cultură şi spiritualitate
Dragoș Andreescu, zis Jumară, pasionat de istorie și fotografie veche, a venit cu o super idee: a ales cinci cadre din vara lui 1956 și le-a colorizat, le-a dat viață și le-a făcut să arate și mai spectaculos. Dragoș se ocupă de ceva vreme cu colorizarea fotografiilor monocrome vechi, așa că nu rata pagina Istorie în culori, unde își postează creațiile. Este unul dintre cele mai interesante proiecte de readucere în prezent a istoriei, prin colorarea ei.
Acum un an, spuneam că:
Numai că pozele erau integral alb-negru. Acum, la 60 de ani de când au fost făcute, cinci dintre ele arată mult mai bine în culori. (Re)descoperă-le mai jos ↓↓↓
Pe bd. Magheru, la Garajul Ciclop (ridicat de familia Bragadiru la finalul anilor ’20), singura parcare supraetajată din oraș la acea dată, dotată și cu service auto. Vedere a rampei centrale. Sub emblema Uniunii Sovietice, propaganda regimului era omniprezentă: “Trăiască prietenia româno-sovietică!” era un slogan pe ducă, dar “Trăiască Partidul Muncitoresc Român, forța conducătoare în RPR!” era încă pe val. La Garajul Ciclop era și o exploatare de taximetre ITB (Întreprinderea de Transport București, actuală RATB). Evident că nu existau companii de taxi private.
Intersecția străzii C. A. Rosetti cu str. Snagov (actuală Nicolae Filipescu) și-un transport de butelii cu un vehicul pe care scrie “Atențiune! Respectați viteza legală.” Da, așa arătau plăcuțele de înmatriculare în anii ’50. Pe fundal, blocul masiv treizecist ridicat pe colțul străzii Rosetti cu str. Tudor Arghezi (fostă și actuală Dionisie Lupu, pe acel segment). E prima oară în acest set când vedem străduțe secundare, majoritatea pavate încă cu piatră cubică atunci.
Arcul de Triumf, în mijlocul pieței pavată cu piatră cubică. Zona Kiseleff își menținea farmecul chiar și sub regimul comunist. Arcul în sine, inaugurat în 1930 de Regele Carol al II-lea, simboliza lupta românilor pentru a construi România Mare, ideal realizat în 1918. După 1947, comuniștii înlocuiseră efigiile din marmură ale Regelui Ferdinand I și ale Reginei Maria cu motive florale și scoseseră de pe laterale cele două proclamații ale Regelui Ferdinand: cea din 1916, la intrarea României în Războiul de Reîntregire (1916-1918) și cea din 1918, cu ocazia Marii Uniri. Proclamațiile s-au găsit până în 2015 în muzeul din interiorul Arcului și au fost repuse la locurile lor în cadrul reabilitării monumentului. Au fost refăcute și eficiile de marmură ale suveranilor.
Vânzare de cartofi în plină stradă, posibil în zona Pieței 28 Martie, denumirea din epocă a acutalei Piețe a Unirii. Cântare ca cel din imagine am văzut cu toții, ba chiar în unele piețe încă se mai folosesc.
Dincolo de cum arăta orașul în acea vară, cadrele cu oameni sunt și ele interesante. Diversitate absolut neașteptată în 1956, pe străzile Capitalei RPR. Este amuzant cum privesc bărbații din spate la personajele din prim-plan. Mai ales în acei ani, persoanele de culoare erau o raritate în România.
* * *
Cinci poze color care ne (re)conectează la o epocă pe care cei mai mulți dintre noi n-au prins-o, poate nici părinții noștri. O epocă restrictivă, vremuri exrem de tensionate, mascate însă frumos sub cadrele surprinse într-un București leșinat de căldură, acum colorizate. Deutsche Fototek a publicat fotografiile făcute de est-germani în ’56 la București și am putut vedea și noi cum arătau centrul Capitalei RPR, dar și alte zone din oraș.
Numar de steaguri: 273
Record vizitatori: 8,782 (3.04.2011)
16,676 (3.04.2011)
Steaguri lipsa: 33
1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)
1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)
1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)
2 state au peste 20,000 clickuri (Italia, Germania)
4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, Ungaria, Spania,, Marea Britanie,)
6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Canada, )
10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia, Australia, Irlanda, Israel, Grecia, Elvetia , Brazilia, Suedia, Austria)
50 state au peste 100 clickuri
20 state au un click
1.EDITURA HOFFMAN
https://www.editurahoffman.ro/
2. EDITURA ISTROS
https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/
3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI
https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1
4.ANTICARIAT UNU
https://www.anticariat-unu.ro/wishlist
5. PRINTRE CARTI
6. ANTICARIAT ALBERT
7. ANTICARIAT ODIN
8. TARGUL CARTII
9. ANTICARIAT PLUS
10. LIBRĂRIILE:NET
https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452
https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top
14. ANTICARIAT NOU
https://anticariatnou.wordpress.com/
15.OKAZII
https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150
16. ANTIKVARIUM.RO
17.ANTIKVARIUS.RO
18. ANTICARIAT URSU
https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home
19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS
20. EDITURA SPANDUGINO
21. FILATELIE
22 MAX
http://romanianstampnews.blogspot.com
23.LIBREX
https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom
24. LIBMAG
https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/
https://www.libris.ro/account/myWishlist
http://magiamuntelui.blogspot.com
27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/
28.RADIO ARHIVE
https://www.facebook.com/RadioArhive/
29.IDEEA EUROPEANĂ
https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/
30. SA NU UITAM
31. CERTITUDINEA
32. F.N.S.A
https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html
Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ
1. Radu Sorescu - Petre Tutea. Viata si opera
2. Zaharia Stancu - Jocul cu moartea
3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi
4. Ioan Slavici - Inchisorile mele
5. Gib Mihaescu - Donna Alba
6. Liviu Rebreanu - Ion
7. Cella Serghi - Pinza de paianjen
8. Zaharia Stancu - Descult
9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte
10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani
11. George Calinescu Cartea nuntii
12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…
Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.
© 2024 Created by altmarius. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius