Cruciada a IV-a sau jaful “soldaţilor lui Hristos” împotriva creştinilor

[altmariusistoric2]

Autor

Alexandra Butnaru

Evenimentele ce urmau să se desfăşoare în Constantinopol, în anul 1204, aveau să rămână în istoria  creştinismului drept unele dintre cele mai adânci răni.

 O luptă sfântă?

După eşecul cruciadei dintre anii 1189-1192, papa Inocenţiu III iniţiază proiectul unei noi cruciade, cea intrată în istorie drept cea de-a patra cruciadă. Însă ecoul acestei din urmă chemări la o luptă sfântă, nu are efectul aşteptat de pontif.  Cu toate acestea însă, ideea unei astfel de lupte este bine primită de conţii Thibaud de Champagne, Louis  de Blois, Balduin de Flandra şi fraţii săi, Henric şi Eustache.  

Astfel Geoffroi de Villehardouin, mareşal de Champagne, încheie  la Veneţia un acord cu dogele Enrico Dandolo. Acordul prevedea ca în schimbul a 85.000 de mărci de argint, Comuna lui San Marco să transporte în Egipt 4.500 cavaleri, 9.000 scutieri, 20.000 pedestraşi cu toate proviziile necesare.  Acordul este acceptat de cruciaţi. Însă moartea subită a contelui de Champagne, îl plasează pe marchizul  Bonifaciu  de Montferrat în rolul de conducător al expediţiei. 

O dată ajunşi la Veneţia, cruciaţii întâmpină problema banilor. Aceştia nu erau suficienţi pentru a acoperi suma convenită cu dogele. În acel moment dogele propune cucerirea cetăţii Zara de pe coasta dalmată. Cruciaţii sunt scandalizaţi la auzul propunerii, deoarece Zara aparţinea regelui maghiar care, de altfel, promisese  să ofere sprijin cruciadei. Pontiful, de asemenea, se opune hotărât acestei idei. Cu toate acestea însă, armata cruciaţilor atacă Zara şi o cucereşte. 

Elementul surpriză

În mijlocul acestor evenimente,  îşi face apariţia un nou personaj: Alexios Angelos. Acesta era fiul basileului detronat,  Isaac II Angelos, şi cere ajutorul cruciaţilor. El dorea eliberarea tatălui său şi reinstaurarea lui pe tronul Imperiului.  Alexios merge în Germania pentru a purta tratative cu Philip de Swabia, fiul lui Barbarossa şi ginerele lui Isaac II Angelos. Alexios îi propune lui Philip să deturneze expediţia cruciaţilor spre Constantinopol în vederea restabilirii tatălui său pe tron.  Prinţul inconştient îi face lui Philip promisiuni exorbitante. În schimbul serviciului adus lui şi tatălui său , Alexios se obligă la plata a 200 000 mărci de argint, la unirea bisericii ortodoxe cu Biserica Romei şi recunoaşterea supremaţiei papale, participarea la cruciadă cu 10 000 de oameni şi la întreţinerea permanentă în Palestina a unei armate de 500 de cavaleri.

Cruciaţii ajung la Constantinopol, iau oraşul cu asalt şi îl detronează pe Alexios III Angelos. Acesta fuge din oraş împreună  cu ultimii banii ai trezoreriei imperiale.  La conducerea imperiului revine Isaac II Angelos împreună cu fiul său, Alexios, care era garantul îndeplinirii promisiunilor.  

Următoarele luni sunt foarte grele pentru bizantini. Împăratul îi supune unor taxe enorme în vederea strângerii banilor necesari. În cele din urmă, se plăteşte jumătate din sumă. Pentru ca mai târziu cruciaţii să primească vestea că imperiul nu mai are niciun ban de dat. 

Constantinopolul era acum sub o presiune enormă, atât din interior, cât şi din exterior.  În interior are loc o revoltă. Alexios şi Isaac sunt detronaţi şi executaţi. Locul lor este luat de Alexios Ducas Murtzuphlos care duce o politică anti-latină. Pentru bizantini, latini erau sursa tuturor nenorocirilor abătute asupra lor, inclusiv aducerea pe tron a lui Isaac care supune imperiul unor presiuni de nesuportat.

 Partitio Romaniae

În ceea ce priveşte cruciaţii, acesta era momentul mult aşteptat pentru a putea cucerii Constantinopolul. Nerespectarea promisiunilor era motivul perfect. Atât veneţienii, cât şi ceilalţi cruciaţi aşteptau acest moment de mult timp. 

 Se realizează aşadar un program de cucerire şi se scrie un document solemn, Partitio Romaniae. Acest document stabilea cotele ce revin din pradă fiecărei părţi. Potrivit documentului veneţienii primeau 3/8 din teritoriile imperiale, iar cruciaţii 5/8, dintre care 1/4  îi erau rezervate  viitorului împărat. Suveranul urma să fie ales dintre cruciaţi, iar patriarhul dintre veneţieni. Toate acestea fiind stabilite, cruciaţii pornesc lupta. Constantinopolul este asediat 3 zile, după care este cucerit. Metropola-regină al creştinătăţii este supusă unui jaf înspăimântător timp de 3 zile de ”soldaţii lui Hristos”. “Oraşul este despuiat de bogăţiile, moaştele sfinte şi monumentele sale istorice, care iau drumul Occidentului.” 

Şi astfel Constantinopolul, marea capitală a Imperiului Bizantin, cade răsunător.

O tragedie 

Oare ar trebui să ne surprindă evenimentele celei de IV-a cruciade?  Dacă privim şi cercetăm puţin secolul precedent cruciadei am putea observa cu uşurinţă câteva semne care anunţau tragedia din anul 1204. Aici putem enumera, fără să ne sfiim, atacul lui Robert Guiscard asupra Constantinopolului, urmat de cel al fiului său, Bohemund de Tarent şi la fel şi acţiunile întreprinse de Wilhelm II. Toţi doreau cucerirea capitalei bizantine.  Acelaşi ţel l-au avut la un moment dat şi Frederic Barbarossa sau fiul său, Henric VI.  În ceea ce priveşte Veneţia şi relaţiile acesteia cu imperiul era de aşteptat ca dogele să profite din plin de situaţia creată în 1204.

După lovitura primită de Veneţia în 1171 din partea Constantinopolului, acesta îşi propune cucerirea statului bizantin şi crearea unui imperiu comercial propriu care să-i asigure monopolul comerţului în Răsărit. Astfel Enrico Dandolo, simbolul imperialismului comercial veneţian, nu poate fi acuzat de nimic atunci când a văzut în expediţia papală, ocazia perfectă pentru îndeplinirea propriilor idealuri.  De altfel Europa acelor timpuri părea măcinată, mai degrabă, de preocupări materiale decât de obiectivele religioase care păleau pe zi ce trecea. 

Cei care aveau interese materiale în imperiu erau mulţi. Normanzii, veneţienii, papalitatea, imperiul roman de naţiune germană, toţi doreau acelaşi lucru. Iar slăbiciunile interne ale Imperiului Bizantin au făcut ca agresiunea latină să pară şi mai feroce. 

Să fi fost un accident, să fi fost un plan bine gândit? Nimeni nu se poate pronunţa cu exactitate. Insă ceea ce este sigur este faptul că, în anul 1204 a avut loc cea de a IV-a cruciadă. O cruciadă menită să elibereze Locurile Sfinte, dar care, în cele din urmă, s-a transformat într-o luptă a creştinilor contra creştinilor. O luptă care a produs o rană adâncă în universul creştinismului si care nu a facut decât să adâncească prăpastia dintre Occident si Orient.