În Munţii Neamţului, nu departe de locul unde se află astăzi Mănăstirea Sihla, într-o peşteră care îi poartă numele, s-a nevoit în urmă cu peste trei veacuri Sfânta Cuvioasă Teodora. Acest loc este unul de pelerinaj pentru toţi creştinii care urcă până la Sihla. Peștera este situată într-un spațiu îngust dintre două stânci înalte, în care a fost creat un altar de rugăciune, luminat mereu de lumânări și candele aprinse de pelerini. În apropierea peșterii se află și o stâncă de o formă neobișnuită, unde tradiția spune că era locul în care păsările aduceau firimituri de hrană de la Mănăstirea Sihăstria, pentru Sfânta Cuvioasă Teodora. Despre modul cum s-a nevoit Cuvioasa în Munţii Neamţului aflăm din Patericul românesc redactat de părintele arhimandrit Ioanichie Bălan: „În această chilie pustnicească s-a nevoit Sfânta Teodora aproape 30 de ani, slăvind neîncetat pe Dumnezeu şi biruind prin răbdare, rugăciune şi smerenie toate cursele vrăjmaşului. Căci, fiind întărită cu putere de sus, n-a mai coborât din munte, nici ajutor omenesc de la nimeni n-a mai primit. Numai singur fericitul Pavel, duhovnicul ei, urca uneori la chilia ei cu Preacuratele Taine şi cele de nevoie vieţii pământeşti. În această îngerească nevoinţă atât de mult a sporit cuvioasa, încât făcea priveghere de toată noaptea cu mâinile înălţate la cer, până se revărsau zorile şi se lumina la faţă cu lumină de sus, apoi se odihnea două ore şi iar începea. Hrană primea numai după două zile, puţini pesmeţi cu ierburi de pădure, ferigă şi măcriş, numit «Măcrişul Sfintei Teodora». Iar apă aduna din ploi, într-o scobitură deasupra unei stânci, numită până azi «Fântâna Sfintei Teodora». Şi, adevărată minune, că apa din stâncă nu seca niciodată”.
Sfânta Cuvioasă Teodora s-a născut pe la jumătatea secolului al XVII-lea, în satul Vânători din Ţinutul Neamțului, tatăl ei fiind armaş al Cetăţii Neamţului. A fost căsătorită cu un tânăr din localitatea Ismail din sudul Moldovei istorice, dar neavând copii a hotărât împreună cu soţul ei să meargă la mănăstire. Cuvioasa a îmbrățișat viaţa monahală la Schitul Vărzărești - Vrancea, iar după doi ani, soțul ei s-a călugărit în Schitul Poiana Mărului, primind numele de Eleodor.
După câțiva ani, năvălind turcii în părțile Buzăului, au dat foc Schitului Vărzărești, de aceea sfânta s-a retras în Munții Vrancei împreună cu stareța ei, schimonahia Paisia, a cărei ucenică era. Trecând la Domnul stareţa ei, cuvioasa, în urma unei descoperiri dumnezeiești, s-a retras în Ţinutul Neamţului. Cu binecuvântarea ieroschimonahului Varsanufie, egumenul Sihăstriei, fericita Teodora a fost încredințată duhovnicului Pavel, care a dus-o în Munţii Sihla. Aici s-a nevoit duhovniceşte toată viaţa. Înainte de sfârşitul vieţii ei pământeşti, în chip minunat ieromonahul Antonie și ierodiaconul Lavrentie de la Sihăstria au fost îndrumaţi către peştera unde se nevoia cuvioasa. Aici, după ce s-a spovedit, a primit Sfânta Împărtăşanie și, „mulțumind lui Dumnezeu pentru toate, și-a dat duhul în mâinile Lui. Apoi părinții au făcut slujba Înmormântării și au îngropat sfântul ei trup în peșteră. Aceasta s-a petrecut în al treilea deceniu al secolului al XVIII-lea”.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius