Declaraţia Sfântului Scaun la Consiliului Drepturilor Omului în ceea ce priveşte situaţia din Siria

[altmariustotal catolic]

22.04.2015, Geneva (Catholica) - Pe 17 martie 2015, la Geneva, Arhiepiscopul Silvano M. Tomasi, observator permanent al Sfântului Scaun pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite şi pe lângă alte organizaţii internaţionale din Geneva, a susţinut o intervenţie la a XXVIII-a sesiune a Consiliului Drepturilor Omului, pe marginea punctului 4 al raportului Comisiei internaţionale independente de anchetă cu privire la Republica Arabă Siriană. Deşi a trecut ceva timp de la susţinerea acestui raport, considerăm să îl prezentăm în lumina evenimentelor care continuă să fie grave pentru creştini în Orientul Mijlociu. Iată deci declaraţia:

Domnule preşedinte, conflictele au forţat un număr cutremurător de 5,5 milioane de oameni să-şi părăsească casele în primele şase luni ale lui 2014. Aceasta reprezintă o sporire majoră a numărului record de 51,2 milioane în întreaga lume, care deja au fost strămutaţi cu forţa până la sfârşitul anului 2013. Comisia internaţională independentă de anchetă cu privire la Republica Arabă Siriană a informat recent că, încă de la începutul crizei, „mai mult de 10 milioane de sirieni şi-au părăsit casele. Acest număr se ridică la aproape jumătate din populaţia ţării, acum lipsită de drepturile de bază la adăpost şi locuinţă adecvată, la securitate şi demnitate umană. Mulţi sunt victime ale încălcării drepturilor omului şi ale abuzurilor şi sunt în nevoie urgentă de măsuri de protecţie şi de sprijin.” Pentru a intensifica această tragedie, mai mult de 3 milioane de persoane, dintre care cele mai multe sunt femei şi copii, au părăsit Republica Arabă Siriană şi sunt refugiaţi în ţările vecine. Violenţa continuă să producă victime în Orientul Mijlociu, în special, dar nu exclusiv, acolo unde ura şi intoleranţa sunt criteriile pentru relaţiile dintre grupuri. Drepturile omului ale acestor persoane strămutate cu forţa sunt încălcate în mod sistematic cu impunitate. O mare varietate de surse a furnizat dovezi privind modul în care copiii suferă consecinţele brutale ale unei stări persistente de război în ţara lor.

Copiii sunt recrutaţi, instruiţi şi utilizaţi în poziţii de combatanţi activi, uneori chiar ca scuturi umane în atacuri militare. Aşa-numitul „Stat Islamic” (ISIS) a înrăutăţit situaţia prin antrenarea şi utilizarea copiilor ca atentatori sinucigaşi, prin uciderea copiilor care aparţin comunităţilor religioase şi etnice diferite, prin vânzarea de copii ca sclavi în pieţe, prin executarea unui număr mare de băieţi şi prin comiterea de alte atrocităţi. În tabere de pe cuprinsul Orientului Mijlociu, copiii constituie aproximativ jumătate din populaţia refugiaţilor şi sunt cel mai vulnerabil grup demografic pe timp de conflict şi în timpul strămutărilor. Viaţa lor în exil este plină de incertitudine şi sforţare zilnică. „Mulţi sunt separaţi de familiile lor, au dificultăţi în ceea ce priveşte accesul la servicii de bază şi trăiesc în sărăcie crescândă. Doar unul din doi copii sirieni refugiaţi în ţările vecine primeşte educaţie.” Dincolo de condiţiile specifice cu care se confruntă copiii strămutaţi intern şi cei din taberele de refugiaţi din regiune şi dincolo de tragediile enorme care îi afectează, pare important să ne imaginăm viitorul lor, concentrându-ne pe trei zone specifice de îngrijorare.

În primul rând, lumea trebuie să se ocupe de situaţia a milioane de copii apatrizi, care, potrivit legii, nici nu s-au născut. Organizaţia Naţiunilor Unite estimează că aproximativ 30.000 din aceşti copii pot fi găsiţi doar în Liban. În plus, din cauza conflictelor din Orientul Mijlociu şi a dezrădăcinării masive a familiilor, mai multe mii de copii neînregistraţi sunt împrăştiaţi prin tabere şi prin alte ţări de azil. Aceştia sunt „copii fantomă”, ai căror părinţi au plecat din Siria, dar al căror nume şi dată a naşterii nu au fost înregistrate niciodată la vreun birou de stare civilă. De fapt, UNICEF raportează că 3.500 de copii nu au, în mod „oficial”, o familie sau o identitate. Acest lucru se întâmplă deoarece toate documentele lor personale au fost distruse sub dărâmăturile războiului sau, uneori, pur şi simplu pentru că părinţii lor nu au avut timp sau bani pentru a înregistra faptul naşterii lor. Copiii apatrizi traversează graniţele internaţionale singuri şi ajung complet abandonaţi.

Numărul persoanelor apatride în lume ajunge la 10 milioane. În timp ce toţi se confruntă cu dificultăţi majore, cei care au părăsit Siria se confruntă cu provocări care sunt chiar mai dramatice; un copil sub unsprezece ani şi fără documente nu are acces nici chiar şi la serviciile cele mai de bază. Aceşti copii, evident, nu pot merge la şcoală şi sunt susceptibili de a fi adoptaţi în mod ilegal, recrutaţi într-un grup înarmat, abuzaţi, exploataţi sau forţaţi să se prostitueze. Fiecare copil are dreptul de a fi înregistrat la naştere şi, astfel, de a fi recunoscut ca persoană înaintea legii. Punerea în aplicare a acestui drept îi deschide calea de acces pentru a se bucura de alte drepturi şi beneficii care afectează viitorul său. Simplificarea mecanismelor şi cerinţelor de înregistrare, ridicarea taxelor şi pledarea pentru legislaţia de înregistrare ce îi include şi pe refugiaţi reprezintă paşi pentru a rezolva situaţia copiilor apatrizi.

În al doilea rând, o altă componentă cheie care modelează viitorul copiilor dezrădăcinaţi este educaţia. Atât în Siria, cât şi în taberele de refugiaţi din regiune, asigurarea educaţiei a devenit extrem de problematică. În jur de 5.000 de şcoli au fost distruse în Siria unde mai mult de un milion şi jumătate de elevi nu mai primesc, la acest moment, o educaţie şi unde atacurile împotriva clădirilor şcolilor continuă. Extremiştii din „Statul Islamic” deja au închis un număr mare de şcoli în zonele aflate sub controlul lor. Starea periculoasă a ţării nu permite copiilor să meargă la şcoală şi nici să aibă acces la o educaţie corespunzătoare. Comunitatea internaţională, în ansamblu ei, pare să fi judecat greşit amploarea crizei siriene. Se credea de către mulţi că fluxul de refugiaţi sirieni era temporar şi că aceşti refugiaţi vor părăsi ţările lor de azil în timp de câteva luni.

Acum, după patru ani de conflict, pare probabil că aceşti refugiaţi vor rămâne, iar localnicii trebuie să înveţe să trăiască alături de ei. Ca urmare a conflictului, copiii sunt în spate cu educaţia şi sunt lipsiţi de bucuria copilăriei lor. În tabere, există doar 40 de profesori pentru mai mult de 1.000 de elevi în vârstă de 6-17 ani. Majoritatea profesorilor sunt voluntari şi, adesea, refugiaţi ei înşişi. Clasele se concentrează pe desen şi pe muzică pentru a ajuta la uşurarea traumei; scrisul şi matematica sunt predate atunci când cărţile sunt disponibile. În Turcia, copiii se confruntă cu probleme suplimentare din cauza barierei lingvistice. Aceşti refugiaţi vorbesc araba sau kurda aşa că ei nu pot participa la şcolile publice unde se vorbeşte numai turcă. Din diferite motive, atât în ţările lor de origine, cât şi în taberele de refugiaţi, copiii găsesc un sistem de educaţie inadecvat, care le pune în pericol viitorul. Peste tot există o nevoie urgentă de un sistem de educaţie care i-ar putea absorbi pe aceşti copii şi care să aducă o oarecare normalitate în viaţa lor.

În al treilea rând, o altă consecinţă perturbatoare a violenţei continue care chinuie Orientul Mijlociu este separarea membrilor familiei, care forţează mulţi minori să se descurce singuri. Rădăcina destabilizării societăţii este violenţa generalizată, care duce la dezorganizarea familiei, unitate socială de bază a societăţii. Pentru a împiedica exploatarea în continuare a copiilor şi pentru a-i proteja în mod corespunzător, un efort suplimentar trebuie făcut pentru a facilita reunificarea minorilor cu familiile lor.

Domnule preşedinte, dreptul la identitate juridică, la educaţie adecvată şi la familie sunt elemente cheie şi cerinţe specifice într-un sistem cuprinzător de protecţie a copiilor. Astfel de măsuri necesită colaborarea strânsă a tuturor părţilor interesate. Accesul la educaţie de calitate şi la îngrijire psiho-socială, împreună cu alte servicii de bază, este extrem de important. Cu toate acestea, copiii nu pot beneficia de astfel de servicii dacă nu sunt înregistraţi la naştere, iar familiile şi comunităţile lor nu sunt sprijinite pentru a-i proteja mai bine. În cazul în care violenţa nu se opreşte şi ritmul normal al educaţiei şi dezvoltării nu este reluat, aceşti copii riscă să devină o generaţie pierdută.

Pacea în Siria şi în Orientul Mijlociu este o prioritate pentru creşterea sănătoasă a tuturor copiilor. Cu convingere, în timpul pelerinajului său în Ţara Sfântă, Papa Francis a declarat: „Să înceteze violenţa şi să fie respectat dreptul umanitar, asigurând astfel asistenţa de mare nevoie celor care suferă! Toate părţile să abandoneze încercarea de a rezolva problemele prin folosirea armelor şi să revină la negocieri. O soluţie va fi găsită doar prin dialog şi reţinere, prin compasiune pentru cei care suferă, prin căutarea unei soluţii politice şi printr-un sentiment de responsabilitate frăţească.” Vă mulţumesc, domnule preşedinte.