Sfinţii sunt persoane iubitoare de desăvârşire, pentru că tot ceea ce gândesc, vorbesc şi fac se raportează la voinţa lui Dumnezeu şi la învăţătura Bisericii, nu la principii şi raţionamente omeneşti, urmărind în permanenţă binele celorlalţi oameni şi înduhovnicirea întregii creaţii.
Sfinţii ne sunt pilde nouă peste timp, permanent contemporani, pentru că toți vorbesc același limbaj, limbajul vieții duhovnicești. De la ei învățăm statornicia în credință, curăția vieții şi durerea inimii pentru întreaga lume. De aceea este foarte important să le cunoaștem viaţa şi să le urmăm exemplul. Ei sunt oameni ai sfinţeniei, ai credinţei şi ai urmării necondiţionate a cuvintelor Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Sfinţii sunt eroii iubirii divine. Ei reprezintă modelul creştinului care a atins obiectivul existenţei sale în lumea aceasta, şi anume mântuirea.
Între sfinţi, un loc aparte îl au cuvioşii şi monahii care s-au nevoit în pustiu, în munţi, în peşteri, în crăpăturile pământului şi s-au rugat pentru mântuirea lor şi a semeniilor. Imperativul nevoinţei este expresia autentică a spiritualităţii creştine şi s-a manifestat încă din timpurile apostolice în felurite moduri, scoțând la iveală fie harismele personale ale unor credincioşi, fie căutările mai înalte de desăvârşire.
Studiind vieţile cuvioşilor, înţelegem că monahismul a fost şi este una dintre realităţile tainice ale vieţii pământeşti. Este calea duhovnicească a credinciosului pentru a trăi pe deplin urmarea lui Hristos. Privit în perspectivă istorică, monahismul s-a manifestat întotdeauna ca o realitate complexă, cu implicații binefăcătoare sub toate aspectele vieții creștine. Dar înainte de a se afirma în istorie şi de a schimba în multe cazuri faţa lumii, chemarea spre monahism a schimbat mai întâi inima şi viețuirea
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius