Regina a privit cu interes ţăranul român, i-a studiat atent firea, limba și traiul simplu. Pentru scrierile sale, a avut fler în alegerea izvoarelor de documentare, dar s-a lăsat condusă și de profesori. A citit operele lui Miron Costin, ale cuviosului ierarh Dosoftei și ale poetului culegător de folclor Vasile Alecsandri. Acestea, mărturisea regina Elisabeta la inaugurarea Universității din Iași, au condus-o „drept la izvor, la însăşi inima poporului, la acest rubin nepreţuit”. Ea mai considera că „gura poporului e cântecul răpitor al privighetoarei, care aduce la auzul nostru sunetele limpezi ale naturii ce ies din freamătul vorbitor al codrilor României şi plutesc peste poieni strălucitoare şi printre valurile aurite ale câmpiilor şi lanurilor noastre. Din gura poporului tragi învăţătură mare şi trainică precum din sânurile nesecate ale tainicului Sfinx. Gura poporului e izvorul limpede care iese din stânca sănătoasă spre a răcori necurmat sufletele setoase. Gura poporului e înţelepciunea nesfârşită, iar cântecul poporului e cea mai înaltă poezie, căci el dă viaţă şi viaţa-i suferinţă. Cântecul poporului este poezia cea mai sublimă, căci nimeni nu ştie cine a făcut-o. Fiecare l-a cântat pentru întâiaşi dată şi sute de ani în şir. Cântecul poporului este cea mai profundă poezie, căci fiecare l-a simţit pentru întâiaşi dată. El este suferinţă şi numai acela se poate numi poet care a dat de aceste simţiri”.
Creaţia literară a scriitoarei Carmen Sylva are în mare parte subiecte româneşti, pornind de la balade, cântece populare și povestiri istorice.
Criticul literar Tudor Nedelcea nota: „Plecată de pe ţărmurile legendare ale Rinului, Carmen Sylva a găsit în patria sa adoptivă o lume a basmelor româneşti, putând figura lângă creaţia lui Petre Ispirescu sau Simion Florea Marian. Fiecare pisc al Bucegilor, văile, flora şi fauna dimprejurul Castelului Peleş sunt dăruite cu frumoase legende, astfel încât «titlul cărţii, numele proprii din poveşti, felul cum se aruncă vorba sunt aşa de mult înrudite cu firea noastră, că nu poţi cunoaşte că au fost scrise de o mână şi povestite de o limbă născută pe pământ străin»”.
Despre geneza poveştilor sale, inspirate de peisajul mirific în care este ridicat Castelul Peleș, regina Elisabeta mărturisea: „Știam numai că idei frumoase treceau furtunoase prin creieri şi că întreaga pădure de afară mă aştepta pe mine, şi Peleşul îmi şoptea plin de nenumărate poveşti şi că trebuia să scriu, dacă nu voiam să mă sufoc. Câteodată călăream în munţi şi aveam creion şi hârtie pe genunchi, lăsam calul să mă ducă şi scriam mereu, fără a ţine seama de drum”. Astfel a creat regina „Poveştile Peleşului”, în care a redat legendele ce poartă numele stâncilor şi văilor munţilor, scrieri remarcabile prin imaginaţie şi stil.
Opera vastă și diversă a reginei scriitoare Elisabeta-Carmen Sylva îşi are locul ei binemeritat în peisajul literar românesc și merită să fie descoperită de români. Unii dintre noi vor afla cum poate cineva străin de neam să iubească valorile noastre tradiționale și să le eternizeze prin artă.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius