Autor: DAN DIACONU

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 143

https://www.certitudinea.com/wp-content/uploads/2021/08/Dan-Diaconu-298x300.jpg 298w, https://www.certitudinea.com/wp-content/uploads/2021/08/Dan-Diaconu... 150w" sizes="(max-width: 252px) 100vw, 252px" />

Într-un articol anterior spuneam că că „Africa este extensia megacontinentului nostru (Eurasia).  Analiza pe care am făcut-o atunci se dovedeşte acum de actualitate, deoarece arată limpede că ceea ce se petrece în Africa este un efect al schimbărilor iremediabile de care are parte lumea în înztregul său.

Lovitura de stat din Niger a părut pentru mulţi din altă lume. Sunt oameni care n-au habar că Niger şi Nigeria sunt două ţări diferite. Şi, din păcate, sunt şi mai mulţi care n-ar putea arăta pe hartă unde sunt situate aceste ţări. De ce spun „din păcate”? Pentru că devine din ce în ce mai clar că schimbările profunde care se petrec acum acolo se vor dovedi colosal de grele în ecuaţia geopolitică a viitorului.

După cum bine ştiţi, o lovitură de stat într-o ţară africană n-a reprezentat niciodată o provocare pentru opinia publică. Pe cine interesează că se ceartă nişte sărăcii periferice? Pe nimeni, desigur. Doar că atunci când de respectivele sărăcii depinde stabilitatea ta, brusc subiectul capătă valoare.

Probabil cunoaşteţi că Africa este un continent plin de resurse. Dacă în perioada sclavagismului nord-american, Africa furniza sclavii Noii Lumi, odată cu „modernizarea lumii”, acelaşi continent amărât a devenit furnizor de materii prime ieftine. Ceea ce vedem acum pe continentul African nu sunt simple lovituri de stat, ci adevărate revoluţii de eliberare. 

Da, în secolul XX au mai fost mai multe „revoluţii” de eliberare şi decolonizare a Africii, doar că toate acele făcături n-au fost decât praf în ochi, menite a menţine statutul colonial al Africii. Statele care se „eliberau”, de fapt, intrau într-un context colonial din punct de vedere economic, ajungând furnizori de materii prime ieftine pentru cei bogaţi. 

https://www.certitudinea.com/wp-content/uploads/2023/08/Montaj-Africa-300x135.jpg 300w, https://www.certitudinea.com/wp-content/uploads/2023/08/Montaj-Afri... 768w" sizes="(max-width: 791px) 100vw, 791px" />

V-aţi întrebat însă de ce acum situaţia din Niger (lovitura de stat condusă de Abdourahamane Tiani) a devenit atât de expusă? Răspunsul pe care nu-l cunoaşteţi este acela că acolo erau parcaţi soldaţii francezi alungaţi din Mali. Care soldaţi erau o garanţie pengtru „buna funcţionare” a exporturilor către Franţa. De asemenea, tot acolo se află nişte „puncte de control” ale „pacificatorilor” americani, puncte pe care noua conducere a Nigerului le vrea extirpate. Iată, aşadar, adevărata natură a conflictului din Niger: eliminarea hrăpăreţilor din afara ţării care, sub stindardul „menţinerii democraţiei”, nu fac altceva decât să jefuiască şi să menţină spectrul sărăciei. De altfel, puteţi vedea inclusiv la noi ce înseamnă cu adevărat democraţia: calea cea mai scurtă de a pune la putere paiaţe proaste precum Plăvanul, Ciolacu, Ciucă ș.a.m.d. în vederea protecţiei furtului generalizat exercitat de (încă) şmecherii lumii.

Nigerul este o sursă importantă de materii prime şi tocmai acesta este motivul pentru care lovitura de stat a fost atât de aspru criticată. De altfel, violenţele asupra sa sunt abia la început. Nigeria – ţară aflată sub ocupaţie americană – a oprit energia electrică furnizată pe bază contractuală Nigerului. Organizaţiile politico-economice africane manipulate de SUA au anunţat că vor porni un război împotriva noului regim instaurat în Niger. Chiar şi Europa – manipulată din spate de Franţa, care-şi vede pământul fugindu-i de sub picioare – a anunţat că s-ar putea alătura unei „misiuni de pace”, doar că totul s-a calmat în momentul în care mai mulţi vecini de-ai Nigerului au anunţat că vor intra direct în conflict, dacă cineva va interveni din afară. Extrem de vocală a fost Algeria, care a mers chiar mai departe, spunând că dacă Nigerul va fi atacat de Franţa, Algeria va ataca Franţa. Chiar dacă pare o situaţie debalansată din punct de vedere militar, vă spun să nu judecaţi cu superficialitate, deoarece nu ştiţi cum vor reacţiona cei aproximativ 30% dintre „francezii” cu origini africane.

Cu siguranţă vă întrebaţi cum de statele Africane preferă Rusia? Există chiar şi un forum de o importanţă colosală desfăşurat anual în Rusia, unde statele Continentului Negru sunt reprezentate la cel mai înalt nivel. De fapt, e vorba de un nou suflu care se remarcă în Africa. Vechii colonişti sunt alungaţi de forţele eurasiatice care încep să se impună în lume şi care aduc un cu totul alt context. Pe de o parte avem China, care e interesată în special de coasta estică a Africii, iar de partea cealaltă Rusia, care e interesată de întreg continentul. În timp ce China vine cu o cooperare oarecum inspirată din fostul context colonial (investiţii în infrastructură, contra materii prime contractate pe termen lung), Rusia vine cu un cu totul alt concept, mult mai corect pentru ambele părţi. Fiind vorba de o ţară care nu are foame de resurse, Rusia e interesată mai mult de stabilirea unor legături politico-economice, aşa cum face cu Iranul. Aşadar, nu are intenţia de a jefui economiile respective, ci de a le atrage într-o alianţă a deţinătorilor de resurse care să scoată preţul corect pe materiile prime. 

https://www.certitudinea.com/wp-content/uploads/2023/08/Africa-300x169.jpg 300w, https://www.certitudinea.com/wp-content/uploads/2023/08/Africa-768x... 768w, https://www.certitudinea.com/wp-content/uploads/2023/08/Africa.jpg 1242w" sizes="(max-width: 810px) 100vw, 810px" />

Pentru occidental, strategia eurasiatică de acaparare a Africii, dublată fiind şi de dorinţa ţărilor africane de a intra în paradigma euarasiatică, este probabil cea mai proastă veste posibilă. După cum se vede limpede, atât ţările relevante din punct de vedere al resurselor, cât şi cele relevante din punct de vedere economic (China, India, etc.), fac parte dintr-un bloc uniform în ceea ce priveşte interesul comun. Acestui bloc i se contrapune blocul Occidental care nu are nici resurse şi nici economie, după cum limpede putem observa de la o zi la alta. Singurul domeniu relevant în care Occidentul mai are forţă este cel militar, dar, după cum ne arată conflictul din Ucraina, nici acolo nu mai stă grozav. 

Probabil meciul cel mai dur urmează a se da în zonele coastei de vest africane. Senegal, Coasta de Fildeş, Ghana şi Nigeria, Camerun, Congo (cele două) au parte de mişcări interne profunde care, chiar dacă nu se văd, există. Ceea ce vedem în Niger e abia începutul. Treptat, mişcări similare se vor vedea în întreaga Africă. Iar contextul actual le este unul favorabil. 

De asemenea, trebuie să menţionez că investiţiile în acele zone sunt deosebit de riscante, însă pe termen lung se vor dovedi extrem de profitabile. Iată de ce ruşii şi chinezii investesc fără să se uite la bani. La urma urmei, banul e un nimic, pe când investiţia de acolo rămâne şi de întors se va dovedi că se întoarce exponenţial.

P.S. Câteva date necesare pentru înţelegerea situaţiei. Nigerul este o componentă esenţială a  alimentării cu uraniu a celor 56 de reactoare funcţionale ale Franţei. De asemenea, 25% din uraniul având ca destinaţie Uniunea Europeană provine din Niger. Susţinerea „internaţională” a fostului preşedinte Mohamed Bazum, „ales democratic”, este dată de poziţia sa pro-franceză. De altfel, pentru cei care au în cap ideea că militarii au venit prin forţă la putere, sunt sugestive imaginile din capitala ţării, Niamey, unde oamenii au ieşit în număr imens pe străzi, susţinând redirecţionarea ţării către BRICS.

Sursă: Trenduri economice

Titlul original: „Ce se întâmplă în Africa?”