http://www.rador.ro/wp-content/uploads/2014/10/Foto_Octavian_Siliveestru-300x255.jpg 300w" sizes="(max-width: 114px) 100vw, 114px" />de Octavian Silivestru
Trimis de sovietici cu misiunea de a ataca trenurile cu produse petroliere care plecau spre Germania, Grupul Alpin Carpaţi şi-a instalat tabăra în apropiere de Poasada. Apoi, în mai şi iunie 1944 a minat mai multe trenuri cu produse petroliere care treceau pe Valea Prahovei. Localizat de unităţi ale Armatei Române, grupul a fost atacat. Membrii grupului printre care se afla şi Lovin Constantin au respins atacul, apoi au fugit spre Ploieşti unde au încercat să se regrupeze.
După o misiune de minare, m-am întors la bază.
M-am dezbrăcat şi automatul l-am pus la gât peste cămaşă. Nu m-am culcat unde era grupul, m-am culcat mai sus, unde era brădet… Dimineaţa numai ce aud: “Ce-i cu voi acolo? Mâinile sus!” În acelaşi timp cei care au somat au tras. N-au tras în noi, au tras în sus. Cum eu eram culcat mai sus de restul grupului, glonţele au venit spre mine. Am sărit în picioare, în camaşă şi în izmene şi cu automatul la gât… am armat automatul să trag, dar n-am văzut pe nimeni. Atunci trag pe deasupra grupului de băieţi care era mai jos de mine. În acelaşi timp aud foşnind. Când mă uit, văd un soldat, nu ştiu dacă era jandarm sau vânător de munte. Era cu arma pusă în gât şi aluneca pe frunziş, dădea înapoi ca să fugă, să dispară. Eu am îndrept automatul spre el şi am tras. Am tras vreo treizeci de cartuşe în el… cred că a rămas acolo. Ceilalţi tovarăşi au început să tragă imediat. Erau unsprezece automate şi munţii au început să clocotească, era ecoul pe care îl făceau munţii în zori de zi, mai ales când vremea este liniştită. Şi era o zi frumoasă, ceea ce era în dezavantajul nostru. Nouă ne plăcea când era întuneric, vijelie, furtună. Imediat am dat foc la cifru, la documentele pe care le aveam. Am umplut raniţele cu cartuşe, apoi am început să ascundem muniţia pe care nu puteam s-o luăm. Până am distrus toate documentele a durat vreo oră şi jumătate. A durat mult până am descurcat antena radio care era montată tocmai în vârful unui copac. Pe urmă generatorul cu care produceam curentul pen
http://www.rumaniamilitary.ro" width="515" height="309" srcset="http://www.rador.ro/wp-content/uploads/2016/01/vanatori_de_munte_la_atac.jpg 400w, http://www.rador.ro/wp-content/uploads/2016/01/vanatori_de_munte_la... 300w" sizes="(max-width: 515px) 100vw, 515px" />sursa: http://www.rumaniamilitary.ro
tru aparatul radio era legat cu un fir izolat pe care nu puteam să-l tăiem cu cuţitul. După ce am strâns aparatul radio am plecat. Unde? În faţa noastră era apa, şoseaua şi calea ferată care ducea spre Braşov. În stânga noastră era Muntele Pleşuv. Nu puteam să ieşim la luminiş, ziua mai ales. În apropiere era Predealul, care era plin de militari. Singura scăpare era printr-o prăpastie. Aşa că ne-am dat drumul prin prăpastia aceea. La un moment dat s-a tras asupra noastră cu o mitralieră. De unde s-a tras, nu ştim. Probabil de undeva de pe un vârf de stâncă. Ne-am pomenit cu gloanţele…. Noi ne-am ascuns într-un brădet tânăr, mic, pe marginea unei prăpăstii. Ne-am ascuns în grupuri de câte trei: trei, trei, trei. Nu ne-am ascuns toţi grămadă că să ne putem apăra. Nu ne-am ascuns bine şi numai ce auzim: “Ho! Uită-te!” … şi încep cu grenade … Pac! … “Dă-i!”… “Trage!” … “Ho!”…gălăgie. Adevărat este că ei n-au văzut pe nimeni. Noi convenisem: “Nu trage nimeni, până când nu vezi că s-a uitat în ochii tăi.” Ei strigau: “Uită-te!”… Noi nimic, nici o mişcare. A trecut valul ăla de noi. Aştia erau vânători de munte. După ăia se aud pe o altă parte nemţii. Începe iar… “Dă-i!”…aruncau grenade, trăgeau… Noi nici un foc, nici o mişcare. Au trecut şi nemţii. Am stat ascunşi până seara când am plecat de acolo. A doua zi ne-am întâlnit cu o patrulă. Noi mergem încet, însă cu paşii lungi ca să avem spor, să luăm distanţă de ei. Ei se opresc şi ne întreabă: “Unde vă duceţi?” Noi tăcem din gură şi ne căutăm de treabă. Nu fugim, păstrăm aceaşi atitudine, aceaşi viteză a marşului. Auzim: “Trage, sergent, că sunt partizani!” Şi încep să tragă. Între timp noi ne-am apropiat de un brădet şi am reuşit să ne ascundem. Victor a fost uşor rănit la mâna dreaptă şi atunci a dat drumul la raniţă. În raniţă aveam lanternă cu secera şi ciocanul şi steaua pe ea… Aşa şi-au dat seama soldaţii cine suntem. După ce s-a făcut linişte am plecat. Cu greu am ajuns la Sinaia şi apoi la Ploieşti unde am stat până la 23 august. De la Ploieşti ne-am urcat pe o locomotivă şi am plecat spre Brăila. De la Brăila am plecat la Moscova.
[Arhiva de Istorie orală – Radio România. Înregistrare realizată la Institutul de istorie al Partidului Comunist Român, 18.06.1956]
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius