Cand vorbim de monah ne gandim la o persoana care s-a retras din lume, s-a lepadat de bunurile din ea, pentru a-I urma deplin lui Hristos. Din Scriptura aflam ca unui tanar bogat care dorea o viata mai inalta decat pazirea poruncilor cerute oricarui credincios, Mantuitorul ii cere sa-si vanda averea si apoi sa-L urmeze. Ii cere sa o vanda, ca niciodata sa nu se mai opreasca asupra ei. Preocuparea lui neincetata trebuia sa fie rastignirea patimilor si dobandirea pacii launtrice.
Nu e de ajuns lepadarea externa pentru a fi cu adevarat monah, e nevoie si de cea interioara. In acest sens Cuviosul Isihie Sinaitul spune: "Cel ce s-a lepadat de lucruri, de pilda de femeie, de bani si de cele asemenea, a facut pe omul din afara monah, dar inca nu si pe cel dinlauntru. Dar cel ce s-a lepadat si de intelesurile patimase ale acestora l-a facut si pe cel dinlauntru, care este mintea. Pe omul din afara usor il face cineva monah, numai sa vrea; dar nu putina lupta se cere pentru a face pe omul dinlauntru monah".
Iar daca avem in vedere ca toti crestinii sunt chemati sa lepede intelesurile patimase ale lucrurilor, putem afirma in acest sens ca avem monahi si in lume. Adica persoane care cauta neincetat sa curate lucrurile de tot ce este patimas pentru a descoperi sensurile pe care Dumnezeu le-a sadit in ele. O minte impatimita se apropie de lucrurile si de persoanele din lume cu dorinta de a satisface in chip patimas simturile. In vreme ce o minte curatita, cauta sa se intalneasca cu Dumnezeu prin orice lucru si orice persoana din lume.
Unirea cu Dumnezeu se dobandeste prin paza mintii sau prin linistea lipsita de naluciri. Fara paza mintii, omul poate sa fie bun numai la infatisare, nu si in adancul fiintei. Iar Dumnezeu doreste ca noi sa fim lipsiti cu totul de ganduri, cuvinte si fapte patimase, ca El sa ne descopere tainele dumnezeiesti atat cat este cu putinta.
A fi monah in lume inseamna a lepada tot ce ne desparte de Dumnezeu. Sfantul Apostol Pavel in Epistola catre Romani, capitolul 12, le scrie crestinilor din Roma: "Va indemn, deci, fratilor, pentru indurarile lui Dumnezeu, sa infatisati trupurile voastre ca pe o jertfa vie, sfanta, bineplacuta lui Dumnezeu". Sfantul Ioan Gura de Aur intreaba in comentariul sau la acest pasaj: "Cum trebuie sa devina trupul o jertfa? Ochiul sa nu priveasca la nimic rau, si devine astfel o jertfa. Limba sa nu graiasca nimic murdar, si a devenit astfel jertfa. Mana sa nu faca nici o faradelege, si a devenit astfel o jertfa de ardere de tot”. Si spune in continuare ca asa cum evreii cercetau cu atentie animalele pe care aveau sa le ofere ca jertfa, ca sa se asigure ca nu aveau nici o pata sau intinaciune si ca erau intregi si sanatoase, tot asa si noi trebuie sa ne cercetam cu strictete, ca sa fim curati din toate punctele de vedere.
Suntem datori sa vedem lucrurile asa cum le vede Dumnezeu si nu prin prin filtrul patimilor noastre. Sa ne intareasca Dumnezeu sa nu ne facem din niciun "aici" o "cetate statatoare".
Adrian Cocosila
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius