Declaraţia din aprilie 1964 a fost testamentul lui Dej

[altmariusistoric]

Postat de 

V. Brădăţeanu

 -http://www.rador.ro/2017/07/31/declaratia-din-aprilie-1964-a-fost-t...

31/07/2017

http://www.rador.ro/wp-content/uploads/2014/10/Foto_Octavian_Siliveestru-300x255.jpg 300w" sizes="(max-width: 186px) 100vw, 186px" /> de Octavian Silivestru

La sfârşitul anilor ’50 şi începutul anilor ’60, relaţiile cu sovietici deveniseră mai reci. Trupele sovietice fuseseră retarse din România, apoi au plecat şi consilierii ruşi. Pe plan internaţional România a  jucat abil în conflictul chino-sovietic prin care regimul de la Bucureşti şi-a atras sprijinul chinez. În acelaşi timp, au fost refăcute relaţiile cu Iugoslavia.  La începutul anului 1964,  România a respins public “planul Valev”  prin care  ar fi fost creat un “complex economic interstatal” (Basarabia, sudul Ucrainei, sud-estul României şi nordul Bulgariei).  În această atmosferă, Gheorghe Gheorghiu-Dej a decis să imprime un nou curs regimului politic, dând semnalul începerii desprinderii României de pe orbita Uniunii Sovietice. Între 15 – 22 aprilie 1964, în cadrul Plenarei Lărgite a C.C. al P.M.R., a fost dată publicităţii Declaraţia cu privire la poziţia P.M.R. în problemele mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale, considerat apoi primul pas într-o politică de emancipare relativă faţă de URSS. Declaratía din aprilie  1964 a fost pregătită din timp și cu multă grijă, în mare secret.  Ea a fost redactată de un grup de activişti de partid din care a făcut parte şi Gheorghe Apostol.

http://www.rador.ro/wp-content/uploads/2017/06/dej-300x223.jpg 300w, http://www.rador.ro/wp-content/uploads/2017/06/dej-80x60.jpg 80w, http://www.rador.ro/wp-content/uploads/2017/06/dej-265x198.jpg 265w, http://www.rador.ro/wp-content/uploads/2017/06/dej-696x518.jpg 696w, http://www.rador.ro/wp-content/uploads/2017/06/dej-564x420.jpg 564w" sizes="(max-width: 740px) 100vw, 740px" />
sursa – „Fototeca online a comunismului românesc”, Cota: 30/1961

După retragerea trupelor sovietice din România, au rămas consilierii. Aceştia erau la Ministerul Forţelor Armate, la Securitate, la Interne, la toate ministerele economice ….  Erau plãtiţi de noi şi ei şi familiile lor. Stãteau în casele noastre, nu plãteau chirie. Trebuia sã scãpãm şi de ei! Şi s-a ridicat problema asta, de asemenea, în faţa lui Hruşciov: “Nu mai avem nevoie de consilierii dumneavoastră!”   Ei s-au retras în etape, cã nu puteau să plece toţi odatã.  Întîi a trebuit sã plece cei de la Interne. Şi de la Securitate. Pe urmã cei de la armatã şi-apoi cei de la ministerele economice. Apoi a început lupta pe linie economicã, dupã ce s-a terminat cu Sovrom-urile, a venit Hruşciov cu ideea integrãrii economice. Cu C.A.E.R.-ul şi mai tîrziu cu “planul Valev ” … Tot timpul când s-a discutat problema integrãrii… noi vorbeam de cooperare, de colaborare şi el [Hrusciov] vorbea de integrare. Poziţia României a determinat ca aceastã organizaţie economicã a ţãrilor socialiste – C.A.E.R.-ul  – sã nu devinã un centru unic de planificare şi de conducere a economiei ţãrilor socialiste. Care trebuiau sã fie subordonate economiei sovietice. Şi nu s-a hotãrît nimic. Pânã … la începutul anului 1964, când s-a publicat zonele economice prevãzute de cãtre acest economist, Valev. Când a vãzut Dej în ziar şi harta în care eram noi aşezaţi ca ţarã agricolã, împreunã cu Bulgaria şi o parte a Ungariei, a spus : “Nu se mai poate! Am terminat cu Sovrom-urile, am terminat cu armata şi-acum trebuie sã dãm bãtãlia decisivã! Trebuie sã stabilim noi baze principiale de relaţii şi pe linie de partid şi pe linie de stat. Nu numai cu U.R.S.S., cu toate ţãrile socialiste! Şi nu numai cu ţãrile socialiste, cu toate ţãrile lumii ”. Aşa s-a nãscut ideea unei declaraţii pe care trebuie s-o adopte Plenara Comitetului Central şi care s-a produs în aprilie 1964.  Declaraţia a fost redactată de un colectiv. Eu am mai scris lucrul ãsta, aici mã contrazic cu [Paul Niculescu] Mizil. Mizil spune c-a fost un colectiv care a lucrat sub conducerea lui Ceauşescu la partid. Eu ştiu de un colectiv care a lucrat la Predeal, sub conducerea lui Dej. Şi din colectivul ãsta am fãcut şi eu parte. S-a lucrat efectiv la Predeal. Dej în fiecare sãptãmânã, sâmbãta, era la Predeal. Şi vedea ce s-a scris în cursul sãptãmînii. Şi începeam sã discutãm pe capitole. Şi venea cu noi idei, cu noi propuneri şi iar mai lucram o sãptãmînã. Şi iar venea, şi iar vedea. Şi iar mai fãceam nişte îmbunãtãţiri. Şi-aşa a durat o lunã de zile elaborarea acestui document. Cuvânt cu cuvânt. Şi pricipiile acestea de bazã, care au fost stabilite prin relaţiile dintre partide mai ales, ãstea au fost dictate de Dej. De asta am susţinut şi susţin şi-acuma, aceastã Declaraţie din aprilie 1964 a fost testamentul lui Dej.

[Arhiva de istorie orală – Radio România. Interviu realizat de profesor Ioan Scurtu şi Virginia Călin, 1995]