Cuvânt cu cuvânt, de Lilianna Lunghina

[altmariusbook]

 

• http://www.historia.ro/exclusiv_web/timp-liber/articol/cuvant-cuvan...

Editura Humanitas a publicat recent un volum extraordinar: „Cuvânt cu cuvânt”, de Lilianna Lunghina, una dintre cele mai bune cărţi-document ale ultimilor ani şi un bestseller care a întrecut orice aşteptări în Rusia.

Cuvânt cu cuvânt este o carte unică. Ea reprezintă transcrierea amintirilor renumitei traducătoare Lilianna Lunghina, întinse de-a lungul a trei sferturi de veac, aşa cum au fost ele depănate în filmul documentar cu acelaşi titlu al lui Oleg Dorman. Alături de destinele nu o dată frânte ale apropiaţilor, rude şi prieteni ai autoarei, portretele câtorva scriitori ruşi de primă mărime întregesc tabloul unei epoci: Anna Ahmatova, Marina Ţvetaeva, Evgheni Evtuşenko, Varlam Şalamov, Aleksandr Soljeniţîn.

„Cred că nimic nu e mai interesant pe lume decât să priveşti şi să asculţi un om înţelept care îşi povesteşte viaţa. Mai ales dacă viaţa asta a fost trăită în Rusia, aşa cum a trăit-o Lilianna Lunghina.“ (Boris AKUNIN)

„Mărturia Liliannei Lunghina încântă în primul rând prin talentul evocării şi onestitatea atitudinii, prin ascuţimea privirii şi acuitatea memoriei. Să-i fim recunoscători pentru restituirea «cuvânt cu cuvânt» a anilor pe care i-am trăit c toţii.“ (Eldar RIAZANOV)

„Numele meu e Lilia Lunghina. De la cinci la zece ani, cât timp am locuit în Germania, mi s-a spus Líli Márkovici. De la zece la paisprezece ani, cât am stat în Franţa, mi s-a spus Lilí Markovicí. Iar când jucam la teatrul de păpuşi al mamei mi se spunea Lilí Imali. Iată câte nume am avut. Mă gândesc că acum, la sfârşitul secolului, când ideile despre lume şi viaţă se bat cap în cap şi când ţara noastră nu prea ştie încotro se îndreaptă, poate că e un lucru important să fie păstrate cât mai multe crâmpeie din viaţa pe care am trăit-o în secolul XX şi, prin părinţii noştri, în secolul al XIX-lea. Cu cât vor fi mai mulţi cei ce vor mărturisi încercările prin care au trecut, cu atât mai multe mărturii vor fi păstrate în memoria colectivă, şi astfel vom reuşi până la urmă să recompunem din crâmpeiele astea un tablou mai mult sau mai puţin complet al omenescului vieţii, al societăţii cu chip uman, cum ne place să spunem acum. Ceva, ceva o să iasă de aici, ceva care să fie de folos în vreun fel secolului XXI. Dacă o operă de artă, o carte, un film trebuie să conţină un mesaj adresat oamenilor, atunci vreau să-mi formulez chiar acum mesajul. Mai presus de orice, vreau să transmit că nu trebuie să ne pierdem speranţa, că trebuie să fim încrezători în faptul că şi cele mai neplăcute situaţii pot lua pe neaşteptate o întorsătură fericită. Ştiu că acum oamenii au adunat multă deznădejde în sufletul lor. De aceea trebuie să sperăm şi să avem credinţa că multe vor ajunge să poarte semnul binelui.“