altmarius

cultură şi spiritualitate

De-as fi stiut!...

În multe, diferite şi diverse împrejurări ori situaţii îi auzim pe mulţi spunând: de-aş fi ştiut, ce aş fi făcut sau cum aş fi procedat ori n-aş fi făcut ceea ce am făcut!...

Da, sunt multe asemenea momente când regretăm ce am făcut sau, mai ales, ce nu am făcut!...

Şi, totuşi, această constatare poate fi necesară însă, de cele mai multe ori, nu este suficientă, spre a rezolva, îndrepta, corecta, modifica sau repara lucrurile!...

Trebuie luată o măsură, adoptată o decizie sau hotărâre, pline de fermitate şi determinare!...

Da, de-aş fi făcut ce-aş fi făcut, este o scuză atunci când făptuieşti o gafă sau o greşeală, fără intenţie, rea credinţă ori premeditare, însă, de foarte multe ori, acest de-aş fi ştiut este doar un argument sau un (pre)text ieftin, fiindcă puteam şti dacă vroiam sau dacă eram mai atenţi, mai sinceri, mai serioşi ori mai responsabili şi, atunci, deci, acest de-aş fi ştiut este o justificare fără substanţă, temei ori conţinut!...

Bunăoară, în plan spiritual - duhovnicesc, ştim ori putem şti foarte mult(e), adică tot ce ne este necesar sau indispensabil desăvârşirii, sfinţirii şi mântuirii noastre şi, în pofida acestui fapt, ştim atât de puţin ori ştim destul de mult şi de multe însă face foarte puţin, prea puţin!...

Ei, în aceste condiţii, acest de-aş fi ştiut nu ne poate apăra ori nu ne va ajuta prea mult, practic, mai deloc!...

Da, de-aş fi ştiut că, atât de puţin ne ceri Doamne, ca să Te urmăm pe Tine, de fapt, ne ceri să fim noi înşine dar noi, cei care ştim atât de multe lucruri, n-am ştiut ori nu am priceput şi înţeles că, pentru a şti, trebuie să Te iubim, pe Tine şi pe semenii noştrii, ca pe noi înşine iar pentru a Te iubi, trebuie doar să Te urmăm şi, să Te (şi) respectăm!...

De-aş fi ştiut că Tu mă ştii, de-aş fi ştiut că Tu mă iubeşti, de-aş fi ştiut că Tu ai venit, pe pământ, pentru mine, altfel spus, de-aş fi ştiut că Tu eşti Viaţa sigur nu aş mai fi ales moartea, adică pe aceea care nu m-a lăsat, până în clipa de faţă, să (Te) ştiu!...

De-aş fi ştiut că puteam să (Te) ştiu, acum n-ar mai fi trebuit să ştiu că nu (Te)-am ştiut, lucru ce aduce în mine multă părere de rău şi profund regret!...

Dar, şi, totuşi, acum ştiu că Tu mă ştii şi că, venind iar pe pământ, Te răstigneşti, de data aceasta, pentru mine şi, mai ales, acum ştiu că, a treia zi Vei învia şi, odată cu Tine, voi învia şi eu, cel care, până acum, n-am ştiut că am zăcut în boala, cea vulnerabilă şi neputincioasă, aducătoare de robia păcatului şi a morţii!...

De-aş fi ştiu cât ai plâns Tu pentru mine dar acum ştiu că plângi cu mine şi că acest lucru mă va (a)duce la Tine - Adevărul Suprem care mă va face liber, Tu (singur) fiind Calea, Adevărul şi Viaţa!...

De-aş fi ştiut că, numai Tu singur, eşti Viaţa, m-aş fi născut, din nou, în fiecare zi!...

De-aş fi ştiut că, mulţi ca mine, încă, nu (Te) ştiu, ia-ş fi ajutat, până acum, să (Te) ştie dar, acum, ştiu că, Tu eşti Hristos Care a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte (adică nouă, neştiutorilor) viaţă dăruindu-le!...

Da, într-adevăr, de-aş fi ştiut, aş fi salutat, zilnic, rostind salutul, creştinesc, plin de viaţă şi (de) adevăr: Hristos a Înviat! Dar, acum, că ştiu, voi răspunde, permanent, neîntrerupt şi neîncetat: Adevărat a Înviat! Bucuria mea!...

Stelian Gomboş

Vizualizări: 13

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor