altmarius

cultură şi spiritualitate

Declaraţia din aprilie 1964 a fost testamentul lui Dej

de Octavian Silivestruhttp://www.rador.ro/wp-content/uploads/2014/10/Foto_Octavian_Siliveestru-300x255.jpg 300w" sizes="(max-width: 186px) 100vw, 186px" /> de Octavian Silivestru

La sfârşitul anilor ’50 şi începutul anilor ’60, relaţiile cu sovietici deveniseră mai reci. Trupele sovietice fuseseră retarse din România, apoi au plecat şi consilierii ruşi. Pe plan internaţional România a  jucat abil în conflictul chino-sovietic prin care regimul de la Bucureşti şi-a atras sprijinul chinez. În acelaşi timp, au fost refăcute relaţiile cu Iugoslavia.  La începutul anului 1964,  România a respins public “planul Valev”  prin care  ar fi fost creat un “complex economic interstatal” (Basarabia, sudul Ucrainei, sud-estul României şi nordul Bulgariei).  În această atmosferă, Gheorghe Gheorghiu-Dej a decis să imprime un nou curs regimului politic, dând semnalul începerii desprinderii României de pe orbita Uniunii Sovietice. Între 15 – 22 aprilie 1964, în cadrul Plenarei Lărgite a C.C. al P.M.R., a fost dată publicităţii Declaraţia cu privire la poziţia P.M.R. în problemele mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale, considerat apoi primul pas într-o politică de emancipare relativă faţă de URSS. Declaratía din aprilie  1964 a fost pregătită din timp și cu multă grijă, în mare secret.  Ea a fost redactată de un grup de activişti de partid din care a făcut parte şi Gheorghe Apostol.

dejhttp://www.rador.ro/wp-content/uploads/2017/06/dej-300x223.jpg 300w, http://www.rador.ro/wp-content/uploads/2017/06/dej-80x60.jpg 80w, http://www.rador.ro/wp-content/uploads/2017/06/dej-265x198.jpg 265w, http://www.rador.ro/wp-content/uploads/2017/06/dej-696x518.jpg 696w, http://www.rador.ro/wp-content/uploads/2017/06/dej-564x420.jpg 564w" sizes="(max-width: 740px) 100vw, 740px" />
sursa – „Fototeca online a comunismului românesc”, Cota: 30/1961

După retragerea trupelor sovietice din România, au rămas consilierii. Aceştia erau la Ministerul Forţelor Armate, la Securitate, la Interne, la toate ministerele economice ….  Erau plãtiţi de noi şi ei şi familiile lor. Stãteau în casele noastre, nu plãteau chirie. Trebuia sã scãpãm şi de ei! Şi s-a ridicat problema asta, de asemenea, în faţa lui Hruşciov: “Nu mai avem nevoie de consilierii dumneavoastră!”   Ei s-au retras în etape, cã nu puteau să plece toţi odatã.  Întîi a trebuit sã plece cei de la Interne. Şi de la Securitate. Pe urmã cei de la armatã şi-apoi cei de la ministerele economice. Apoi a început lupta pe linie economicã, dupã ce s-a terminat cu Sovrom-urile, a venit Hruşciov cu ideea integrãrii economice. Cu C.A.E.R.-ul şi mai tîrziu cu “planul Valev ” … Tot timpul când s-a discutat problema integrãrii… noi vorbeam de cooperare, de colaborare şi el [Hrusciov] vorbea de integrare. Poziţia României a determinat ca aceastã organizaţie economicã a ţãrilor socialiste – C.A.E.R.-ul  – sã nu devinã un centru unic de planificare şi de conducere a economiei ţãrilor socialiste. Care trebuiau sã fie subordonate economiei sovietice. Şi nu s-a hotãrît nimic. Pânã … la începutul anului 1964, când s-a publicat zonele economice prevãzute de cãtre acest economist, Valev. Când a vãzut Dej în ziar şi harta în care eram noi aşezaţi ca ţarã agricolã, împreunã cu Bulgaria şi o parte a Ungariei, a spus : “Nu se mai poate! Am terminat cu Sovrom-urile, am terminat cu armata şi-acum trebuie sã dãm bãtãlia decisivã! Trebuie sã stabilim noi baze principiale de relaţii şi pe linie de partid şi pe linie de stat. Nu numai cu U.R.S.S., cu toate ţãrile socialiste! Şi nu numai cu ţãrile socialiste, cu toate ţãrile lumii ”. Aşa s-a nãscut ideea unei declaraţii pe care trebuie s-o adopte Plenara Comitetului Central şi care s-a produs în aprilie 1964.  Declaraţia a fost redactată de un colectiv. Eu am mai scris lucrul ãsta, aici mã contrazic cu [Paul Niculescu] Mizil. Mizil spune c-a fost un colectiv care a lucrat sub conducerea lui Ceauşescu la partid. Eu ştiu de un colectiv care a lucrat la Predeal, sub conducerea lui Dej. Şi din colectivul ãsta am fãcut şi eu parte. S-a lucrat efectiv la Predeal. Dej în fiecare sãptãmânã, sâmbãta, era la Predeal. Şi vedea ce s-a scris în cursul sãptãmînii. Şi începeam sã discutãm pe capitole. Şi venea cu noi idei, cu noi propuneri şi iar mai lucram o sãptãmînã. Şi iar venea, şi iar vedea. Şi iar mai fãceam nişte îmbunãtãţiri. Şi-aşa a durat o lunã de zile elaborarea acestui document. Cuvânt cu cuvânt. Şi pricipiile acestea de bazã, care au fost stabilite prin relaţiile dintre partide mai ales, ãstea au fost dictate de Dej. De asta am susţinut şi susţin şi-acuma, aceastã Declaraţie din aprilie 1964 a fost testamentul lui Dej.

[Arhiva de istorie orală – Radio România. Interviu realizat de profesor Ioan Scurtu şi Virginia Călin, 1995]

 

Vizualizări: 28

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor