cultură şi spiritualitate
Joi, 4 octombrie 2018, se va deschide noua stagiune a Filarmonicii "George Enescu", prilej cu care instituția a organizat o conferință de presă la Ateneul Român. Primul care a vorbit despre această stagiune a fost Andrei Dimitriu, directorul general al Filarmonicii:
"Cred că este una din cele mai bune stagiuni de când sunt eu aici. Spun asta gândindu-mă la dirijorii care vor fi în această parte a stagiunii și soliștii. Faptul că stagiunea o deschide maestrul Zacharias, Cristi Badea, Horia Andreescu... sunt nume care deja sunt consacrate și cred că important e, ca interpretare, că recunosc o anumită valoare a Filarmonicii 'George Enescu' și că prezența lor alături de ansamblurile noastre îi onorează."
Stagiunea 2017-2018 a Filarmonicii bucureștene are o triplă semnificație, celebrând Anul Centenar al României, împlinirea a 130 de ani de la inaugurarea Ateneului Român și 150 de ani de existență a Filarmonicii. În acest context, va exista o serie de "Concerte ale Centenarului la Ateneu" care propune publicului o dramaturgie muzicală construită pe cronologia evenimentelor istorice și culturale centenare, cu artiști invitați români și străini de renume internațional. Atât programele din această serie, cât și întreaga stagiune aniversară, prezintă câteva teme importante precum "Creația enesciană" - în cadrul căreia vor fi interpretate lucrări simfonice ale marelui compozitor, "Titani ai muzicii clasice", concerte dedicate unor mari interpreți ai vremurilor noastre, cât și unor compozitori reprezentativi ai ultimului secol și "Generația secolului XXI", cu participarea soliștilor și dirijorilor tineri, de perspectivă. Se vor afla pe scena Ateneului, între alții, dirijorii Christian Badea, Paul Nadler, Gerd Schaller, Camil Marinescu, violoncelistul Misha Maisky, violonistul Valery Sokolov, pianiștii Lukasz Krupinski și Daniel Petrică Ciobanu. Pe lângă concertele de stagiune care se vor desfășura în zilele de joi și vineri, de la ora 19.00, vor continua și cunoscutele serii "Clasic e fantastic" și"Stagiunea de marți seara".
Câteva dintre reperele noii stagiuni a Filarmonicii "George Enescu" au fost punctate, în cadrul conferinței de presă de la Ateneul Român, de Iosif Ion Prunner, dirijorului Corului Filarmonicii:
"Aș vrea să remarc câteva prime audiții pentru filarmonică - Simfonia a III-a de Szymanowski și Gorecki - Amen care se vor cânta în simfonicele de la mijlocul lunii noiembrie, dirijor Alexander Walker. Aș dori să remarc concertul lui Cornel Dăescu din 15 decembrie și prezența renumitei pianiste Khatia Buniatishvili, acest concert dedicat celor 150 de ani de la înființarea orchestrei. Corul Filarmonicii va fi prezent cu câteva lucrări alături de maestrul Andreescu, alături de Gerd Schaller. Vor fi soliști în premieră la noi în stagiune în cadrul acestui concert."
În timpul conferinței de presă de luni, 1 octombrie, la Ateneul Român s-a desfășurat și prima repetiție a Orchestrei Filarmonicii, sub conducerea lui Christian Zacharias. Carismaticul dirijor și pianist german și-a făcut timp în pauza repetiției pentru a se adresa jurnaliștilor:
"Sunt foarte fericit să mă aflu aici și să deschid stagiunea Filarmonicii Enescu. Desigur că avem mult de lucru. Simfonia a II-a de Beethoven, pe care o vom interpreta în finalul programului, este dificilă, are multe probleme tehnice. La fel ca întotdeauna, încerc să dau totul împreună cu muzicienii din orchestră. Ei reacționează foarte bine și cred că vom oferi un concert minunat. Ca de obicei, mă bucur să mă aflu aici, la Ateneul Român."
Christian Zacharias va evolua ca solist și dirijor în primele două concerte din stagiunea 2017-2018 a Filarmonicii "George Enescu", joi 4 octombrie și vineri, 5 octombrie. Programul va fi alcătuit integral din lucrări semnate de Ludwig van Beethoven: selecțiuni din muzica baletului "Creațiunile lui Prometeu", Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră și Simfonia a II-a op. 36 în Re major.
Numar de steaguri: 273
Record vizitatori: 8,782 (3.04.2011)
16,676 (3.04.2011)
Steaguri lipsa: 33
1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)
1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)
1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)
2 state au peste 20,000 clickuri (Italia, Germania)
4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, Ungaria, Spania,, Marea Britanie,)
6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Canada, )
10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia, Australia, Irlanda, Israel, Grecia, Elvetia , Brazilia, Suedia, Austria)
50 state au peste 100 clickuri
20 state au un click
1.EDITURA HOFFMAN
https://www.editurahoffman.ro/
2. EDITURA ISTROS
https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/
3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI
https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1
4.ANTICARIAT UNU
https://www.anticariat-unu.ro/wishlist
5. PRINTRE CARTI
6. ANTICARIAT ALBERT
7. ANTICARIAT ODIN
8. TARGUL CARTII
9. ANTICARIAT PLUS
10. LIBRĂRIILE:NET
https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452
https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top
14. ANTICARIAT NOU
https://anticariatnou.wordpress.com/
15.OKAZII
https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150
16. ANTIKVARIUM.RO
17.ANTIKVARIUS.RO
18. ANTICARIAT URSU
https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home
19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS
20. EDITURA SPANDUGINO
21. FILATELIE
22 MAX
http://romanianstampnews.blogspot.com
23.LIBREX
https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom
24. LIBMAG
https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/
https://www.libris.ro/account/myWishlist
http://magiamuntelui.blogspot.com
27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/
28.RADIO ARHIVE
https://www.facebook.com/RadioArhive/
29.IDEEA EUROPEANĂ
https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/
30. SA NU UITAM
31. CERTITUDINEA
32. F.N.S.A
https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html
Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ
1. Radu Sorescu - Petre Tutea. Viata si opera
2. Zaharia Stancu - Jocul cu moartea
3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi
4. Ioan Slavici - Inchisorile mele
5. Gib Mihaescu - Donna Alba
6. Liviu Rebreanu - Ion
7. Cella Serghi - Pinza de paianjen
8. Zaharia Stancu - Descult
9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte
10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani
11. George Calinescu Cartea nuntii
12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…
Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.
© 2024 Created by altmarius. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius