altmarius

cultură şi spiritualitate

DE CE ESTE UNICĂ BUCĂTĂRIA TRADIȚIONALĂ ARDELENEASCĂ?

În fiecare zonă a țării noastre există câte o tradiție locală gastronomică.

https://petry.ro/de-ce-este-unica-bucataria-traditionala-ardeleneas...

De ce este unică bucătăria tradițională ardelenească?

Transilvania este o zonă frumoasă încărcată cu multe obiceiuri și tradiții vechi. Mâncărurile tradiționale au atras turiști din întreaga lume și i-au impresionat cu gustul desăvârșit al preparatelor ce sunt realizate din produse naturale crescute cu atenție.

Transilvania este un loc miraculos, deoarece se mândrește nu numai cu locuri frumoase, ci și cu o aromă gastronomică unică. În arcul carpatic, românii, maghiarii, saşii, armenii, evreii – precum şi celelalte comunităţi etnice care trăiau aici – au reuşit să-şi îmbogăţească unii altora cultura gastronomică, prezervând însă şi propria identitate. 

Petry a lansat campania Transylvanian Gourmet ce are ca scop aducerea în prim plan a produselor tradiționale românești din zona Ardealului, iar în plin plan va fi jambonul de casă și secretul preparării acestuia.

Gustul unic al mâncărurilor tradiționale nu se compară cu alte preparate.

În fiecare anotimp bucătăria tradițională te încântă cu gusturi, arome și parfumuri unice.

Mâncărurile tradiționale sunt realizate din alimente de bază, de sezon sau ocazionale.

În zonele bogate în cereale, alimentele de bază erau grâul și porumbul. Printre alimentele de bază, bucătăria tradițională conținea carnea, cu excepția zilelor de post. Laptele, legumele, fructele și condimentele îmbogățeau preparatele culinare tradiționale.

În fiecare sezon, familiile sacrifică un animal pentru a pregăti preparatele din care mânca cu plăcere toată familia.

Porcul este alimentul de bază al anotimpului rece de iarna. Fripturile gustoase, bine rumenite delectau fiecare masă tradițională.

Odată cu venirea primăverii se găteau rețete din carne de miel perfecte și pentru sărbătorile pascale ce urmau să vină.

În anotimpul de vară și toamnă, carnea de pasăre și ovinele erau alimentul de bază al preparatelor tradiționale.

Carnea de porc este sursa principală a bucătăriei transilvănene străvechi. Din carnea de porc se pregăteau o bogată selecție de preparate care pot rămâne peste iarna. Printre cele mai cunoscute preparate este saramura, carnea afumată, pateul, cârnații, cartaboșul, jumările și untura de porc ce se făcea din grăsimea animalului.

Untura se folosea ca aliment de bază pentru prăjeli, pentru prepararea ciorbelor sau a altor preparate tradiționale cât și deserturi precum cornulețele fragede.

În untură se păstrau și bucăți prăjite de carne sau cârnați care erau depozitate în borcane sau vase mai mari. Carnea se menținea proaspătă pe tot parcursul anului fiind pregătită printr-o metodă tradițională de conservare.

După tăierea mieilor pentru preparatele de paște, vara se tăiau păsările de curte. Printre cele mai delicioase preparate renumite se numără: supa tradițională de pui cu tăiței sau papricașul de pui. Odată gustate nu poți să uiți aroma și gustul acestora.

Papricașul de pui este cunoscut în zonele maghiare ale Transilvaniei. Un preparat tradițional demn de apreciat. Acesta se prepară cu multă smântână care se servește alături de renumita și îndrăgita mămăligă realizată din făină de mălai. Acesta este un preparat din istoria bucătăriei din Transilvania care se mănâncă și astăzi cu mare drag.

În anotimpul de toamnă preparatele din carnea de ovine încântă mesele transilvănene. Preparatele erau mai condimentate pentru a acoperi gustul de seu al cărnii de miel, oaie sau berbec.

Printre delicatesele preparatelor vechi transilvănene, deserturile îmbogățeau fiecare masă în zilele de sărbătoare. Colacii, pancovele, cozonacii dar și Kürtőskalács încheiau o masă tradițională transilvăneană.

Echipa Petry își propune să reînvie arta culinară străveche din Transilvania prin intermediul campaniei Transylvanian Gourmet și vă îmbie cu cele mai gustoase bucate tradiționale de pe plaiurile Ardealului.

Vizualizări: 106

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor