specialiştii spun că ar fi fost adus din munţi special pentru un ritual ţinut la templu.

Cele 50 de cranii descoperite au fost prezentate recent publicului. Toate osemintele s-au păstrat în condiţii bune, precizează arheologii.

Mai interesantă decât craniile, însă, pentru arheologi, este piatra de sacrificiu unde acestea se aflau, care arată ca o piatră funerară, de culoare gri. Arheologi din toată lumea sunt de părere că această descoperire oferă informaţii preţioase despre modul în care craniile erau folosite şi refolosite în ritualuri la Templo Mayor şi chiar despre sacrificiul uman în astfel de ceremonii. 

sursa: gandul.info

Vizualizări: 16

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor