altmarius

cultură şi spiritualitate

Constantin Cernat, directorul Siguranței, omorât la Gherla de comuniști

ere şi idei
Constantin Cernat, directorul Siguranței, omorât la Gherla de comuniști

Constantin Cernat, fost director general al Direcției Poliției de Siguranță în perioada interbelică, erou în Primul Răboi Mondial, a fost omorât de comuniști în închisoarea de la Gherla.

S-a născut la 18 septembrie 1882 în Letea, județul Bacău. Deși părinții săi au fost plugari, l-au dat la școală, iar el a învățat bine, și-a luat licența în drept la Universitatea din Iași și a ajuns avocat. S-a căsătorit cu Maria Cristescu și a avut trei copii.

Înrolat pe frontul Primului Război Mondial, Cernat a participat la 36 de atacuri la baionetă, fiind rănit de 16 ori. Pentru merite deosebite a fost numit Prim Comisar Regal în vremea Regelui Ferdinand. În 1921 a participat la arestarea participanților la primul congres al Partidului Comunist Român. A fost o vreme directorul Administrației Penitenciarelor. În 1936, în vremea lui Carol al II-lea, a fost numit directorul general al Poliției de Siguranță. S-a specializat în mai multe țări și a primit mari distincții europene: în Franța - Legiunea de onoare, în Polonia - Polonia Restituta, în Cehoslovacia - Leul Alb. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, se spune în dosarul său de la CNSAS că a avut „atitudine binevoitoare față de etnicii evrei din detașamentele de muncă”.

După război, s-a retras la proprietatea familiei de lângă Focșani. În 1948, a fost ridicat de Siguranța Focșani pentru nepredarea averii și dus la Pitești. Era colonel în rezervă, și ca viticultor, deținea 8 ha de vie. Soția sa a fost arestată și dusă la Târgșor, torturată cu bestialitate, acolo declan­șân­du-i-se o leucemie, iar înainte de arestare fusese obligată să predea totul: casa, crama și instalațiile vinicole, grajdurile, animalele, terenurile.

În 1953, după cinci ani de arest, Constantin Cernat a fost condamnat la temniță grea pe viață, sub învinuirea de „activitate intensă contra clasei muncitoare și mișcării revo­lu­ționare”. A cunoscut închisorile de la Pitești, Sibiu, Galați, Jilava, Făgăraș și Gherla.

Comisarul de poliție Florin Șinca, în cartea „Martirii Poli­ției Române”, bazându-se pe documente din arhivele CNSAS, afirmă: „După 12 ani de încarcerare, în majoritate petrecuți la izolare și în zarcă, atunci când în România s-a declanșat un nou val de represiune, Constantin Cernat a fost ucis la Gherla cu bestiale lovituri de rangă, pe coridorul dintre celule, în auzul deținuților care au început să strige gardienilor: «Nu-l loviți, e bătrân!»” În urma loviturilor, a murit la 21 martie 1960, la vârsta de 78 de ani.

Familia sa a aflat de plecarea la Domnul a bătrânului colonel de poliție abia în 1963, când a fost trimis prin poștă sacul cu lucruri aparținătoare. În cadrul emisiunii „Memorialul durerii”, realizat de Lucia Hossu-Longin, fiul cel mare, arhitectul Alexandru Cernat, a declarat că a ascuns sacul în podul casei și l-a deschis abia atunci, în fața camerei de filmat. În el se aflau: o gamelă și hainele și ghetele din ziua arestării tatălui său. Obiec­­tele sunt expuse acum în Memorialul de la Sighet.

Constantin Cernat a fost îngropat la Cărămidărie, un loc din cimitirul închisorii Gherla. Odată cu el, în așa-numitul „Lot Cernat”, au mai fost arestați încă 30 de inculpați

Vizualizări: 84

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor