altmarius

cultură şi spiritualitate

Constantin si Elena, Sfintii Imparati care au scos crestinismul din catacombe

Constantin si Elena, Sfintii Imparati care au scos crestinismul din catacombe

Pe 21 mai ii sarbatorim peSfintii Imparati Constantin si Elena, cei "intocmai cu Apostolii". Constantin cel Mare a fost primul fiu a lui Constantius Chlorus si al Elenei. A fost proclamat august in anul 306, moment in care ii confera mamei sale, Sfanta Elena, titlul de "Nobilissima Femina" (Doamna prea nobila), iar in anul 325, ii acorda distinctia de "Augusta".

Sfantul Constantin cel Mare este primul imparat roman crestin. Dupa ce l-a invins pe imparatul pagan Maxentiu, Constantin da in anul 313 celebrul Edict de la Milan, prin care religia crestina devine o religie permisa. Lucrarea sa misionara nu se opreste aici. Scuteste Biserica de dari, drept de care nu se bucurau templele pagane, si ii inapoiaza tot ceea ce ii fusese confiscat, acordandu-i si dreptul de a primi donatii. Nu trebuie uitat nici ajutorul acordat episcopilor cu sume importante din tezaurul statului, pentru ridicarea de biserici si intretinerea clerului. El a daruit Bisericii si dreptul de eliberare a sclavilor. A inlaturat din legile penale pedepsele contrare crestinismului, precum: rastignirea, zdrobirea picioarelor, stigmatizarea (arderea cu fierul rosu). Prin legea din 321, Constantin cel Mare a generalizat duminica ca zi de repaus in Imperiu. Imparatul Constantin a adoptat legi care interziceau adulterul si avortul, abandonarea copiilor nou nascuti, rapirea copiilor si vinderea copiilor din motive de saracie.

Datorita lui are loc primul Sinod Ecumenic, tinut in anul 325, la Niceea, pentru afirmarea dreptei credinte. Amintim ca in cadrul acestui Sinod au fost alcatuite primele 7 articole ale Simbolului de credinta (Crezul), a fost fixata data Pastilor (prima duminica dupa luna plina, dupa echinoctiul de primavara) si s-au dat 20 de canoane referitoare la disciplina bisericeasca. La sfarsitul lucrarilor, cand Osiu de Cordoba a rostit articolele din Crez, Constantin a spus: "Da, acesta este adevarul. Nu sunt teolog, dar simt ca aici este adevarul. Sunt convins ca nu voi l-ati facut, ci Dumnezeu care a lucrat cu voi".

Constantin cel Mare a primit botezul de la episcopul Eusebiu de Nicomidia in luna mai, anul 337. A trecut la cele vesnice in acelasi an, pe 21 mai.

In iconografia ortodoxa, Sfintii Imparati Constantin si Elena au intre ei asezata Sfanta Cruce, pentru ca Sfantul Constantin a descoperit Crucea pe cer, iar Sfanta Elena in pamant. Mentionam ca in ajunul luptei cu Maxentiu, Constantin a vazut pe cer ziua, in amiaza mare, o cruce luminoasa deasupra soarelui cu inscriptia: "in hoc signo vinces" (prin acest semn vei birui). Noaptea, in timpul somnului, i se descopera Hristos, cerandu-i sa puna semnul sfintei cruci pe steagurile soldatilor. Dand ascultare poruncii primite in vis, iese biruitor in lupta cu Maxentiu. Pe acest eveniment este pusa, de foarte multi cercetatori, convertirea imparatului la religia crestina.

Mama sa, Elena, a reusit sa descopere pe dealul Golgotei crucea pe care a fost rastignit Hristos. Potrivit traditiei, in urma sapaturilor s-au gasit trei cruci. Pentru a se identifica crucea pe care a fost rastignit Hristos, au atins cele trei cruci de un mort. Acesta a inviat in momentul in care a fost atins de Crucea Domnului. Pe 14 septembrie 326, episcopul Macarie I al Ierusalimului a luat crucea si a inaltat-o in fata multimii, iar ziua de 14 septembrie a devenit sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci in calendarul crestin. Datorita demersului ei de a cauta Crucea Mantuitorului, Sfanta Elena este si ocrotitoarea arheologilor. Numele ei se traduce "faclie", "torta", "stralucirea soarelui".

La multi ani tuturor celor care poarta aceste nume!

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Vizualizări: 89

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

200 state 

(ultimul: Micronesia)

Numar de steaguri: 264

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 42

1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

1 stat are peste 10.000 clickuri (Franta)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

16 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

6. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

7. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

8. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro 11. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

12. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

19. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

20. TIMBREE

www.timbree.ro

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

25. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro 26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24.

© 2021   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor