altmarius

cultură şi spiritualitate

Actualitate religioasă
Dascălul martiriului pentru Hristos

Mucenicia este darul cel mai de preţ pe care creatura îl oferă Creatorului. Primul între mucenici este Sfântul Arhidiacon Ştefan, ale cărui cinstite moaşte vor fi aduse astăzi pe Colina Bucuriei la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştiului.

Sfântul Ștefan a fost primul din cei șapte diaconi hirotoniți de Apostoli și primul mucenic al Bisericii Ortodoxe. Biserica pomenește mucenicia Sfântului Ștefan în 27 decembrie și mutarea moaștelor sale în ziua de 2 august, dar și în 15 iunie, odată cu Sfinții Fortunat și Ahaic.

Învățătura ortodoxă, în ce priveşte subiectul cinstirii sfinţilor, este rezumată în hotărârile celui de‑al VII‑lea Sinod Ecumenic: „Pe Hristos ca Dumnezeu şi Stăpân, pe sfinţi pentru Stăpânul comun, ca fiind adevăraţi slujitori ai Lui şi care sunt cinstiţi şi respectaţi şi cărora li se acordă închinarea prin relaţia (cu Hristos)”. În baza acestui text noi îi cinstim pe sfinţi, între care la loc de cinste este Sfântul Ştefan.

În cuvântul său „La Sfântul Ştefan, întâiul mucenic”, Sfântul Grigorie de Nyssa vorbeşte despre cinstirea sfinţilor, despre mijlocirile lor şi despre scopul acestor sărbători, care este imitarea lor, precum şi faptul că poruncile lui Dumnezeu sunt aceleaşi pentru toţi, la fel ca şi harul şi modul de viaţă, întărind ideea că luminarea slavei Evangheliei este pentru toţi creştinii. „Cinsteşti pomenirea mucenicilor? Cinsteşte şi convingerea lor! Căci a fi părtaş la pomenirea lor înseamnă să fii părtaş şi convingerii lor. Oare luminarea din cunoaşterea învăţăturii Evangheliei lui Hristos a strălucit doar acelora? Oare harul s‑a trimis numai acelora? (II Corinteni 4, 4‑6) Aceleaşi sunt poruncile, acelaşi este modul (de viaţă), unul este cel ce instituie întrecerile, unul este premiul adevărului, de care fie să ne învrednicim noi toţi cu rugăciunile şi mijlocirile sfinţilor pe care i‑am pomenit, cu harul Domnului nostru Iisus Hristos”.

Asterie, Episcopul Amasiei, spune: Sfântul Ștefan a fost „punctul de plecare al martirajului, dascălul suferinței pentru Hristos, temelia dreptei mărturisiri, odată ce Ștefan a fost primul care și‑a vărsat sângele pentru Evanghelie”.

El este primul martir din istoria creştinismului suferind moarte martirică prin lapidare pentru că l‑a mărturisit pe Domnul Iisus Hristos.

‎La începutul lumii, Cain este primul ucigaș, el a ucis pe fratele său din ură, din invidie. La începutul lumii creștine, Sfântul Ștefan moare el însuși ucis de invidie, ucis de dușmanii lui Hristos.

Tot Asterie, Episcopul Amasiei, arată că Ştefan este „primul care s‑a luptat cu diavolul, primul care l‑a învins, imitând pe David, chiar dacă l‑a imitat în sens invers: David l‑a biruit pe Goliat cu pietre (1 Reg. 17, 32‑52), tot cu pietre şi Ştefan pe diavol; cel dintâi, prin pietrele cu care era lovit”. Dacă Moise s‑a urcat pe munte pentru a primi tablele legii, Ştefan în schimb şi‑a făcut munte din pietrele cu care era lovit, văzând slava lui Dumnezeu şi, mai presus de toţi prorocii, pe Hristos şezând de‑a dreapta Tatălui. A văzut, pe cât îi era cu putinţă, Treimea. Ştefan a fost numit primul între cei şapte diaconi aleşi să slujească poporul. Această începătură a diaconiei, a slujirii, se aseamănă cu cea a Domnului, primul care a slujit omului după căderea din rai, spălând noroiul cel dintâi al păcatelor de pe tălpile alunecărilor noastre. Precum Mântuitorul, şi Ştefan a fost scos afară din cetate, prin poarta care acum îi poartă numele, fiind omorât, deşi era nevinovat. Cu armele lor, cu pietrele, Ştefan şi‑a construit mormântul plin de lumină, făcându‑i temelie tare, ziduri groase şi boltă cu cruce. El a biruit moartea cu moarte şi pietrele cu Piatra Cea din capul unghiului. Ca un trofeu ce stă la înălţime din pricina măririi, aşa şi Ştefan strălucea ca aurul dintre pietre. El era diaconul Pietrei Celei din capul unghiului.

Sfintele moaşte ale acestui prim martir al creştinismului se vor afla în aceste zile de sfârşit de octombrie în capitala ţării noastre, la Patriarhie, unde urcând pe Colina Bucuriei vom mărturisi credinţa noastră apostolică şi vom cinsti pe prietenii şi casnicii lui Dumnezeu, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel.

Importanţa cinstirii sfinţilor şi mai ales a mucenicilor o aflăm din scrierea împotriva împăratului Iulian Apostatul a Sfântului Grigorie Teologul, care spune: „Nu îi cinsteşti pe cei înjunghiaţi pentru Hristos? Nici nu te temi tu de marii luptători, de Ioan, de Petru, de Pavel, de Iacov, de Ştefan, de Luca, de Andrei, de Tecla şi de cei dimpreună cu ei şi de cei dinaintea lor care s‑au primejduit pentru adevăr? De cei care s‑au împotrivit focului şi fierului şi tiranilor şi relelor care i‑au găsit ei şi care au răbdat şi multe altele, ca şi cum li s‑ar fi întâmplat în trupuri străine sau ca unora fără de trupuri? Pentru ce? Ca să nu trădeze nici până la ultimul cuvânt credinţa. Acestora se cuvin cinstirile şi prăznuirile. Prin aceş­tia demonii sunt puşi pe fugă şi bolile se vindecă. Acestora li se cuvin şdumnezeieştileţ arătări şi prorocii. Trupurile acestora singure au aceeaşi putere ca şi sfintele lor suflete, fie că sunt atinse (cu evlavie), fie că sunt cinstite. De la care şi picăturile de sânge singure şi micile obiecte ale patimii lor lucrează tot atâtea (minuni) ca şi trupurile. Pe acestea nu le cinsteşti, ci le necinsteşti?”

Sfântul Ioan Gură de Aur referindu‑se la cinstirea mucenicilor îi îndeamnă pe credincioşi să le imite pilda şi să aibă râvna lor: „… Cel ce primeşte mucenic în nume de mucenic, plată de mucenic va lua; primire de mucenic înseamnă a se aduna spre pomenirea aceluia, a se împărtăşi de povestirea luptelor sale, a se minuna de cele întâmplate, a‑i râvni virtutea, a spune şi altora faptele de vitejie ale aceluia; asta înseamnă a primi pe mucenici; astfel poate oricine primi pe aceşti sfinţi”.

Tot în acest sens, Sfântul Grigorie Teologul spune: „Pe toţi mucenicii trebuie să îi prăznuim şi pentru toţi să deschidem cu dragă inimă şi limba, şi ascultarea, şi mintea, vorbind despre ei cu bunăvoinţă şi ascultând despre ei şi socotind că toate celelalte sunt mai prejos decât lupta lor”.

Acum, în aceste zile de sărbătoare ale Sfântului Dimitrie cel Nou, suntem chemaţi să‑l cinstim alături de el şi pe primul dintre mucenici, pe Sfântul Arhidiacon Ştefan, şi să‑i cântăm: Cu nevoință bună te‑ai nevoit, întâiule mucenice al lui Hristos și apostole și păgânătatea tiranilor ai vădit, căci cu pietre fiind ucis de mâinile celor fără de lege, cunună ai luat din dreapta cea de sus și către Dumnezeu ai glăsuit, strigând: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta.

Galerie foto:
 

Vizualizări: 42

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor