Cuvant despre cele doua ospete

[altmariustotal ortodox]

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Acum, în faţa ochilor minţii noastre se află două ospeţe, despre care ne vorbeşte pericopa evanghelică de astăzi. Unul dintre ospeţele descrise în pildă este dat de un împărat plin de bunăvoinţă şi milostiv. Însă când ospăţul era gata, cei chemaţi n-au venit. Ei au preferat să se ocupe unii cu cumpărături, alţii cu treburi gospodăreşti; iar alţii, prinzându-i pe soli, i-au batjocorit, iar pe unii chiar i-au omorât, împăratul, mâniat, pedepsindu-i aspru pe vinovaţi, îşi trimise iarăşi slugile sale să cheme la ospăţ pe oricine ar întâlni în cale. Se adună o mulţime de oameni, şi când împăratul veni să-i vadă, zări pe unul care nu era îmbrăcat în haine de sărbătoare. El îl întrebă de ce nu a venit îmbrăcat cum se cuvine, iar acela tăcu, arătându-şi astfel dispreţul faţă de împărat şi nedorinţa de a participa la sărbătoare, motiv pentru care a fost dat afară. Astfel, la acest ospăţ au fost mulţi chemaţi, dar puţini au fost şi aleşi, care au luat parte la cină.

Al doilea ospăţ nu este o pildă, ci este real. Este banchetul nelegiuitului Irod. Se vede că la acest banchet nici unul dintre cei chemaţi nu a refuzat să vină, toţi erau îmbrăcaţi de sărbătoare şi se desfătau după pofta inimii. El s-a petrecut în beţie, desfrâu nestăvilit de simţul ruşinii şi de conştiinţă şi s-a terminat cu o imensă crimă: uciderea lui Ioan Botezătorul.

Aceste două ospeţe sunt chipurile a două feluri de viaţă, a două moduri de desfătare. Primul este închipuirea ospăţului duhovnicesc, a desfătării duhovniceşti. El este făcut de Domnul. Acest ospăţ este Biserica lui Hristos. Noi suntem invitaţi la acest ospăţ atunci când suntem chemaţi să participăm la slujbele bisericeşti, mai ales la dumnezeiasca Liturghie şi la împărtăşirea cu dumnezeiescul Trup şi Sânge al lui Hristos, [când suntem chemaţi] la fapte bune, la luare-aminte şi la trezvie. Noi refuzăm să mergem la acest ospăţ când nu venim la slujbele Bisericii, când, în loc de bine, facem rău, când preferăm grijile şi plăcerile lumeşti în locul vieţii în Dumnezeu. Noi nu venim în haine de nuntă când vieţii trăite în Dumnezeu îi aducem dispoziţii străine şi păcătoase. Fiecare dintre noi este chemat de multe ori pe zi la acest ospăţ şi de fiecare dată refuză când, în locul celor duhovniceşti şi dumnezeieşti, le preferă pe cele trupeşti şi păcătoase.

Şi la banchetul lui Irod suntem chemaţi de multe ori pe zi. Adesea nu observăm imediat că răul ne ispiteşte. Păcatul începe întotdeauna cu lucruri mărunte. La început, Irod chiar îl asculta cu plăcere pe Ioan Botezătorul, el înţelegea păcatul faptei sale, dar nu s-a luptat cu păcatul şi a ajuns până la uciderea acestui mare drept. Noi mergem de fiecare dată la josnicul banchet al lui Irod când, în loc de bine, alegem răul, plăcerile trupeşti, păcătoase, nemilostivirea, neatenţia faţă de propriul suflet şi aşa mai departe.
Începând cu lucruri mărunte, este deja greu să te opreşti şi dacă apoi nu-ţi vii în fire la vreme şi nu te sileşti să te lupţi cu tine însuţi, poţi ajunge până la cele mai mari păcate şi crime, după care vor urma chinurile veşnice.

Şi astăzi, Ioan Botezătorul îl cheamă pe fiecare dintre noi: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia Cerurilor”. Pocăiţi-vă, ca să vă desfătaţi în luminoasele şi veşnicele cămări ale cinei Mielului» junghiat pentru păcatele întregii lumi, şi ca să nu împărţiţi cu diavolul cina răutăţii şi a chinurilor tartarului (în gheenă), în întunericul de nepătruns.

Sfantul Ioan Maximovici

Predici şi Îndrumări Duhovniceşti, Ed. Sophia, Bucureşti, 2006