Dante Alighieri, filosoful reprezentativ al Evului Mediu

[altmariusbook]

 

Publicat: Astăzi, 06:16

http://www.radioromaniacultural.ro/documentar_dante_alighieri_filos...

Dante Alighieri, poet, filosof, om politic florentin, este considerat cel mai mare scriitor european din Evul Mediu. Autor al monumentalei lucrări ''Divina Comedie'', o capodoperă a literaturii universale, Dante Alighieri a fost, totodată, primul mare poet de limbă italiană și, împreună cu Guido Cavalcanti, Lapo Gianni, Cino da Pistoia și Brunetto Latini, principalul promotor al noului stil literar "Dolce Stil Novo", notează site-ul www.poezie.ro.

"Dante era de statură mijlocie, cu un umblet grav și liniștit. Avea o față lungă, nasul acvilin, ochii mari, pielea brună, părul negru și des, totdeauna cu o căutătură melancolică și gânditoare", îl descria Giovanni Boccaccio, în "Trattatello in laude di Dante".

Se știe că Dante Alighieri s-a născut la Florența, în anul 1265, în zodia Gemeni, respectiv într-una dintre zilele cuprinse în perioada 22 mai-21 iunie, într-o familie din mica nobilime.

Mama a murit în perioada copilăriei sale, iar tatăl a murit pe când Dante avea doar 17 ani. Primele studii le-a urmat în orașul natal și au constat în însușirea unor elemente de gramatică, logică, retorică, literatură și teologie, notează site-ul www.greatdante.net. Foarte multe date despre educația sa nu se cunosc, dar lucrările ulterioare au scos în evidență o erudiție deosebită față de cei din generația sa. De altfel, Dante a fost discipolul lui Brunetto Latini, care i-a deschis orizontul cultural. A fost un autodidact, cunoscând tot ce se putea ști la acea vreme în materie de istorie, teologie, matematică, fizică, astronomie, dialectică, zoologie.

A cunoscut în profunzime opera lui Vergiliu, Ovidiu și Horațiu. Îi citea pe Boethius, pe Cicerone, Homer și Aristotel, fiind impresionat de filosofia și de retorica lui Brunetto Latini, care apare, ulterior, ca figură importantă în "Divina Comedie". În Florența, a audiat prelegeri de filosofie și de teologie la școlile franciscane și dominicane, acordând o atenție deosebită lui Aristotel și lui Toma d'Aquino. În 1285, Dante se afla la Bologna și este probabil să fi studiat la Universitatea din acest oraș, notează site-ul menționat mai sus.

În 1274, pe când avea doar nouă ani, o cunoaște pe Beatrice, nobila florentină Bice di Folco Portinari, de care se îndrăgostește și care devine simbolul grației divine în operele sale "La Vita Nuova" și, mai târziu, în "Divina Comedie", dar cu care nu a reușit să vorbească niciodată. La vârsta de 20 de ani, s-a căsătorit cu Gemma Di Manetto Donati, cu care a avut patru copii, Jacopo, Pietro, Giovanni și Antonia.

Captură foto: (c) Van Gon Ar / YouTube

După moartea Beatricei, și-a aprofundat studiile în filosofie și în teologie, frecventând, totodată, câteva asociații culturale din Florența, iar doi ani mai târziu, în 1292, începe să scrie "La Vita Nuova", operă în versuri și în proză inspirată de iubirea pe care i-o purta acesteia. În această "cărticică", așa cum îi plăcea lui Dante să o numească, poetul descrie toate sentimentele prin care a trecut de când a văzut-o pentru întâia oară, amintirea primului salut, la care ea nu a răspuns, mijloacele prin care încerca să-și ascundă dragostea ce i-o purta, apoi prevestirea și moartea ei, menționează ''Enciclopedia Universală Britannica'' (2010).

În același timp, se implică în viața politică turbulentă a Florenței, care era pe atunci divizată între partizanii Papei (guelfi negri) și cei ai Imperiului Roman (guelfi albi), Dante opunându-se influenței papei Bonifaciu al VIII-lea și apărând independența Florenței. În 1293, este constrâns, printr-un decret, să renunțe la activitatea politică, pentru a se putea dedica literaturii. Doi ani mai târziu, însă, decretul este abolit, cu condiția ca persoana interesată să facă parte dintr-o corporație artizanală, notează www.poezie.ro.

Prin urmare, în 1295, Dante s-a înscris în corporația medicilor și a farmaciștilor. În următorii cinci ani, cariera sa politică a cunoscut o evoluție rapidă, poetul ocupând o serie de posturi importante, care au culminat cu desemnarea sa, în 1300, ca unul din cei șase "Priori", respectiv un echivalent al funcției de guvernator.

Dar divergențele dintre cele două fracțiuni s-au adâncit, iar Dante a luat atitudine împotriva influenței papei în Florența. Pe când se afla la Roma, însă, chemat de papa Bonifaciu al VIII-lea, puterea politică în Florența este preluată de fracțiunea "negrilor", iar Dante este condamnat la plata unei amenzi. Cum nu avea bani pentru achitarea acesteia, a fost condamnat la moarte în cazul în care ar fi încercat să se întoarcă în Florența. De atunci, au început anii de pribegie ai poetului, dar și perioada cea mai productivă din creația sa. 

 

Pe perioada exilului, Dante s-a retras din activitatea politică. A locuit o vreme la Verona, în anul 1303, fiind sub protecția lui Bartolomeo della Scala. În 1304, se pare că a mers la Bologna, unde a început tratatul latin "De Vulgari Eloquentia", lucrare ce a rămas neterminată, dar care a avut un rol important în unificarea lingvistică a teritoriilor italiene. Tot în primii ani ai exilului, a scris "Convivio" ("Banchetul", 1304-1307), un rezumat în 15 volume al cunoștințelor vremii, și acesta rămas neterminat.

În martie 1306, exilaților florentini nu li s-a mai permis șederea la Bologna, iar Dante s-a mutat la Padova, potrivit site-uluibiography.com. În 1306 se pare că s-a mutat la Lunigiana, în regiunea Toscana, potrivit www.greatdante.net.

După ce Henric de Luxemburg a devenit împărat, în 1308, sub numele de Henric al VII-lea, Dante speră că sosirea acestuia în Italia va rezolva rivalitățile dintre orașele italiene. Astfel, scrie o faimoasă lucrare despre monarhie, "De Monarchia'', în trei volume, în care susține că autoritatea împăratului nu depinde de papă, ci vine asupra lui direct de la Dumnezeu. Însă, moartea bruscă a lui Henric al VII-lea, în 1313, duce la întreruperea restaurării puterii imperiale.

În 1313 a revenit la Verona, unde a rămas până în 1319. În 1316, este invitat de conducerea Florenței să se întoarcă în oraș, dar cu respectarea unor condiții umilitoare pentru filosof, drept pentru care Dante refuză propunerea, susținând că "senza onore e dignita di Dante....a Firenze non entrero mai" (fără onoare și demnitate ... în Florența nu voi mai intra niciodată), notează site-ul www.poezie.ro. În 1319, s-a mutat la Ravenna, la curtea lui Guido Novello da Polenta, conducătorul orașului, unde a rămas până la sfârșitul vieții.

 

Dante Alighieri a scris numeroase tratate filosofice, literare și politice, scrisori, dar cea mai importantă rămâne "Divina comedie", poemul considerat opera literară monumentală a Evului Mediu. Lucrarea a fost începută cel mai probabil în anul 1306, notează site-ul oficial al Bibliotecii Academiei Române, www.biblacad.ro, și a fost terminată cu puțin timp înainte de a muri. Inițial, Dante a intitulat-o "Commedia", dar Boccaccio i-a adăugat adjectivul "Divina", în lucrarea "Trattatello in laude di Dante".

Titlul "La Divina Commedia" ("Divina comedie") a apărut pentru prima dată pe coperta unei ediții datate în 1555. Lucrarea este împărțită în trei secțiuni distincte, care corespund celor trei stări unde poate ajunge sufletul după moarte, în accepțiunea Bisericii Romano-Catolice: Infernul, Purgatoriul și Iadul.

Astfel, Dante descrie o călătorie imaginară în acestea trei, unde se întâlnește atât cu personaje mitologice sau istorice, cât și cu cele contemporane lui, fiecare dintre ele simbolizând câte o virtute sau, dimpotrivă, câte un viciu. În Infern și în Purgatoriu, Dante este călăuzit de poetul Vergiliu, ca simbol al înțelepciunii, iar în Paradis este călăuzit de Beatrice, ființa pe care a iubit-o până la adorație și care simbolizează grația divină, ajutându-l să găsească drumul spre Dumnezeu. ''Divina comedie'' sintetizează opiniile filosofice, științifice și politice ale artistului, dramatizând, totodată, teologia creștină medievală, menționează site-ul citat anterior.

Dante Alighieri a murit la 13/14 septembrie 1321, pe drumul de întoarcere către Ravenna dintr-o misiune diplomatică întreprinsă la Veneția, fiind înmormântat la biserica San Pier Maggiore, astăzi biserica San Francesco. Rămășițele sale au rămas aici, deși florentinii i-au păstrat un loc special în biserica Santa Croce.

AGERPRES