altmarius

cultură şi spiritualitate

Cultura și civilizaţie britanică în pictură

Publicat: Ieri, 13:23

Fundația Calea Victoriei vă invită luni, 21 martie, de la ora 19:00, într-o călătorie în universul civilizației britanice la cursul Cultură şi civilizaţie britanică în pictură, să exploram succint și cu umor această cultură extrem de interesantă, plină de contraste și atipică în peisajul european.

În compania Mihaelei Irimia, o doamnă care cunoaște îndeaproape această lume, vom înțelege acest model de civilizație pe care mulți dintre noi îl admiră. Fie că este vorba de literatură, fie că este vorba de actori britanici care cuceresc publicul din întreaga lume prin accent, talent și ținută, există ceva extrem de atragător și specific în „Britishness”.

Marea Britanie cuprinde instituţii, obiecte, protocoale şi practici fără de care nu ne-am putea imagina tipologiile umane moderne, aşa cum nu ne-am putea imagina lumea modernă fără cana de ceai sau de cafea pe birou. Sau cum nu am putea concepe activitatea în orice sector al vieţii publice fără un fundament educaţional capabil să echipeze individul modern cu gândire şi rezolvări eficiente. Toate acestea provin, în ultimă instanţă, din practicarea de-a lungul secolelor a pregătirii asidue pentru viaţă, a respectului pentru lege şi regula ordonatoare, a grijii faţă deprivacy, valoare de maximă portanţă pentru britanicul de rând.

Drumul către aceste forme de civilitate şi urbanitate exemplare a fost, în zbuciumata istorie britanică, punctat de momente sângeroase, răzbunări deloc neînsemnate sau chiar de suspendări ale instituţiilor moderne.

 

Suita de prezentări ilustrate pe care o propun aici cuprinde:

1.      Simboluri instituţionale ale identităţii britanice: Union jackcoroana regalăParlamentul,Commonwealth.

 

2.      Momente istorice de cotitură– Hastings 1066, Magna Carta 1215, Tudorii şi Elisabeta I sec. XV-XVI.

 

3.      Momente istorice de cotitură– suspendarea regalităţii 1649, Restauraţia 1660, lungul sec. XVIII, victorianismul, sec. XX-XXI.

 

4.      Momente din istoria picturii în Anglia (a): HANS HOLBEIN Cel Tanar si scoala lui, George Gower, Nicholas Hilliard, Isaac Oliver, Daniel Mytens, ANTHONY VAN DYCK, Robert Walker, James Thornhill, WILLIAM HOGARTH, JOSHUA REYNOLDS.

 

5.      Momente din istoria picturii în Anglia (b): THOMAS GAINSBOROUGH CANALETTO, Claude Lorrain, GEORGE STUBBS, George Romney, Johann Zoffany, Pompeo Batoni, JOHN CONSTABLE, JOSEPH MALLORD WILLIAM TURNER, WILLIAM BLAKE, the PRERAPHAELITES.

Lector: Mihaela Irimia

Data începere: 21 martie 2016; Ora curs: 19:00

Frecvența: săptămânal, luni;Număr întâlniri: 5

Cost: 220 ron; Cost redus (card fidelitate, studenți, pensionari): 200 ron

Locul desfășurării: Str. Popa Soare nr. 40, etaj 1

Înscrieri la CONTACT@VICTORIEI.RO

Detalii la www.victoriei.ro

Vizualizări: 40

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor