Asa cum arheologia poate aduce dovezi ca pe locul unui oras au existat alte asezari sau exista si astazi, etimologia poate demonstra ca un cuvant are mai multe sensuri si in spatele lui se afla un popor, iar teologia poate argumenta ca Dumnezeu exista in Cuvant.
In cercetarea limbii romane exista cel putin trei teorii in ce priveste semnificatia cuvantului Craciun. In primul rand, ar proveni din limba latina, din calatio, calatione, care inseamna sarbatoare, apoi, din limba slava, din craciun, caraciun, care inseamna a omori, a ucide si, nu in ultimul rand, din limba traca, din etimonul craciun, avand sensul de buturuga.
Biblia ne spune ca, de peste doua mii de ani, Cel ce este Se naste in seara de Craciun, Cel ce este Se face ceea ce nu era. Este Dumnezeu si Se face om, fara sa inceteze de a fi Dumnezeu. In acest fel ni se deschide o perspectiva noua, o cale cereasca de armonie a lumii pamantesti cu universul. E o chemare a intregii omeniri la o mare taina, aceea de unire a omului cu Dumnezeu. El ne cheama sa ne scuturam de toate ideologiile si doctrinele lumesti care ne separa, pentru a alcatui astfel una si aceeasi Imparatie a lui Dumnezeu, pe unul si acelasi pamant, sub una si aceeasi pronie Divina.
Sarbatoarea Nasterii Domnului are in centrul ei adevarul ca Hristos s-a facut om pentru ca acesta din urma sa devina fiu al lui Dumnezeu. In aceasta mare zi de praznic, Biserica ne indeamna sa regasim si sa pastram cu sfintenie vesmantul de fii ai lui Dumnezeu. Acest lucru implica recunoasterea lui Dumnezeu ca Tata, a Bisericii ca mama si a noastra ca fii ai Tatalui Ceresc in Biserica lui Hristos. Imbracat cu puterea lui Hristos, care-l "zideste cu totul din nou", omul isi continua drumul prin valurile vietii. Si, din pacate, acestea nu sunt mai putin agitate, mai ales in zilele noastre, dar omul, invesmantat cu puterea lui Hristos, razbate cu mai multa rabdare, cu mai multa credinta, cu mai multa putere.
Mitropolitul Bartolomeu Anania invata din amvonul Catedralei Clujene ca "Nasterea Domnului e mai mult decat o comemorare, mai mult decat un praznic, mai mult decat o sarbatoare; ea e nu numai amintirea evenimentului, ci evenimentul insusi, tot atat de real ca si acela din Betleem, petrecut acum la masura transfigurarilor inaugurate de Inviere. Taina euharistica presupune mai intai prezenta painii ce se va preface in Trup; nu in zadar proscomidiarul are chipul Pesterii si nu fara un inteles al intruparii este purtata painea, inca nesfintita, in procesiune solemna, ca un Trup in devenire. Iar Betleemul nu mai este undeva in Palestina, ci in chiar inima tarii romanesti, e pe undeva pe aci, "colo jos", mai devale, la indemana ochiului fizic, ce poate fi aratat cu mana prin fereastra. El e transfigurat de un cer care il inunda cu lumina, pace si bucurie, caci tocmai aici, in bataia vederii noastre, s-a nascut Hristos".
Cu toate acestea, oamenii zilelor noastre nu vor sa inteleaga adevaratul sens la praznicului Nasterii Domnului Iisus Hristos. Asa se face ca sunt destui crestini care sarbatoresc Nasterea Domnului fara Iisus, o Boboteaza fara aghiasma, un Sfant Ion fara Ioan si, mai ales, un An Nou intr-un revelion perpetuu, condimentat cu narcotice vaporoase, straie impudice si aburi etilici. Mai mult, sunt oameni si, in special, tineri care au transformat aceste obiceiuri intr-un mod de viata.
Or, Praznicul Nasterii Domnului, ca de altfel toate sarbatorile religioase, impune o anumita decenta, modestie, simplitate, evlavie, dar mai ales un spirit de rugaciune si multumire Celui care S-a nascut pentru mantuirea noastra.
De retinut faptul ca Hristos vine si astazi la noi in multe forme, ca un pelerin necunoscut, prin chipurile smerite ale oamenilor saraci, ale copiilor si batranilor abandonati, ale bolnavilor singuri si intristati, ale celor flamanzi si fara adapost. De aceea, mai ales acum, cand in jurul nostru vedem suferinta si saracie, singuratate si neajutorare, sa le aducem acestora, prin cuvant si fapta, ajutor si un strop de bucurie, incurajare si speranta, asa cum invata si Biblia, si Biserica.
In consecinta, Craciunul il are in centrul atentiei pe Pruncul Iisus care ramane acelasi azi, maine si intotdeauna: izvor de viata, stanca de reazim, balsam racoritor, in dogoarea suferintelor si sprijinul care da sens nasterii, vietii, dar si mortii. Iar pe Pruncul Iisus nu-l mai cautati in Bethleem, ci inlauntrul sufletelor voastre.
Stefan Popa
Stefan Popa
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius