cultură şi spiritualitate
Coranul, cartea sfântă a musulmanilor a creat de-a lungul timpului nenumărate dispute datorită originii sale. La fel ca şi Biblia creştinilor, Coranul conţine pasaje care sunt contenstate de cei care nu împărtăşesc această religiei. Iată 10 lucruri despre Coran, cartea sacra a musulmanilor:
Cuvantul Coran este gasit de aproximativ 70 de ori in textele revelate profetului Mahomed, avand diferite intelesuri. Musulmanii considera ca originea acestuia este verbul din limba araba qara`a, ce se traduce prin “el a citit” sau “el a recitat”.
Coranul este aproximativ de aceasi lungime ca Noul Testament si este impartit in 114 capitole numite Surah. Primul capitol este unul scurt, sub forma unei rugaciuni catre Dumnezeu, fiind rostit atat in rugaciunile zilnice cat si la diferite ocaziii religioase.
Pentru musulmani reprezinta autoritea suprema in domeniul credintei, teologiei si chiar al legii.
Cel care a alcuit aceasta carte sfanta este Zayd ibn Thabit, un tânar care fusese unul din secretarii lui Mohammed.El a cules relatarile revelatiilor, pe care le-a gasit scrise pe materiale foarte diverse, precum fâsii de piele, pietre, panglici din frunze de palmier.
Mesajele “coborate” catre Profetul Mohamed de catre un inger ar fi fost luate dintr-o carte cereasca vesnica, numita “Mama cartii”, ce ar fi continut vorbirea vesnica a lui Dumnezeu. Din cand in cand, fragmente din intelepciunea acestei carti au fost transmise oamenilor prin profeti. Astfel, si alte carti sacre precum “Psalmii lui David” sau “Torah” ar fi si ele extrase din acesta carte suprema.
Cand recita din el, credinciosii au grija sa nu puna niciodata cartea pe pamant sau sa intre in contact cu vreo substanta necurata, pentru a nu atenta la caracterul sacru al acesuia.
Se considera un lucru merituos pentru un credicios sa copieze cu mana lui Coranul. Acest exercitiu a dat astfel nastere la multe exemplare ale cartii foarte frumos scrise si decorate.
Cel care reuseste sa memorize intreg textul Coranului se numeste Hafiz, acest cuvant insemnand de fapt “gardian”. Se crede ca cel care este un Hafiz va fi rasplatit in ziua deQiyamah (Ziua Judecatii), la fel si parintii sai, avand posibilitatea de a interveni in favoarea a 10 din membrii familiei sale.
Profetul Mohamed a fost acuzat ca a obtinut revelatiile sale de la un invatat evreu, care i-ar fi povestit scripturile iudaismului. Conform cercetarilor, continutul Coranului nu arata o asemanare foarte apropiata cu Biblia. Ca sa sublinieze autenticitatea si originalitatea Coranului, traditia islamica a insistat întotdeauna asupra faptului ca Mohammed era analfabet si deci incapabil sa se foloseasca scripturi precedente.
Carturarii musulmani refuza sa acrediteze traducerile Coranului in alte limbi. Refuzul lor este motivate de faptul ca limba in care cuvintele au fost spuse lui Mohammed erau araba, redarea lor în alta limba, oricât de maiestrit, nu este Coran. Singura traducere recunoscuta este cea facuta de un convertit la islam, Marmaduke Pickthall, si intitulata „Întelesul gloriosului Koran”.
Numar de steaguri: 273
Record vizitatori: 8,782 (3.04.2011)
16,676 (3.04.2011)
Steaguri lipsa: 33
1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)
1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)
1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)
2 state au peste 20,000 clickuri (Italia, Germania)
4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, Ungaria, Spania,, Marea Britanie,)
6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Canada, )
10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia, Australia, Irlanda, Israel, Grecia, Elvetia , Brazilia, Suedia, Austria)
50 state au peste 100 clickuri
20 state au un click
1.EDITURA HOFFMAN
https://www.editurahoffman.ro/
2. EDITURA ISTROS
https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/
3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI
https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1
4.ANTICARIAT UNU
https://www.anticariat-unu.ro/wishlist
5. PRINTRE CARTI
6. ANTICARIAT ALBERT
7. ANTICARIAT ODIN
8. TARGUL CARTII
9. ANTICARIAT PLUS
10. LIBRĂRIILE:NET
https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452
https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top
14. ANTICARIAT NOU
https://anticariatnou.wordpress.com/
15.OKAZII
https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150
16. ANTIKVARIUM.RO
17.ANTIKVARIUS.RO
18. ANTICARIAT URSU
https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home
19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS
20. EDITURA SPANDUGINO
21. FILATELIE
22 MAX
http://romanianstampnews.blogspot.com
23.LIBREX
https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom
24. LIBMAG
https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/
https://www.libris.ro/account/myWishlist
http://magiamuntelui.blogspot.com
27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/
28.RADIO ARHIVE
https://www.facebook.com/RadioArhive/
29.IDEEA EUROPEANĂ
https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/
30. SA NU UITAM
31. CERTITUDINEA
32. F.N.S.A
https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html
Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ
1. Radu Sorescu - Petre Tutea. Viata si opera
2. Zaharia Stancu - Jocul cu moartea
3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi
4. Ioan Slavici - Inchisorile mele
5. Gib Mihaescu - Donna Alba
6. Liviu Rebreanu - Ion
7. Cella Serghi - Pinza de paianjen
8. Zaharia Stancu - Descult
9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte
10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani
11. George Calinescu Cartea nuntii
12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…
Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.
© 2024 Created by altmarius. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius