Dan C. Mihăilescu despre câștigătorul Premiului Nobel pentru literatură, Bob Dylan

[altmarius]

http://www.carteadelaora5.ro/dan-c-mihailescu-despre-castigatorul-p...

Mărturisesc brusc şi sincer că fac parte dintre cei pentru care Nobelul literar nu mai reprezintă demuuult altceva decât un mit cultural, un joc de societate întemeiat pe criterii geo-etno-politice şi care n-ar trebui să ne trezească suprareacţii de niciun fel. Nici extaz, nici agonie. De altminteri, orice premiu conţine un coeficient anume de aleatorism, fie, dimpotrivă, este rezultatul tactic deliberat al unei strategii perfect calculate.

Astfel încât – ca şi topurile, statisticile, anchetele şi dezbaterile pe teme artistice – juriile şi premiile literare se cuvin abordate relaxat, cu acea ludică detaşare cu care acceptăm convenţia dramatică la intrarea în sala de spectacol.

De bună seamă că multora li s-a părut de-a dreptul ridicolă opţiunea pentru Bob Dylan a Nobelului literar pe 2016. Şi mie la fel. O spun cu părerea de rău a celui care şi-a alintat ani buni auzul adolescentin cu Blowing in the wind, Girl from the North country, Like a rolling stone, She s like a woman, Don t think twice, it s all right… Şi pentru care, la 17 ani, cât aveam în 1970, Woodstock-ul, mişcarea flower power & Co. au funcţionat ca un drog mental, absorbit irepresibil şi definitiv în textura sufletească. Asta, indiferent că, în timp, am priceput cu tot mai revoltată amărăciune ce uriaşă manipulare propagandistică, de anarhie pervers inoculată, întru destructurarea valorilor tradiţionale şi a ordinii sociale, se poate ascunde, la modul dinamitard, într-un slogan aparent angelic precum „make love not war” (la fel ca, astăzi, în căptuşeala formulelor de tip „ocupy Wall Street”).

Dar, dincolo de nostalgiile troţkiste hrănite de corectitudinea politică şi fanatismul egalitarismului, cum oare să optezi pentru Bob Dylan când îi ai atât de copleşitor în bibliotecă – şi încă, slavă Domnului, în viaţă – pe Cormac McCarthy, Amos Oz, Ian McEwan, Thomas Pynchon sau Haruki Murakami ?

Dacă am surâs cu sadică resemnare la ideea că Patrick Modiano a primit ce nu i s-a oferit lui Michel Tournier şi dacă, de-a lungul timpului, lumea s-a deprins cu deciziile absurde, revoltătoare, dezarmante şi hiper-geo-politizate, parcă de data asta cortina s-a ridicat de-a dreptul pe scena unei farse.

Ceea ce, totuşi, mă grăbesc să spun în încheiere, nu le va tulbura câtuşi de puţin cititorilor bine dispuşi ierarhia lecturii.

Autor: Daniela Petrescu - 14 octombrie 2016