altmarius

cultură şi spiritualitate

CU LIRA TRACĂ PRIN CETATEA ETERNĂ. Recital de cobză în faţa Columnei lui Traian

În perioada 9-15 august a avut loc, la Roma, Festivalul Callatis. Era un pretext (şi un cadru potrivit) pentru reluarea unui proiect mai vechi al subsemnatului şi anume „Ion Creţeanu pe urmele lui Badea Cârţan. Al doilea dac coboară de pe Columnă”. N-a fost să fie în 2010, pentru că Ion Creţeanu s-a operat de cancer. Anul ăsta am reuşit. Am ajuns la Roma împreună cu echipa Festivalului Callatis, dar fără să facem parte din acea echipă. A fost o experienţă tristă sub multe aspecte – poate că voi reveni vreodată asupra ei – dar important e că Ion Creţenu a reuşit să facă ceea ce ne propusesem în urmă cu un an: să cânte la cobză – la LIRA TRACĂ !– chiar lângă Columna lui Traian. A făcut-o! Am făcut-o, de fapt, dacă se pune şi cel care a fost cu ideea şi susţinerea…

Şi nu doar la Columnă a cântat Ion Creţeanu, ci aproape prin toată Roma istorică, atât cât ne-au putut duce picioarele într-o zi toridă de august.

Am plecat de la Academia di Romania, spre Vila Borghese, am coborât în Piaza del Popolo, apoi, pe Corso, ne-am îndreptat spre Colosseum, trecând pe lângă Capitoliu. Creţeanu i-a cântat din cobză lui Iulius Caesar, lui Octavian Augustus şi altor statui celebre. A fost un fel de colind paradoxal şi unic, în miez de vară, prin Cetatea Eternă…

La Columnă a ţinut un adevărat recital, în faţa unui public aleator şi eclectic, mai mult turişti străini decât italieni… Au vrut să-i dea bani, dar i-am oprit spunându-le (fac această mărturisire, asumându-mi riscul de a fi considerat rasist) că „suntem români, nu ţigani”. Poate am exagerat asociind cerşetoria cu dominanta ocupaţională a etniei deşi, statistic, în ceea ce-i priveşte, doar furturile sunt mai bine reprezentate…

Dar nici prea multe explicaţii nu aveam cum să le dau acelor străini uimiţi. Şi ce să le spun, în fond? Că omul ăsta nu cânta pentru ei, ci pentru el însuşi? Sau că „n-am venit să cerem, am venit să dăm”? Cine ar fi înţeles?…

 

START COLIND! Statuia lui Vasile Gorduz din curtea Academiei Române din Roma: Traian şi Lupoaica cu trei ţâţe, cărora i-am adăugat o cobză…


Pe Corso…


În faţa Capitoliului…

Lângă Iulius Caesar…

… şi Octavian Augustus…

Aproape de Columnă…

Şi, în sfârşit…

… Şi, din nou la statuia lui Traian cu lupoaica (şi cobza!) în braţe…

P.S. Ion Creţeanu a cântat şi la Festivalul Callatis. Iată-l, pe scena din Piaţa Capitoliului, alături de Felicia Filip, Cristian Mihăilescu şi taraful din Morunglav:

 

Sursa: www.certitudinea.ro

 

Vizualizări: 91

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor