Consideraţie la duminica Sfintei Familii de la Nazaret - Anul A - 2019

[altmariustotal catolic]

Sir 3,3-7.14-17a; Ps 128; Col 3,12-21; Mt 2,13-15.19-23

Fericiţi sunt toţi cei care se tem de Domnul şi umblă pe căile sale (Ps 128,1)

După ce am sărbătorit Naşterea Mântuitorului, după ce am contemplat venirea lui Dumnezeu sub chip de prunc divin în mijlocul oamenilor, iată că Biserica ne propune astăzi spre contemplare sărbătoarea Sfintei Familii a lui Isus, Maria şi Iosif, Sfântă Familie de la Nazaret care este modelul tuturor familiilor creştine şi nu numai.

În afară, Isus era un copil cu totul obişnuit, însă purta într-însul o taină: taina divinităţii lui. Era Fiul Celui Preaînalt (cf. Lc 1,32). Maria era o mamă şi o soţie atentă şi respectată, iar în viaţa ei îşi găseau exerciţiul cele mai alese virtuţi, între care cea a tăcerii şi a cuvântului rostit cu măsură şi folos. Iosif era soţul drept şi ascultător de Dumnezeu în toate, aşa cum ne spune evanghelistul (cf. Mt 1,19). Virtutea care îl distingea între ceilalţi bărbaţi era umilinţa de a accepta ceea ce pentru alţii era greu să înţeleagă, de exemplu că, Maria a conceput un copil prin Duhul Sfânt şi că Isus va fi mântuitorul de păcate al omenirii (cf. Mt 1,20-21). Spre această familie de la Nazaret trebuie să privească toate familiile ca spre o şcoală în care se învaţă arta iubirii conjugale şi a căsnicie fericite.

Iată în continuare nişte elemente luate din lecturile biblice de astăzi care pot ajuta cuplurile să-şi clădească o căsnicie fericită:

I. AVEŢI ÎNCREDERE ÎN PURTAREA DE GRIJĂ A LUI DUMNEZEU. Evanghelia de astăzi ne spune că Dumnezeu a dejucat bine planurile ucigaşe ale lui Irod şi pe cele ale lui satan, care căutau să-l ucidă pe Isus chiar de la venirea sa pe lume, pe acel Isus care avea să fie biruitorul diavolului şi a lumii aflate în stăpânirea lui. Călătoria în Egipt, a fost mijlocul poruncit de Dumnezeu pentru a-l sustrage pe Prunc de la acele planuri criminale (cf. Mt 2,13-15.19-23). Fapta necugetată a lui Irod a dus la împlinire profeţia din Ieremia: "Un strigăt se aude din Rama, jale şi plânset amar; Rahela îşi plânge fiii şi refuză să fie mângâiată pentru fiii ei, căci nu mai sunt" (Ier 31,15). Dacă pe timpul lui Ieremia, Rama a fost locul unde duşmanii i-au adunat pe fiii lui Israel pentru deportarea în Babilon, acum Rama a fost locul unde Irod a ucis pruncii nevinovaţi, ca odinioară faraonul Egiptului (cf. Ex 1,22), în speranţa că-l va ucide şi pe moştenitorului tronului, ca odinioară Atalia, fiica idolatră a lui Ahaz şi Isabela, care a ucis pruncii regali pentru a-şi păstra domnia necuvenită (cf. 2Rg 11,1). Biblia ne spune că toţi cei care au căutat să-i ia viaţa pruncilor nevinovaţi, au sfârşit-o rău. Faraon a murit înecat. Atalia a murit ucisă cu pietre. Iar Irod a sfârşit mâncat de viermi de viu. Cel care i-a apărat pe pruncii nevinovaţi din istoria poporului ales, cel care l-a apărat pe pruncul Isus şi familia lui, ne va apăra şi pe noi cei de astăzi şi din toate timpurile care am devenit prin urmarea lui Isus "smeriţi ca nişte copilaşi" (Mt 18,3-4).

II. ACCEPTAŢI SUFERINŢA ÎN UMILINŢĂ CA DRUM PE CARE NU POATE UMBLA DIAVOLUL.

Copilului divin i-au fost date deja două nume în capitolul precedent: Isus, adică Dumnezeu Mântuitorul (cf. Mt 1,21) şi Emanuel, adică Dumnezeu cu noi (cf. Mt 1,23). În pericopa evanghelică de astăzi i se mai adaugă şi cel de "Nazarinean", adică dispreţuit (Mt 2, 23), căci el va fi timp de treizeci de ani, un cetăţean necunoscut al dispreţuitului Nazaret (cf. In 1,47). Fiul lui Dumnezeu venea printre oameni ca să-i mântuiască, să locuiască între ei şi să-i conducă, dar el avea să fie "dispreţuit şi părăsit de oameni" (cf. Is 53,3), ba mai mult el avea să fie ucis în mod ruşinos de către oameni (cf. Mt 16,21). Coborât în Egipt pentru a evita planul crud al lui Irod ce voia să-i ia viaţa, Isus devine adevărata viaţă; El recapitulează şi îşi asumă în persoana sa, întreaga istorie a lui Israel, ca şi pe aceea a oricărui om, devenind un "Adam" în relaţia cu Dumnezeu, Şi toate acestea au avut un singur scop, acela al răscumpărării prin umilinţă şi moarte al oamenilor păcătoşi. El era Fiul lui Dumnezeu şi Mesia, totuşi pentru a mântui lumea, trebuia să moară (cf. In 12,24). Acceptând cu umilinţă planul lui Dumnezeu de mântuire prin suferinţă şi moarte, el a fost ferit de cele mai puternice lovituri ale satanei, cel care nu se putea pleca. De aceea se naşte într-un grajd din cea mai mică cetate, Betleem (cf. Mih 5,2); de aceea coboară în Egiptul umilinţelor (cf. Os 11,1; Mt 2,13); de aceea se stabileşte în dispreţuitul Nazaret (cf. Mt 2,23); de aceea acceptă suferinţa şi moartea de răufăcător pe cruce (cf. Lc 24,26). Prin toate acestea Isus l-a lăsat pe diavol fără putere asupra lui. Nici nu ne dăm seama de foloasele umilinţei şi ale suferinţei în planul divin de mântuire. Să ne gândim numai la sfânta Rita de Cascia (1381-1457), care prin umilinţă şi suferinţă în tăcere şi-a mântuit soţul şi copii. Isus, înţelepciunea supremă a Tatălui ceresc, familia lui şi familiile sfinţilor le-au acceptat. Să le acceptăm şi noi şi nu vom regreta în veci.

III. DUMNEZEU ŞI IUBIREA SA TREBUIE SĂ FACĂ PARTE DIN CĂSNICIA CREŞTINILOR: "Frânghia împletită în trei nu se rupe uşor" (Quo 4,12). Când soţul şi soţia caută în primul rând să-i fie plăcuţi lui Dumnezeu, căsnicia lor se aseamănă cu o frânghie împletită în trei. Iubirea este cea mai importantă calitate într-o căsnicie. Lectura a doua de astăzi ne îndeamnă: "Fraţilor, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi iubiţi, îmbrăcaţi-vă cu dragoste, cu îndurare, cu bunătate, cu umilinţă, cu blândeţe şi răbdare! Îngăduiţi-vă unii pe alţii şi, dacă cineva are vreo plângere împotriva altuia, iertaţi-vă! Aşa cum v-a iertat Domnul, la fel să vă iertaţi şi voi! Însă mai presus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu iubire, care este legătura desăvârşirii" (Col 3,12-14). Soţul şi soţia trebuie să-l imite pe Isus şi să manifeste o iubire plină de sacrificiu. Această iubire este "mortarul" care ţine laolaltă elementele unei căsnicii trainice. Prima lectură biblică de astăzi ne mai spune că a-i cinsti pe părinţi, a-i sprijini şi a avea răbdare cu ei la bătrâneţe nu-i numai un semn şi o garanţie de binecuvântări şi de prosperitate pentru fii, ci şi un mod concret de a-l cinsti pe Dumnezeu: "Ca unul care strânge comori este cel care o onorează pe mama sa. Cel care îl cinsteşte pe tatăl va fi bucurat de către fii săi şi, în ziua rugăciunii sale, va fi ascultat Sfântul" (Sir 3,4-5). Nu este uşor să clădeşti o căsnicie trainică şi fericită, mai ales în aceste "timpuri critice" (2Tim 3,1). Însă, cu ajutorul lui Dumnezeu, lucrul acesta este posibil.

IV. SOŢUL SĂ-ŞI EXERCITE AUTORITATEA CU IUBIRE! Această poruncă face parte din strategia divină negreşelnică şi din planul veşnic de mântuire a lui Dumnezeu, pe care cei drepţi îl acceptă cu credinţă. Modul în care un soţ îşi exercită autoritatea poate contribui mult la clădirea unei căsnicii trainice şi fericite. Biblia spune, "Capul oricărui bărbat este Cristos, capul femeii este bărbatul" (1Cor 11,3). Contextul acestei afirmaţii le arată soţilor că trebuie să-şi exercite autoritatea în acelaşi fel în care Cristos îşi exercită autoritatea asupra bărbatului. Isus nu s-a comportat niciodată aspru, ci a fost întotdeauna iubitor, bun, rezonabil, blând şi cu o inimă umilă (Mt 11,28-30). Atât în public, cât şi în particular, prin cuvintele lor respectuoase şi prin acţiunile lor pline de compasiune, soţii arată că îşi preţuiesc soţiile (Prov 31,28), că le dau onoare ca unui "vas mai slab" (1Pt 3,7).

V. SOŢIILE SĂ SE SUPUNĂ CU UMILINŢĂ SOŢILOR. Şi această poruncă face parte din strategia divină negreşelnică şi din planul veşnic de mântuire a lui Dumnezeu, pe care cei drepţi îl acceptă cu credinţă. Iubirea faţă de Dumnezeu ne ajută pe toţi să ne umilim sub mâna sa puternică (cf. 1Pt 5,6). O modalitate importantă prin care o soţie supusă arată respect faţă de autoritatea lui Dumnezeu este aceea de a colabora cu soţul ei şi de a-l susţine. Biblia spune: "Soţiilor, fiţi supuse soţilor voştri, cum se cuvine în Domnul!" (Col 3,18). Realist vorbind, nu toate deciziile unui soţ vor fi pe placul soţiei. Totuşi, dacă deciziile sale nu contravin legilor lui Dumnezeu, o soţie care manifestă supunere va fi dispusă să le accepte (cf. 1Pt 3,1). Soţia are un rol onorabil, fiind "tovarăşa de viaţă", sau partenera soţului (cf. Mal 2,14). Ea are o contribuţie valoroasă la deciziile familiei exprimându-şi în mod respectuos gândurile şi sentimentele şi rămânând totuşi supusă. Un soţ înţelept ascultă cu atenţie ce are de spus soţia sa (cf. Prov 31,10-31). Supunerea plină de iubire promovează bucuria, pacea şi armonia în familie. Ca urmare, soţii şi soţiile au satisfacţia de a şti că sunt plăcuţi în ochii lui Dumnezeu (cf. Ef 5,22).

VI. IERTAŢI-VĂ CU MĂRINIMIE UNII PE ALŢII. Un alt element esenţial al unei căsnicii trainice este iertarea. Legătura conjugală se consolidează când soţii şi soţiile continuă să se suporte unii pe alţii şi să se ierte cu mărinimie unii pe alţii (cf. Col 3,13). Pe de altă parte, legătura conjugală slăbeşte când soţul şi soţia ţin evidenţa supărărilor din trecut, pe care le folosesc deseori ca "gloanţe" în conflictele care apar ulterior. Aşa cum fisurile pot şubrezi o clădire, tot aşa nemulţumirile şi resentimentele pot şubrezi inima noastră, făcând să ne fie mai greu să iertăm. În schimb, legătura conjugală se întăreşte atunci când soţul şi soţia se iartă unul pe altul, aşa cum îi iartă şi Dumnezeu (cf. Mih 7,18-19).

Iubirea adevărată "nu ţine cont de răul primit". De fapt, "iubirea acoperă o mulţime de păcate" (1Cor 13,4-5; 1Pt 4,8). Iubirea nu stabileşte o limită a numărului de păcate pe care le putem ierta. Când apostolul Petru l-a întrebat pe Isus de câte ori trebuia să ierte pe cineva, el i-a răspuns, "De şaptezeci de ori câte şapte" (Mt 18,21-22). Prin aceste cuvinte, Isus a arătat că nu există nici o limită a numărului de ocazii în care un creştin trebuie să-i ierte pe alţii (cf. Prov 10,12). Pentru a lupta împotriva tendinţei de a fi neiertători, soţii trebuie să cultivaţi o atitudine plină de recunoştinţă şi de apreciere. Faceţi-vă obiceiul de a vă lăuda cu sinceritate partenerul (cf. Col 3,15). Astfel, veţi simţi pacea minţii, unitatea şi binecuvântările divine de care au parte cei dispuşi să ierte (cf. Rom 14,19).

VII. APLICAŢI REGULA DE AUR. "Aşa cum vreţi să vă facă vouă oamenii, aşa să le faceţi şi voi lor" (Lc 6,31). Prin aceste cuvinte, Isus a arătat că ar trebui să-i tratăm pe alţii aşa cum ne-ar plăcea nouă să fim trataţi şi să nu întoarcem rău pentru rău. În căsnicie, aceasta înseamnă ca soţii să ofere ceea ce speră să primim înapoi. Biblia ne îndeamnă să nu spunem cu cei răi: "Cum mi-a făcut el, aşa-i voi face şi eu" (Prov 24,29). Biblia spune: "Cel încet la mânie preţuieşte mai mult decât un viteaz, şi cine este stăpân pe sine preţuieşte mai mult decât cine cucereşte cetăţi" (Prov 16,32). E nevoie de tărie morală pentru a-l imita pe Isus Cristos şi a face ceea ce el a poruncit, stăpânire de sine. Un bărbat care îşi agresează verbal sau fizic soţia nu este nici pe departe un bărbat adevărat. Mai mult, el îşi va pierde prietenia cu Dumnezeu. Psalmistul David, care a fost un bărbat puternic şi curajos, a spus, "Înfuriaţi-vă, dar nu păcătuiţi! Vorbiţi în inima voastră, în patul vostru şi tăceţi" (Ps 4,4).

Închei cu spusa psalmistului: "Ferice de oricine se teme de Domnul, el va fi fericit şi toate îi vor merge bine" (Ps 128,1-2). Omul păcătos îşi închipuie că ajunge mai uşor la fericire îmbunătăţindu-şi situaţia materială, dar Biblia spune: "Modul vostru de a fi să nu fie călăuzit de pofta de bani, mulţumiţi-vă cu ceea ce aveţi, căci el însuşi a zis: Nu te voi mai lăsa, nici nu te voi abandona" (Evr 13,5). Omul este nefericit pentru că este păcătos. Să înceapă prin a se întoarce la Dumnezeu. "Evlavia este de folos la toate" (1Tim 4,8), căci fericirea izvorăşte din favoarea divină (cf. Ps 37,4).

Sfântă Familie de la Nazaret, luminează, întăreşte şi apără familiile noastre!
Amin!

Pr. Ioan Lungu