Imagine reprezentativa pentru cultura rockabilly
1. Introducere
2. Origini
3. Folosirea termenului Rockabilly
4. Cash, Perkins, Presley si Casa de discuri Sun
5. In 1956 stilul Rockabilly devine o tendinta nationala
6. Implicatiile curentului Rockabilly la nivel cultural
7. Influenta rockabilly in Marea Britanie si invazia britanica in S...
8. Renasterea culturii Rockabilly
9. Rockabilly în anii 2000
Rockabilly este unul dintre primele stiluri de muzica rock ‘n’ roll ce a aparut la inceputul anilor 1950 in Statele Unite, ca o combinatie intre muzica cantata de negrii si muzica country, respectiv stilul blues si ritmul country.
Termenul „rockabilly” este o combinatie intre termenii/conceptele „rock ‘n’ roll” si hillbilly, acesta din urma facand trimitere la muzica country, adesea numita muzica hillbilly in anii 1940 si 1950. Alte influente asupra stilului rockabilly sunt stilurile de muzica western swing, blues, boogie woogie si jump blues. Originile curentului rockabilly provin in primul rand din sudul Statelor Unite.
Popularitatea stilului a inceput in anii 1960, si a durat pana la sfarsitul anilor 1970 si inceputul anilor 1980. Rockabilly se bucura si in prezent de un mare succes, dezvoltandu-se chiar si sub forma unei subculturi.
Incepand cu primele inregistrari de muzica country din 1920, a existat mereu o legatura stransa intre acest tip de muzica si blues. Primul hit country la nivel national a fost „Wreck of the Old ’97”, balada inregistrata de Vernon Dalhart, alaturi de melodia „Lonesome Road Blues” care de asemenea a devenit foarte populara.
Jimmie Rodgers (prima vedeta adevarata de muzica country), a fost cunoscut sub numele de „Blue Yodeler”. Cele mai multe cantece ale sale aveau la baza acorduri blues, dar cu o instrumentatie si un sound foarte diferit fata de contemporanii sai negrii: Blind Lemon Jefferson si Bessie Smith.
Intre anii 1930 si 1940, doua noi stiluri muzicale s-au intrepatruns, combinand stilul country cu stilurile muzicale black de la momentul respectiv. Bob Wills impreuna cu Texas Playboys au fost principalii sustinatori ai stilului western swing. Ei au combinat vocea „country” cu metoda „steel guitar” impreuna cu influente „Big Band” de jazz. Prin stilul adoptat, Wills s-a bucurat si el de o mare popularitate. Dupa declansarea nebuniei la nivel national, in 1938, datorata artistilor de muzica blues ca Meade Lux Lewis si Pete Johnson, muzicienii country ca Luna Mullican, Delmore Brothers, Tennessee Ernie Ford, The Maddox Brothers and Rose au inceput sa inregistreze in stilul „Hillbilly Boogie”, adica voci „hillbilly” pe linii de bass in stil boogie.
The Brothers Maddox and Rose au adus o contributie majora la varsta de aur a curentului rockabilly, cu acele slapp-uri de bass pe care Fred Maddox le-a inventat. Unii critici muzicali considera ca au reprezentat mai mult decat parte din acea perioada de aur Rockabilly, insa au fost chiar si prima formatie „rockabilly”. Emmylou Harris considera ca artisti precum Rose Maddox nu au primit totusi recunoasterea pe care ar fi meritat-o.
In februarie 1953, Zeb Turner inregistreaza melodia „Jersey Rock”, un amestec de stiluri muzicale, versuri, dans si chitara solo. Acesta este un alt exemplu de mixare a mai multor genuri muzicale in prima jumatate a anului 1950.
Bill Monroe este cunoscut ca initiator al stilului country bluegrass, un stil aparte de muzica country. Multe dintre cantecele sale aveau structura de blues, in timp ce altele au luat forma de balade folk, de cantece de acompaniament cantate la pian, specifice sec. IXX (parlor songs), sau de valsuri. Bluegrass a fost la inceputul anilor ‘50 o ramura a stilului country, si este adesea mentionat ca o influenta in dezvoltarea curentului rockabilly.
Stilul de muzica The Honky Tonk se axa asupra vietii clasei muncitoare, deseori tragica, cu teme ca: pierderea dragostei, adulter, singuratate, alcoolism, si de autocompatimire. Acest stil include de asemena cantece energice, intr-un ritm rapid Hillbilly Boogie. Unii dintre cei mai bine cunoscuti muzicieni care au inregistrat astfel de melodii sunt: Delmore Brothers, Maddox Brothers and Rose, Merle Travis, Hank Williams, Hank Snow, si Tennessee Ernie Ford.
Stilul de muzica The Honky Tonk se axa asupra vietii clasei muncitoare, deseori tragica, cu teme ca: pierderea dragostei, adulter, singuratate, alcoolism, si de autocompatimire. Acest stil include de asemena cantece energice, intr-un ritm rapid Hillbilly Boogie. Unii dintre cei mai bine cunoscuti muzicieni care au inregistrat astfel de melodii sunt: Delmore Brothers, Maddox Brothers and Rose, Merle Travis, Hank Williams, Hank Snow, si Tennessee Ernie Ford.
Curtis Gordon in 1953 inregistreaza melodia „Rompin’ and Stompin’”, intr-un ritm rapid (uptempo) hillbilly-boogie, continand versurile: „Way down south where I was born, They rocked all night ’til early morn’, They start rockin’, They start rockin’ an rollin’”. Ele atesta pentru prima data termenul „rock ‘n’ roll”.
3. Folosirea termenului Rockabilly
Intr-un interviu ce poate fi vazut la Experience Music Projext, Barbara Pittman afirma: „A fost atat de nou si atat de usor. A fost o schimbare la trei corzi. Termenul rockabilly a fost folosit de fapt ca o insulta pentru rockerii din sud, dar in timp, conceptul si-a castigat demnitate. A fost felul lor de a ne numi hillbillies.” Cu toate ca termenul era de ceva vreme folosit, chiar inainte ca Burnettes sa foloseasca exprimarea „Rock Billy Boogie”, una din primele utilizari ale termenului rockabilly a fost in 23 iunie 1956, in recenziile Billboard privind „Rock Town Rock” a lui Ruckus Tyler. Primul disc care avea sa contina termenul rockabilly in titlul unei piese a fost in noiembrie 1956, intitulandu-se „Rock a Billy Gal”.
4. Cash, Perkins, Presley si Casa de discuri Sun
In 1954, atat Johnny Cash cat si Carl Perkins si-au inceput cariera cu auditii pentru Sam Phillips. Cash spera sa inregistreze muzica gospel, insa Phillips nu a fost de acord, respingand imediat ideea lui Cash. Acest lucru i-a adus lui Cash amanarea afirmarii sale ca muzician pana in 1955. In octombrie 1955 Carl Perkins si The Perkins Brothers Band si-au facut aparitia la studiourile Sun, iar Sam Phillips a inregistrat piesa originala a lui Perkins „Movie Magg”, care a fost lansata la inceputul lui martie 1955, folosind marca Phillip’s Flip, marca in intregime atribuita muzicii country.
Carl Perkins a tinut cont de dorinta publicului de a dansa pe ritmuri de muzica mai rapide si a inceput sa compuna un stil de muzica ce nu era nici country dar nici blues, insa continea elemente din ambele stiluri. Dupa refuzuri din partea mai multor case de inregistrari din New York, pe motivul ca acest mix intre muzica country si aceea ce continea ritmuri specifice africane nu corespundea tendintelor comerciale din acea vreme, in 1954, dupa aproape un an de la primele inregistrari ale lui Elvis Presley la Sun Records, Memphis, Tennessee, Carl Perkins va inregistra si el la aceeasi casa de inregistrari primele melodii. Recunoasterea avea sa vina atunci cand a inceput sa concerteze alaturi de Elvis Presley in teatrele din Arkansas.
Casa de discuri Sun a fost o marca independenta condusa de Sam Philips in Memphis, Tennessee. Timp de cativa ani, Phillips a inregistrat si difuzat interpreti de blues si country din zona. De asemenea a oferit un serviciu prin care oricine putea sa-si inregistreze un disc cu doua piese pentru suma de 3,98$ (plus taxe).
Un tanar pe nume Elvis Presley, a venit sa inregistreze la Sun Records pentru a-i face o surpriza mamei sale. Conform spuselor lui Phillips, „95% dintre cei cu care am lucrat au fost oameni de culoare si majoritatea dintre ei oameni fara un nume. Elvis s-a potrivit perfect. A fost nascut si crescut in saracie. A fost in jurul oamenilor de culoare extrem de mult. A fost in jurul acelor oameni care aveau prea putine bunuri materiale.” Presley l-a impresionat indeajuns pe Phillips, incat acesta a ales ca si colaboratori pentru tanarul Elvis pe chitaristul Scotty Moore, iar apoi l-a cooptat pe basistul Bill Black, ambii de la Starlight Wranglers, o formatie locala de western swing. Trio-ul a repetat o multime de cantece, de la traditionalul country la „Harbor Lights” a lui Bing Crosby, pana la gospel. Pe 5 iulie 1954, in timpul unei pauze, Elvis “a sarit… a luat chitara si a inceput sa cante „That’s Alright Mama” (un blues din 1946, de Arthur „Big Boy” Crudup). Scotty si Bill l-au acompaniat. Emotionat, Phillips le-a spus: „luati-o de la capat”. Doua sau trei duble mai tarziu, Phillips avea o inregistrare ce urma a fi lansata pe 19 iulie 1954, plus o versiune “Elvis Presley, Scotty and Bill” a valsului lui Bill Monroe, „Blue Moon of Kentucky”, o piesa country clasica. Discurile Presley inregistrate la Sun ii prezinta pe vocalii sai si chitara ritmica, percutia bass slapped a lui Bill Black, precum si Scotty Moore la chitara electrica. Slap bass a fost materie prima inca din 1940, atat pentru stilul western swing cat si pentru cel hillbilly. Comentand asupra stilului in care canta la chitara, Scotty Moore a spus: “Tot ce va pot spune este ca am furat de la fiecare chitarist pe care l-am auzit de-a lungul anilor.” Dar ceea ce face special acest album este vocea lui Elvis, care exprima atat un umor tineresc cat si o incredere in sine fara margini. Sentimentul pe care muzica lui il comunica este unul de libertate infinita. Cu toate ca unii sustin ca piesa „That’s All Right” a fost cu totul noua, altii sunt de parere ca „Nu a fost ca si cum nu as mai fi auzit ceva similar inainte, nu a fost ca si cum ar fi luat nastere o noua revolutie muzicala. Nu pentru ca Elvis ar fi exprimat ceva nou, ci pentru ca a exprimat ceea ce toti ceilalti au incercat sa exprime.” Cand piesa „That’s All Right” a fost difuzata la radio Memphis, ascultatorii au sunat sa intrebe detalii despre piesa. Cu toate acestea, din 18 august pana pe 8 decembrie 1954, piesa „Blue Moon of Kentucky” a ocupat o pozitie superioara in topuri. Nimeni nu a fost sigur ca acest stil muzical va avea succes, asa ca Elvis a fost descris ca fiind „The Hillbilly Cat” si „King of Western Bop”. De-a lungul anului urmator, Elvis va inregistra inca 4 piese pentru casa de discuri Sun. Reprezentatiile upbeat sunt considerate piatra de temelie pentru stilul rockabilly: „tempo-ul agitat” (cum il descrie Peter Guralnick) cu slap bass, ciupirea chitarei, multe ecouri, strigate de incurajare, sunetele teatrale cu treceri bruste de la falsetto la bass si iar de la capat. Pana la sfarsitul anului 1954, Elvis l-a intrebat pe D.J. Fontana (un tobosar nefolosit la adevaratul sau potential de catre Louisiana Hayride): „Ai veni cu noi daca am avea mai multe intalniri?” Fiecare din piesele lui Presley inregistrate la casa de discuri Sun, combina pe o parte a dicului o piesa blues iar pe cealalta parte o piesa country, dar amandoua cantate cu aceeasi forta si energie. In sesiunile din 1955, la scurt timp dupa ce Presley s-a mutat de la casa de discuri Sun la RCA, a fost sutinut de o formatie ce ii includea pe Moore, Black, Fontana, chitaristul lap steel Jimmy Day si pianistul Floyd Cramer. In 1956, Elvis obtine voce backup prin Jordanaires. Inregistrarea piesei „Jailhouse Rock” pentru filmul cu acelasi nume din 1957, acorda o mare importanta pianului si saxofonului.
Al doilea si al treilea disc al lui Presley nu au avut la fel de mult success ca primul. Al patrulea insa, lansat in mai 1955, intitulat „Baby, Let’s Play House” a ajuns pe pozitia 5 in topul national Billboard Country.
Johnny Cash s-a intors in 1955 la casa de discuri Sun cu piesa „Hey Porter”, compozitie proprie, impreuna cu grupul sau The Tennessee Three, care a devenit The Tennessee Two inainte ca sesiunea de inregistrare sa fi luat sfarsit. Aceasta piesa precum si „Cry! Cry! Cry!”, o alta piesa compusa de Cash, aveau sa fie lansate in iulie. „Cry! Cry! Cry!” a reusit sa intre in top 20 ajungand pana pe pozitia 14.
In august 1955, Sun lanseaza preluarile lui Elvis dupa piesele „I Forgot to Remember to Forget” si „Mystery Train”. Piesa „Forgot….” a fost scrisa de artistii country ale studiourile Sun, Stan Kesler si Charlie Feathers, piesa ce a stat in clasamentul Billboard country timp de 39 saptamani, iar 5 saptamani ocupand locul 1. „Mistery Train” cu drepturi de autor ale lui Herman „Little Junior” Parker si Sam Phillips, a ajuns pe locul 11.
In mare parte din anul 1955, Cash, Perkins, Presley si alti artisti din Louisiana Hayride au fost impreuna in turneu in Texas, Arkansas, Louisiana si Mississippi. Sun a lansat in octombrie inca doua piese de-a lui Perkins: „Gone, Gone, Gone” si „Let the Jukebox Keep on Playing”.
Critici ai momentului, afirmau in aceasta perioada de mari afirmari, ca muzicianul Carl Perkins ocupa totusi titlul de regele rockabilly.
Anul 1955 a fost de asemenea si anul in care piesa „Maybellene”, piesa cu puternice influente hillbilly apartinand lui Chuck Berry a ajuns in topuri, devenind una dintre piesele de rezistenta in miscarea rockabilly, iar Bill Haley si a lui piesa „Comets’ Rock Around the Clock” a fost nu doar pe primul loc in topuri timp de 8 saptamani, ci a ocupat si locul 2 in clasamentul melodiilor anului. Curentul rock ’n’ roll-ul si rockabilly in special incep sa atinga perioada de expansiune maxima. In urmatorul an Presley si piesele sale „Heartbreak Hotel” si „Don’t Be Cruel” vor deveni de asemena hituri.
5. In 1956 stilul Rockabilly devine o tendinta nationala
In ianuarie 1956 au fost lansate 3 noi piese clasice de Cash, Perkins si Prelsey: „Folsom Prison Blues” de Johnny Cash, „Blue Suede Shoes” de Carl Perkins, ambele lansate la studiourile Sun si „Heartbreak Hotel” de Elvis Presley, lansata la RCA. Alte piese rockabilly lansate in aceeasi luna au fost: „See You Later Alligator” de Roy Hall si „Whole Lotta Shakin’ Goin’ On” de The Commodores.
Single-ul „Blue Suede Shoes” a lui Carl Perkins a vandut chiar si 20.000 de discuri pe zi, fiind si prima piesa country care a vandut un million de exemplare, piesa ce se inscrisese in topul clasamentelor de rhythm, blues si pop. Pe data de 11 februarie, Presley si Carl Perkins au aparut pentru a treia oara pe scena show-ului Dorsey Brothers, interpretand „Heartbreak Hotel” si „Blue Suede Shoes”. De-a lungul anului 1956, Elvis va mai interpreta de inca doua ori la televiziunea nationala „Blue Suede Shoes” si de inca 3 ori „Heartbreak Hotel”. Atat „Heartbreak Hotel” cat si „Don’t Be Cruel” au luat cu asalt topurile.
Studiourile de inregistrare Sun si RCA nu au fost singurele care au lansat muzica rockabilly. In martie, studioul Columbia a lansat „Honky Tonk Man” de Johnny Horton, studioul King a lansat „Seven Nights to Rock” de Moon Mullican, Mercury a intrat pe piata cu „Rockin’ Daddy” de Eddie Bond, iar Starday a lansat „Fat Woman” de Bill Mack. In acest timp Carl Perkins avea sa fie implicat intr-un accident rutier major in drumul sau spre o aparitie la televiziunea nationala.
In aprilie 1956, au debutat doi tineri din Mexico, Texas, iar acestia au fost: Buddy Holly sub marca Decca, iar Roy Orbison ca membru „The Teen Kings” cu piesa „Ooby Dooby” sub marca Je-wel. Marile hit-uri apartinand lui Holly, nu vor fi lansate pana in 1957. Janis Martin avea 50 de ani cand RCA a initiat un disc cu „Will You, Willyum”, unde Martin a compus „Drugstore Rock’n’Roll” ce a vandut peste 750,000 de copi. Casa de discuri King a venit pe piata cu un nou album semnat Moon Mullican la implinirea varstei de 47 de ani, continand piesele „Seven Nights to Rock” si „Rock ’n’ Roll Mr. Bullfrog”. Inca 20 de discuri continand diferite melodii au fost initiate de casele de discuri precum: 4 Star, Blue Hen, Dot, Cold Bond, Mercury, Reject, Republic, Rodeo si Starday.
In aprilie si mai 1956, The Rock and Roll Trio, au avut un succes incredibil cu trei performante rockabilly in show-ul Ted Mak’s TV Talent, castigand de fiecare data si avand asigurata o pozitie in finala supershow-ului din septembrie.
Gene Vincent si His Blue Caps au inregistrat piesa „Be-Bop-A-Lula”, ce a fost lansata pe data de 2 iunie 1956, piesa acompaniata de Woman Love. In 21 de zile a vandut peste 200.000 de discuri, fiind in topurile pop si country timp de doua saptamani si vanzand peste 1 milion de copii. Aceeasi muzicieni vor mai avea doua lansari, prima in 1956 urmata de cea de-a doua in ianuarie 1957.
„Queen of Rockabilly”, primul disc semnat Wanda Jackson a fost lansat in iulie, iar „I Gotta Know” a fost lansat sub marca Capitol, urmat in noimebrie de „Hot Dog That Made Him Mad”. Casa de discuri Capitol va mai lansa alte noua discuri cu Jackson inainte de sfarsitul anilor 50, unele continand chiar piese scrise de ea.
Cu toate ca discurile lui Ricky Nelson au fost lansate la inceputul lui aprilie 1957, primul sau hit „Believe What You Say” a aparut doar in martie 1958.
Primul album Jerry Lee Lewis a fost lansat pe 22 Decembrie 1956, iar piesa “Crazy Arms” continuta pe album a atins locul 1 in clasamentul Ray Price timp de 20 de saptamani. Lewis va mai lansa hit-uri in 1957 versiuni proprii ale pieselor „Whole Lot Of Shakin’ Going On” lansata in mai si „Great Balls Of Fire” realizata impreuna cu cei de la Sun. „Great Balls Of Fire” a fost cel mai mare hit al sau, aducandu-i faima nationala si internationala, in ciuda criticii pieselor cu tenta sexuala ce au facut ca unele posturi de radio sa le boicoteze. Conform spuselor unor surse de incredere (cum a fost Johnny Cash, Lewis care se considera un crestin devotat, era de asemenea tulburat de natura pacatoasa a propriului sau material muzical, despre care credea cu fermitate ca-l va conduce pe el si audienta sa in iad. Acest aspect a fost aratat si in portretul realizat de Waylon Payne in filmul din 2005 „Walk the Line”, bazat pe autobiografiale lui Cash. Lewis a fost unul din pionierii pianului rock, nu numai prin sound, ci si prin interpretarea sa dinamica. Turbulenta viata personala a lui Lewis a fost ascunsa publicului pana la turneul din Anglia din mai 1958, cand Ray Berry, un reporter de la o agentie de stiri a aflat la aeroportul din Londra (singurul jurnalist prezent) despre a treia sotie a lui Lewis, Myra Gale Brown. Ea era verisoara de gradul doi cu Lewis, in varsta de doar 13 ani. Publicitatea a cauzat o mare zarva, iar turneul a fost anulat dupa doar trei concerte. Scandalul l-a urmarit pe Lewis in America, si ca rezultat, a fost trecut pe lista neagra la radio si aproape ca a disparut de pe scena muzicala. Cu toate ca Jerry Lee Lewis era inca sub contract cu casa de discuri Sun, a incetat sa mai inregistreze. A ajuns de la concerte de 10 000$ pe noapte, la 250$ pe seara in baruri si cluburi mici. Pe la mijlocul anului 1960, in Europa popularitatea lui Lewis si-a revenit cumva, in special in Marea Britanie si Germania. Albumul live intitulat „Live at the Star Club”, a avut loc in Hamburg 1964, unde Lewis a inregistrat impreuna cu The Nashville Teens si este considerat unul dintre cele mai bune albume live de rock and roll.
6. Implicatiile curentului Rockabilly la nivel cultural
Au fost sute de muzicieni care si-au inregistrat melodiile in stil rockabilly. Lista RCS publicata online afiseaza 262 de muzicieni doar la litera A. Multi dintre ei au influentat puternic evolutia muzicii rock. Stilistic vorbind, dezvoltarea muzicii rock ’n’ roll a fost inevitabila, iar impactul cultural a fost de asemenea inevitabil. El s-a datorat in primul rand lui Elivs Presley, care a combinat entuziasmul musical a lui Hank Williams cu carisma adolescentina a lui James Dean. Infatisarea lui Presley, concertele sale scandalos de sexy si inovatia muzicala il vor face in primul rand eroul adolescentilor. Ca si rezultat, muzica sa si a succesorilor sai va deveni caracteristica de baza a culturii tinerei generatii in a doua jumatate a secolului XX.
Muzica rockabilly a cultivat o atitudine ce i-a asigurat durabilitatea in randul adolescentilor. Aceasta atitudine a fost o combinatie de rebeliune, sexualitate si libertate – o expresie jignitoare la adresa vechii culturi familiale precum si a autoritatilor. A fost prima data cand stilul rock ’n’ roll a fost exprimat de muzicienii albi, astfel stabilindu-se o revolutie culturala care se resimte si astazi.
7. Influenta rockabilly in Marea Britanie si invazia britanica in Statele Unite
Primul val de fani rockabilly in Anglia au fost numiti Teddy Boys pentru ca obisnuiau sa poarte paltoane lungi in stil Edward (sau redingota, adica haina barbateasca de ceremonie de culoare neagra), alaturi de pantaloni negrii, drepti, si pantofi gen brothel creeper. La inceputul anilor ’60, stilul teddy boy a evoluat in rock, adoptandu-se un stil clasic de tricouri murdare, blugi si jachete de piele ce se potrivea cu tunsoarea gen pompadour. Cultura rock se referea adeseori la cultura rock ’n’ roll din anii ’50, iar artisti precum Gene Vincent si unii fani rockabilly au format trupe si au abordat versiuni proprii si originale, precum trupa britanica The Beatles. Cand John Lennon l-a intalnit pentru prima oara pe Paul McCartney, a fost impresionat de faptul ca acesta stia toate acordurile si versurile piesei „Twenty Flight Rock” de Eddie Cochran. Cand trupa a devenit mai profesionista si a inceput sa concerteze in Hamburg, au luat numele The Beatle (inspirat de la Buddy Holly din The Crickets) si au adoptat stilul hainelor negre de piele de la Gene Vincent . Muzical vorbind, au combinat sensibilitatea melodica pop de la Holly cu sunetele dure rock ale lui Vincent si Carl Perkins. Cand The Beatles au devenit staruri cunoscute in lumea intreaga, au lansat versiuni diferite a unor trei piese semnate Carl Perkins.
Chiar la mult timp dupa ce trupa s-a despartit, membrii au continuat sa-si exprime interesul in stilul rockabilly. In 1975, Lennon a inregistrat un album intitulat „Rock ’n’ Roll”, cuprinzand versiuni ale unor hit-uri rockabilly, coperta prezentandu-l pe el imbracat in haine de piele in stilul Gene Vincent. Aproape in aceeasi perioada, Ringo Starr a avut si el un hit cu o versiune a piesei „You’re Sixteen” de Johnny Burnette. In anii ’80, McCartney a inregistrat un duet impreuna cu Carl Perkins, iar George Harrison a cantat cu Roy Orbison in Travelling Wilburys. In 1999, McCartney lanseaza „Run Devil Run”, propriul siu album de cover-uri rockabilly.
The Beatles nu a fost singura formatie britanica influentata de stilul rockabilly. The Rolling Stones au inregistrat „Not Fade Away”, piesa originala fiind a lui Buddy Holly. The Who, in ciuda faptului ca preferau mai mult stilul mod, au inclus in albumul lor Live at Leeds, cover-ul „Summertime Blues” de Eddie Cochran. Chiar si marii chitaristi ai lumii, precum Jeff Beck si Jimmy Page au fost influentati de artisti rockabilly. Beck a inregistrat un album tribut adresat chitaristului Cliff Gallup a lui Gene Vincent, album intitulat Crazy Legs, iar formatia lui Page, Led Zeppelin, s-a oferit in 1970 sa lucreze pentru Elvis, insa Elvis nu le-a luat in considerare oferta. Ani mai tarziu, Led Zeppelin si Robert Plant au inregistrat un album tribut muzicii anilor ’50, intitulat The Honeydrippers: Volume One.
8. Renasterea culturii Rockabilly
La inceputul anilor ’70, unii tineri ascultatori au realizat ca dominatia in topuri a muzicii light rock si disco a devenit extrem de comercializata, iar stilul art rock si rock progresiv a devenit pretentios si chiar exagerat. Acest tip de ascultatori au dorit sa revina la muzica simpla, galagioasa, rapida si direct emotionala a rock ’n’ roll-ului timpuriu. Cativa muzicieni si-au redus sunetul la trei corzi, chitari zgomotoase si versuri strigate creand astfel punk rock-ul. Altii muzicieni au revenit la inspiratia rock ‘n’ roll-ului original al anilor ’50 si sfarsitul anilor ’70, dand nastere unei revitalizari a curentului rockabilly, ce devenise intre timp o subcultura. La inceputul anilor ’80, cateva formatii precum Stray Cats au avut un mare succes.
Trupa Stray Cats a fost cea mai de succes trupa comerciala dintre noii artisti rockabilly. Ea s-a format in 1979 in Long Island, cand Brian Setzer a facut echipa cu doi prieteni din scoala, prieteni ce s-au auto-intitulat Lee Rocker si Slim Jim Phantom. Trio-ul a adoptat in totalitate stilul de imbracaminte Gene Vincent, incluzand tunsori pompadour destul de exagerate, geci de piele si tatuaje abundente. Atragand putina atentie in New York, in 1980 acestia au plecat spre Londra unde au auzit ca exista o scena rockabilly activa. Rolling Stones si Dave Edmunds au participat la primele lor show-uri, urgentandu-le intrarea celor trei in studioul de inregistrari.
Pe scurt, trupa Stray Cats au avut 3 piese in Top Ten Marea Britanie si doua cele mai bine vandute albume. S-au reintors in Statele Unite unde au interpretat in show-ul tv „Fridays”, postand de-a lungul ecranului mesajul ca nu au avut nici o oferta de inregistrare in Statele Unite. Curand au fost preluati de casa de discuri EMI , iar primul lor video a aparut la MTV si a intrat in topurile Statelor Unite. Al treilea lor LP, „Rant ‘N’ Rave with the Stray Cats”, a luat topurile cu asalt atat in Statele Unite cat si in intreaga Europa, vanzand toate biletele de la toate spectacolele din 1983. Cu toate acestea, conflicte personale au dus la destramarea trupei cand aceasta era in apogeul popularitatii. Brian Setzer si-a inceput o cariera solo interpretand atat in stil rockabilly cat si swing, in timp ce Rocker si Phantom au continuat sa inregistreze cu alte trupe atat impreuna cat si separat. Trupa s-a reunit de cateva ori pentru a inregistra noi discuri sau pentru a merge in turnee, continuand sa atraga o larga audienta live, cu toate ca vanzarile nu s-au mai apropiat de cele inregistrate la inceputul anilor ’80.
In Anglia la inceputul anilor ’70 a existat o scena si un public ascultator de Teddy Boy si rock. Teddy Boys ascultau trupe precum Crazy Cavan, iar Rockerii ascultau rock ’n’ roll-ul anilor ’50. La inceputul anilor ’70, Levi Dexter a fost in Londra unul dintre adeptii stilului Teddy Boy. Dexter a frecventat ani de zile cercurile Teddy Boy, invatand sa cante si participand la jam session-uri cu formatiile Teddy Boy din respectiva perioada, la cluburi precum Black Raven. Levi Dexter a fost descoperit mai tarziu de catre fostul manager al lui David Bowie, Lee Childers, in timp ce performa impreuna cu Shakin’ Stevens. In cateva luni s-a format Levi Dexter si The Rockats. Au inceput sa cante live in show-uri tv precum The Merv Griffin Show si Wolfman Jack. Levi Dexter a fost numit „James Brown al stilului rockabilly”, aducand un nou val de energie scenei rockabilly si punk-ului timpuriu din Los Angeles. Levi a continuat sa inregistreze discuri pana in zilele noastre.
imitatori ai lui Elvis.
In 1977 artistul rock ’n’ roll Robert Gordon, fost vocalist al formatiei punk Tuff Darts din New York, si-a inceput o cariera solo interpretand vechi piese rockabilly. Spre deosebire de grupul Sha Na Na sau a imitatorilor Elvis, Gordon nu si-a prezentat muzica ca pe o gluma, ci a incercat sa recapteze energia si emotia artistilor din anii ’50. In acelasi an 1977, Gordon a format o echipa cu chitaristul Link Wray si a inregistrat un album ce continea un mic hit cu o preluare a piesei „Red Hot” de Billy Lee Riley. De asemenea, Gordon a inserat in albumul sau Bad Boy, o preluare dupa „Nervous” de Gene Summers din 1958, album lansat in 1979 de casa de discuri RCA. A fost in turneu cu chitaristul Danny Gatton, iar una din aparitiile lor fiind lansata sub numele de The Humbler, o recreere saracacioasa de hit-uri rockabilly si obscuritati. Gordon a lansat inca 4 albume pana in 1981 (primul cu o casa de discuri independenta Private Stock si apoi cu marca cunoscuta RCA), realizand un success pop minor si alte doua piese country ajungand pe pozitii joase in topuri. Gordon a plecat in turneu in jurul Americii iar dedicarea si energia sa au inspirat multi ascultatori si muzicieni, determinandu-i sa inceapa explorarea muzicii rockabilly.
La inceputul anilor ’80 au aparut The Diversions, o trupa din Washington D.C. influentati de stilurile timpurii ale rock ‘n’ roll-ului si rockabilly, inregistrand un success regional la fel ca Tex Rubinowitz si Bad Boys care erau de asemenea din aceeasi zona. Scena din Washington D.C. a avut multe trupe rockabilly la inceputul anilor ’80. Danny Gatton a inregistrat un succes notabil, interpretand melodii rockabilly si rock ’n’ roll, iar Johnny Seaton a fost un imitator Elvis la inceput si ulterior un rockabilly. Totusi, pana la sfarsitul anilor ’80, scena rockabilly din Washington s-a estompat in obscuritate.
In 1975, Dave Edmunds s-a alaturat compozitorului Nick Lowe, formand trupa numita Rockpile. Au avut o perioada cu hit-uri minore in stilul rockabilly cu piese ca „I Knew the Bride (When She Used to Rock ’n’ Roll)”. Grupul a devenit popular in Anglia si Statele Unite, inregistrand totusi vanzari considerabile. Edmunds a educat si produs multi artisti tineri care au impartasit dragostea pentru muzica rockabilly, cei mai notabili fiind Stray Cats.
Shakin’ Stevens a fost un artist galic care a obtinut celebritate in UK, evocandu-l pe Elvis intr-o piesa de teatru. In 1980, a adus in Top 20 din Marea Britanie, o preluare a melodiei „Marie Marie” dupa trupa The Blasters. Propulsarea de catre Shakin’ Stevens a unor versiuni ale pieselor „This Ole House” si „Green Door” a dus la vanzari gigantice in Europa. Shakin’ Stevens a fost pe locul doi in topul vanzarilor “single artists”, depasindu-i pe artisti ca Michael Jackson, Prince si Bruce Springsteen. In ciuda popularitatii sale in Europa, el nu a devenit niciodata popular in Statele Unite. In 2005, albumul sau „Greatest Hits” a ajuns in varful topurilor din Anglia.
Trupa The Blasters se baza in special pe talentul fratilor Phil (ce interpretau la armonica si chitara) si a lui Dave Alvin (chitaristul principal si compoyitorul). Fratii si prietenii lor muzicieni au crescut intr-un oras de tara numit Downey, langa Los Angeles si si-au petrecut adolescenta cantand cu legendarii muzicieni R&B, Big Joe Turner, Willie Dixon, Marcus Johnson (artistul principal de la trupa Jimmy Reed), si Lee Allen (saxofonistul lui Fats Domino si Little Richard). Invatand de la cunoscatori radacinile muzicii americane, la sfarsitul anilor ’70 trupa a inceput sa cante in jurul Los Angeles-ului atragand publicul prin combinatia sa de stiluri clasice, punk energy si stilul muzical a lui Dave Alvin. Au fost realizate cateva albume sub marca Slash, apartinand Warner Brothers, precum si cateva aparitii in filme, dar au esuat in crearea unor hituri de top, cu toate ca vanzarile au fost respectabile, iar trupa a avut o influenta puternica printre fani si critici. Spre sfarsitul anilor ’80, Dave Alvin a parasit formatia pentru a-si incepe o cariera solo, iar Phil s-a intors la UCLA pentru a-si lua doctoratul in matematica. In prezent, Phil pleaca in turnee cu noii membrii ai trupei The Blasters, iar membrii fondatori se reunesc ocazional pentru spectacole.
The Cramps au luat fiinta pe scena punk in clubul New Yorkez CBGB, combinand sunete rockabilly primitive si salbatice cu versuri inspirate din vechile filme horror, in piese precum „Human Fly” si „I Was a Teenage Werewolf”. Vocalul principal, Lux Interior, prin show-urile sale live imprevizibile si energice a atras un public fervent. Muzica lor psychobilly i-a influentat pe The Meteros si Reverend Horton Heat.
Queen a adus in 1979 un omagiu stilului rockabilly prin piesa „Crazy Little Thing Called Love”, ultima piesa rockabilly ce a ajuns pe locul intai in Billboard Hot 100.
Jason & The Scorchers au combinat stilul heavy metal cu stilul Chuck Berry si Hank Williams, intr-un mix cu puternice influente punk, creand un adevarat stil rockabilly modern. Cu toate ca multi vor veni cu un alt stil precum alt-country sau cowpunk, Jason si The Scorchers au facut ceea ce Elvis si altii au facut la randul lor in anii ’50: au combinat cele mai tari sunete din actualul gen urban cu cele mai simple sunete country pentru a crea un sound nou care a avut mai multa forta decat sursele folosite. Cu toate ca au fost preferatii criticilor si au atras fani in Statele Unite, The Scorchers nu au reusit sa aiba discul de succes cerut de eticheta lor. In zilele noastre nu mai sunt produse copii ale albumelor lor, cu toate ca The Scorchers reapar periodic pentru noi turnee.
Multe alte trupe au fost asociate cu miscarea rockabilly de la inceputul anilor ’80, inclusiv The Rockats, Danny Dean si The Homewreckers, The Shakin’ Pyramids, The Polecats, Zantees, The Kingbees, Leroi Brothers, The Nervous Fellas, Lone Justice, si Chris Isaak.
In stransa legatura a fost miscarea “Roots Rock”, care a continuat de-a lungul anilor ’80, luand parte artisti ca: James Intveld (care mai tarziu va pleca in turneu ca si chitarist principal pentru The Blasters), The Beat Farmers, Del-Lords, Long Ryders, The Fabulous Thunderbirds, Los Lobos, The Fleshtones, Del Fuegos si Barrence Whitfield si The Savages. Aceste trupe, la fel ca The Blasters, au fost inspirate de o intreaga arie de stiluri istorice americane precum: blues, country, rockabilly, R&B si jazz-ul din New Orleans. Ei au captat atentia ascultatorilor saturati de stilul commercial MTV – technopop si glam metal (stiluri ce au dominat radioul in acea perioada).
De asemenea, in stransa legatura dar cu mai mult succes, au fost artistii ce au devenit faimosi, artisti precum Bruce Springsteen. Primul succes inregistrat de Springsteen a fost in topul pop cu piesa „Born to Run” din 1975 si a fost mereu influentat de stilurile timpurii (rockabilly, grupurile de fete din anii ’60, trupe de muzica garage si muzica soul. Bruce Springsteen a scris initial piesa „Fire” pentru Robert Gordon, dar versiunea realizata de The Pointer Sisters a vandut mai multe copii decat cea pentru Gordon. Cu toate ca a fost popular in anii ’70, LP-ul sau din 1984 „Born in the USA” i-a adus un succes enorm. Nu numai ca turneul de promovare a inregistrat un public record, dar piesele lui Springsteen au devenit omniprezente la radio si MTV. Albumul sau a produs multe single hit-uri si cativa dintre artistii veterani cu orientari similare in muzica si versuri s-au bucurat la mijlocul anilor ’80 de o reinoire a popularitatii, artisti precum: Bob Seger, John Cougar Mellencamp, John Cafferty si the Beaver Brown Band.
In 1983, artistul country rock Neil Young a inregistrat un album rockabilly intitulat „Everybody’s Rockin’”. Albumul nu a reprezentat un succes comercial, iar Young a fost implicat intr-un proces mult mediatizat cu casa de discuri Geffen, care l-a dat in judecata pentru ca a realizat un disc care nu suna „precum un disc Neil Young”. Young nu a mai facut nici un album in stilul rockabilly.
In sfarsit, in timpul anilor ’80, cateva dintre starurile muzicii country au inregistrat hit-uri in stilul rockabilly. Din aceasta perioada, cele mai notabile hit-uri au fost „Hillbilly Rock” apartinand lui Marty Stuart si „All My Rowdy Friends Are Coming Over Tonight” a lui Hank Williams, insa au existat si alti artisti cu acelasi stil care au ajuns in topuri, precum Steve Earle si The Kentucky Headhunters.
Cu toate ca stilurile de muzica prezentate mai sus au fost umbrite dupa 1990 de catre aparitia stilurilor grunge si rap, ele au lasat in urma o audienta de proportii care a continuat sa sprijine stilul rockabilly si artistii influentati de acest stil, de-a lungul anilor ’90 pana in prezent.
Stilul rockabilly s-a alaturat sub-culturii genurilor muzicale stabilite in Statele Unite. La fel ca si jazz, blues, bluegrass si punk rock, o mica parte dintre muzicienii rockabilly reusesc sa castige un venit sigur dar limitat, principalele mijloace fiind turneele, participarea la festivaluri si inregistrarea pentru casele de discuri independente. La fel ca si alte sub-culturi, scena rockabilly sprijina artistii si performantele lor, folosind reviste adresate fanilor genului, site-uri web si pagini de chat.
Cu toate ca nici unul dintre artistii rockabilly nu s-a ridicat la nivelul popularitatii celor de la The Stray Cats in 1980, scena rockabilly a inceput sa creasca in anii 2000. A existat un salt important si interactiuni intre scena rockabilly si renasterea stilului swing. Brian Setzer (de la The Stray Cats si The Brian Setzer Orchestra) a ajutat la unirea celor doua subculturi, fiind atat directorul unei trupe rockabilly cat si a uneia swing. Alti artisti precum Tom Catmul si The Clerics, Trick Pony, Danny Dean si The Homewreckers (un trio de muzica country influentat atat de muzica rockabilly cat si de stilul honky-tonk), The Reverend Horton Heat, Rattled Roosters si Royal Crown Revue au avut de asemenea succes in ambele tabere.
Inca exista scene rockabilly active in multe dintre orasele importante ale Statelor Unite, in special pe coasta de vest, fiind de mentionat festivaluri importante precum festivalul Viva Las Vegas, Hootenanny si festivalul de pe coasta de est, The Rebel Weekend. Fanii rockabilly au facut cauza comuna cu entuziastii masinilor clasice hot rod, si multe festivaluri prezinta atat muzica cat si aceste masini clasice ai anilor ’50. Pe 21 Martie 1997 a fost creata „Rockabilly Hall of Fame” (organizatie non-profit), pentru a aminti muzica rockabilly timpurie si pentru a-i promova pe aceia care vor sa continue in viitor popularitatea si accesibilitatea muzicii rockabilly.
In Europa, stilul rockabily ramane o subcultura muzicala activa si vibranta cu un interes puternic atat spre muzicienii care au readus stilul la viata, cat si pentru performantele si inregistrarile artistilor din anii ’50. Alaturi de renasterea muzicii rockabilly din anii ’50, au aparut in lume cativa DJ’s rockabilly. Un motiv important pentru a continua fenomenul noilor generatii in descoperirea si adoptarea stilului rockabilly, este nesatisfactia culturii de baza actuale, a muzicii si a icon-urilor stilistice. Rockabilly deseori devine un stil de viata pentru cei implicati. Stilul de viata rockabilly nu este limitat doar la muzica, el este extins la design interior, masini si chiar la lucruri marunte cum ar fi tipul de tigari consumate. Cultura rockabilly este o antiteza a modei curente, imbratisand „stilul vechi” din societatea marginala (filmele anilor ’50, „The Wild One”, „Rebel Without a Cause” – James Dean, etc). Cultura rockabilly este concentrata in tari precum Statele Unite, Australia, Noua Zeelanda, Marea Britanie si in unele zone din restul Europei.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius