Moneda care nu se mai află în circulație este inutilă, trebuie CONVERTITĂ. Moneda (valoarea) omului stă în inima lui. Această inimă trebuie convertită în iubire, singura care cumpără raiul. Fără monezile acestea, nimeni nu intră acolo. Dar oamenii nu vor să convertească moneda, fac colecție fără rost, pierzând tocmai veșnicia. Talanții trebuie convertiți. Gândurile trebuiesc convertite. Fără o schimbare radicală de paradigmă, nu poți modifica direcția fatală. Conversiunea începe printr-o constatare: totul e prea îmbâcsit! Trebuie o curățenie generală și apoi păstrată curățenia (Isaia 44, 18).
Profetul asigură că mântuirea se află în cunoașterea lui Dumnezeu (Ieremia 9, 24). E singura variantă viabilă de a fi capabili de iubire adevărată. Această operație de tăiere împrejur a inimii este un har dumnezeiesc. În Hristos, inima este REFĂCUTĂ, ARDE în noi (Luca 24, 32). Vorbirea este exprimarea bucuriei depline: Domnul ne oferă mântuirea, ducem Vestea tuturor (Isaia 52, 10). Când Dumnezeu vorbește cu noi, nu ne aburește cu citate, dar acel mesaj este declanșator pentru o nouă viață, cu un nou Stăpân.
Lumea a refuzat să se convertească. Preferă să colecționeze arme și să provoace conflicte. Doar răul poate refuza convertirea, poate declanșa războaie, pentru a mima ulterior că ar fi prințul păcii.
Dintotdeauna, brațul lui Dumnezeu a apărat poporul (Deuterenom 33, 27). Poporului nu i s-a cerut decât credincioșie (fidelitate). Dar poporul a trădat iubirea. Acum i se mai oferă șansa reconcilierii. Dar mare parte refuză, îmbufnați, violenți, nemulțumiți. Ni se profețește mântuirea, dar suntem NEÎNCREZĂTORI: Doamne, cine a crezut ce a auzit? (Isaia 53, 1)
Păcatul capital este NERECUNOȘTINȚA față de iubirea lui Dumnezeu (Miheia 6, 3). Când realizezi infinitul iubirii, nu ai cum să nu te convertești, decât dacă ești rău intenționat. Odihna noastră în Dumnezeu nu este DESTINDERE, ci renaștere pentru cei frânți (Psalmul 22, 1). Am putea să ne împăcăm cu Dumnezeu, dacă nu am fi chiar atât de ÎNCĂPĂȚÂNAȚI (I Regi 12, 23). Convertirea reală a oamenilor înseamnă SCHIMBAREA inimilor (Ieremia 32, 39).
Mesajul sonor trezește lumea din amorțeală: Sunați din toate trâmbițele (să fiți auziți), strigați DIN RĂSPUTERI, că Ziua Domnului este aproape (Ioil 2, 1). Strigătul de război împotriva răului îmbărbătează soldații (cei ce luptă) și descurajează inamicii. Fericiți cei ce cunosc strigătele de bucurie (Psalm 88, 15). A ne bucura DIN PLIN de Dumnezeu este ceva tainic. Această bucurie ne învăluie și se răsfrânge asupra întregii creații (nu este o convertire cu pistolul la tâmplă, este o înminunare, perplexitate în fața Armoniei). Bucuria este izbânda că răul e nimicit.
Bucuria care alină sufletul este iubirea (Cântarea Cântărilor 2, 8). Nu ne descurajăm văzând piedicile, ci ne încurajăm, știind că Dumnezeu ne călăuzește.
Semnul distinctiv al răului este aroganța. De fapt, toată fascinația este de suprafață, nimic consistent. Doar că răul s-a impregnat (a fost lăsat de noi să facă asta) peste tot... Istoria omenirii are sens doar ca luptă împotriva răului. Fiecare dintre noi este un posibil adversar al răului. Sigur, subiectul deranjează, pentru că este adesea asociat cu extincția lumii și pedeapsa maleficilor. Aroganța este mai mult decât lipsă de respect, este autodeificare (prin înșelăciune, corupție și persecutarea drepților). Aroganța este nelegiuirea ostentativă, adversitatea fățișă față de Bine, Frumos și Adevăr. Deocamdată suntem puși în gardă, nu are rost să intrăm în panică. Luptăm cu răul din noi.
Ioan, apostolul iubirii, este categoric: Mincinosul este cel Îl tăgăduiește pe Hristos ca Dumnezeu! (I Ioan 2, 22) Ca să rămânem în adevăr, respingem minciuna, erezia, dezbinarea. Negarea mesianității este efectul unui duh înșelător. Vorbim, deci, despre o ÎNȘELARE. Luptând cu răul din noi, nu ne lăsăm înșelați. Mai mult, negarea adevărului este ȘARLATANIE. Iar noi nu ne înhăităm cu șarlatanii. Șarlatanul-înșelător vrea SĂ TRAGĂ LUMEA PE SFOARĂ. Nu vă lăsați prostiți de un viclean-mincinos, care a pierdut deja bătălia decisivă!
Din cauza propriilor păcate, Duhul S-a retras din noi. Părăsind păcatele, Duhul va reveni! Prin retragerea Duhului, am devenit cuprinși de patru duhuri rele, cu care ne luptăm secundă de secundă: duhul RĂTĂCIRII, duhul DESFRÂNĂRII, duhul SLAVEI DEȘARTE și duhul IUBIRII DE ARGINT. Marea minciună (înșelare, șarlatanie) este falsificarea Revelației, interpretarea greșită a profețiilor. Efectul: Oamenii nu L-au recunoscut pe Mesia! Centrul de iradiere al Binelui este mormântul gol din Ierusalim. De aici, Binele se răspândește în toate colțurile lumii.
Despărțirea de Sursa Binelui poate fi fatală. În Vechiul Testament, doar două seminții (Iuda și Beniamin) rămân aproape de Ierusalim, de Templu, de Legământ. Celelalte zece divorțează, sparg fidelitatea și fac un regat în nord. Dar noua țărișoară va fi curând cucerită de asirieni și distrusă. Doar Sargon duce în sclavie 30.000 de evrei din aceste 10 seminții. Aceștia nu se vor mai întoarce niciodată acasă. Despărțirea de libertatea Ierusalimului duce la sclavie (II Regi 17, 23). Celelalte două seminții vor mai fi libere încă un secol. Iar în robia babiloniană nu vor fi distruse, ci mulți se vor întoarce acasă. Apropierea de Ierusalim i-a salvat. Au supraviețuit. Aceste 2 seminții nu s-au stins. Întorși din captivitate, iudeii au ținut candela aprinsă, au reclădit Templul.
Cei din nord s-au pierdut, din cauza rătăcirii. Sunt OILE RĂTĂCITE din turma lui Israel. Pentru aceștia a venit Mesia, ca să îi reintegreze în turmă (Ieremia 50, 17). Cei care nu vor să revină, rămân în pustiire, nimicire (Zaharia 7, 14). Soluția este să nu părăsim Ierusalimul. Aici suntem acasă. Ierusalimul nu se poate zidi la întâmplare. Nici un altar nu poate fi construit haotic. Aici este Masa Legământului, Locul Testamentului. Aici primim moștenirea. Testamentele noastre conțin vieți, dar nu Viața.
Falsa pocăință nu schimbă comportamentul pervers al omului (Osea 2, 14). Pocăința trebuie să fie autentică. Lupta cu păcatele proprii nu poate fi simulată. Dumnezeu îl răscumpără pe om. Omul poate redeveni sclav sau poate uza de libertatea nesperată. Dragostea veșnică este duioșia constantă a Domnului față de noi. În lupta cu ura, nu suntem singuri, El e pururea cu noi (Isaia 54, 6).
Grija de multe împietrește inima. O inimă răvășită întunecă mintea, tulburând-o. Dumnezeu vindecă inimile zdrobite. Dumnezeu salvează inimile rănite (Psalmul 142, 4). Orice murmur devine rugăciune (Psalmul 18, 15), dacă inima nu este împărțită (fragmentată) în prea multe proiecte (Iov 17, 11). Sminteala constă în multiplicarea idolilor (sarcinilor inutile). Supraaglomerarea grijilor aduce confuzie. Ne lipsește un singur proiect: inima curată.
Marius MATEI
Marius Matei
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius