Consideraţie la duminica a doua din Advent - Anul A - 2019

[altmariustotal catolic]

Is 11,1-10; Ps 72; Rom 15,4-9; Lc 3,4.6; Mt 3,1-12

"Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările lui şi orice făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu" (Lc 3,4.6).

În duminica a doua din Advent, Isus Nazarineanul Regele Iudeilor (cf. In 19,19), deşi prezent în lume, ne vorbeşte prin "ambasadorii săi", pe care i-a trimis la noi aşa cum Tatăl ceresc l-a trimis pe el în lume (cf. In 17,18) şi l-a revărsat pe Duhul Sfânt asupra lor, aşa cum şi Tatăl a revărsat asupra lui: duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, duhul sfatului şi al tăriei, duhul ştiinţei şi al fricii de Domnul, duhul bucuriei şi al speranţei în Domnul (cf. Is 11,2; Fap 5,32; 11,15). Din numărul ambasadorilor săi facem şi noi parte, începând de la Botezul nostru, noi care trebuie să continuăm purtarea speranţei de mai bine şi de mântuire la toţi săracii şi nevoiaşii din lume care le aşteaptă (cf. Is 11,4; Ps 72,12-13). De aici şi chemarea versetului de la evanghelie: "Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările lui şi orice făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu" (Lc 3,4.6).

Muşcătura diavolului prin păcat (cf. Gen 3,1-7) i-a transformat pe oamenii creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (cf. Gen 1,26), din copilaşi blânzi ca mieii şi iezii, simpli ca porumbeii şi ca celelalte vieţuitoare domestice, în chipul şi asemănarea sa: în oameni vicleni ca şerpii, feroce ca lupii, urşii, leii şi leoparzii (cf. Is 11,6-8).

Psalmul 29 spune că "glasul Domnului" sfărâmă cedrii, cutremură pustiul, despoaie pădurile, face ca totul să-i cânte slavă, dă pace şi tărie poporului săi. Iar aceste cuvinte ale psalmistului îşi găsesc aplicaţie în pericopa evanghelică de astăzi, unde la glasul Domnului: "Convertiţi-vă, pentru că s-a apropiat împărăţia cerurilor!" (Mt 3,2), din predica lui Ioan Botezătorul, pustiul şi sălbăticiunea din multe suflete de iudei şi păgâni, de vameşi şi păcătoşi, de farisei şi saducei (cf. Is 11,6-8), cauzate de muşcătura şarpelui infernal (cf. Gen 3,1-7), încep să devină grădini cu miei, iezi şi viţei, care încântă pe cei din jur prin mărturisirea păcatelor, prin primirea botezului său, în vederea primirii iertării lui Cristos care vine să mântuiască tot ceea ce era pierdut (cf. Lc 19,10), prin îndreptarea vieţii, prin fuga de mânia viitoare şi prin săvârşirea de fapte vrednice de convertirea lor (cf. Mt 3,6-8).

Orice om transformat prin Botez şi prin "glasului Domnului" din pustiu uscat câmpie mănoasă plină de izvoare, din fiare ale pustiului în oameni de casă a lui Dumnezeu (cf. Ef 2,19), trebuie să devină un glas care strigă în pustiul lumii: "Convertiţi-vă, pentru că s-a apropiat împărăţia cerurilor" (Mt 3,12) şi atunci la acest cuvânt al Domnului, mai ascuţit ca o sabie cu două tăişuri (cf. Evr 4,12), mai tare ca un ciocan care sfărâmă pietrele (cf. Ier 23,29), mai eficace ca orice medicament de pe pământ (cf. Ap 3,18), va schimba păcătoşii din pustiuri în grădini mănoase bine udate, din năpârci veninoase în prunci nevinovaţi, din fiare feroce în mieluşei, iezi şi junci purtaţi la păscut de "copiii Domnului".

Botezaţii deveniţi ambasadori şi apostoli ai lui Isus aici pe pământ sunt simpli slujitori care-şi fac datoria în slujba Domnului cu speranţa că dincolo vor sta la masa lui veşnică (cf. Lc 14,15;17,10). De aceea, vestirea evangheliei, aşa cum spunea sfântul Paul, nu este pentru noi un motiv de laudă, ci ne achităm de datoria noastră de slujitori, cu speranţa că vom participa într-o zi la gloria evangheliei (cf. 1Cor 9,23). Deci, "Vai nouă dacă nu vestim evanghelia" (1Cor 9,16)!

Pe de altă parte, nu contează că suntem slabi şi neînsemnaţi, căci aceasta este condiţia slujitorilor lui Dumnezeu pe acest pământ, căci nu noi facem lucrarea mântuirii pe care o anunţăm, ci Domnul cel puternic, pentru ca nimeni să nu se laude (cf. 1Cor 1,26-31). Să ne gândim aici la cuvântul celor două iscoade ale lui Iosue către păgâna şi desfrânata Rahab din Ierihon, care surprinzător de repede s-a convertit şi s-a salvat împreună cu toată familia ei (cf. Ios 2,1-16; 6,22-25). Pentru fapta ei, sfântul Matei îi introduce numele în genealogia lui Isus, probabil ca pe prima soţie a lui Boaz (cf. Mt 3,5). Rahab deţine un loc de cinste în galeria eroilor credinţei (cf. Evr 11,31), iar Iacob se referă la ea ca un exemplu de credinţă în acţiune (cf. Iac 2,25). Să ne gândim şi la tăria cuvântului lui Dumnezeu rostit de Iona în Ninive, o cetate păgână în pragul distrugerii, care se converteşte imediat începând de la regele de pe tron până la ultimul om şi scapă astfel de la distrugere (cf. Iona 3,4-7). Aceste exemple au fost nişte prefigurări ale păgânilor care vor veni la credinţă, odată cu sosirea lui Mesia, odată cu predica apostolilor şi a primilor creştini, până la cea a misionarilor de astăzi, păgâni care vor veni la credinţă cu preţul multor sacrificii şi chiar al vieţii.

Mare a fost tăria cuvântul lui Dumnezeu rostit de Ioan Botezătorul, căci mulţi păcătoşi, din Ierusalim, din toată Iudeea şi din toate împrejurimile Iordanului, între care şi oameni din secta fariseilor fundamentalişti şi a saduceilor raţionalişti, comparaţi de Ioan cu năpârcile veninoase, veneau la pocăinţă prin mărturisirea păcatelor, a primirii botezului şi săvârşirea faptelor de credinţă (cf. In 3,5-8).

Mare a fost tăria cuvântului lui Dumnezeu rostit de apostolul Petru în ziua de Rusalii, căci numai în cursul dimineţii s-au convertit şi botezat trei mii de suflete (cf. Fap 2,41), iar până seara numărul lor a ajuns la cinci mii numai bărbaţi (cf. Fap 4,4). Mare a fost tăria cuvântului lui Dumnezeu rostit de Paul în călătoriile sale misionare, care a făcut să vină la credinţă evrei şi păgâni fără număr din toată Asia şi Europa: ţărani şi filozofi, comercianţi şi temniceri, bărbaţi şi femei, pentru ca şi naţiunile păgâne să-l glorifice pe Dumnezeu pentru îndurarea lui (cf. Rom 15,9) şi orice făptură să vadă mântuirea lui Dumnezeu (cf. Lc 3,4.6).

Cineva se exprima astfel: "Apa mântuirii curge din belşug din rănile lui Cristos, dar este nevoie de lucrătorii, de oameni cu găleţi care să o ducă apa mântuirii la toţi oamenii". Sfântul Francisc Xaveriu (1506-1552) a fost un astfel de voluntar care a dus apa mântuirii la nenumăraţi păgâni din Asia, numai povestindu-le pătimirile lui Isus, predându-le poruncile divine şi învăţându-i rugăciunile biblice. El spunea că deseori îi venea în minte să străbată universităţile din Europa, mai ales pe cele din Paris, şi să strige pretutindeni ca un nebun şi să-i apostrofeze pe cei care aveau mai multă ştiinţă decât iubire: "Vai, cât de multe suflete rămân fără mântuire din cauza voastră"! Misionarii români din ţări păgâne din Africa şi America de Sud, dar şi din unele ţări dezcreştinate ale Europei, fac astăzi această muncă cu rezultate dintre cele mai notabile, dovedind tăria cuvântului lui Dumnezeu care întrece cu mult germenul vieţii conţinut de bobul de grâu (cf. Mt 13,8.23), dar şi răsplata însutită a lucrătorului evangheliei (cf. Mc 10,30).

Se spune că marele predicator elveţian pe nume Henri Abraham Caesar Milan (1787-1864), preot anglican, a fost invitat la un dineu dat la Londra de o familie foarte influentă, dineu în timpul căruia au cântat câţiva artişti renumiţi ai vremii. Printre aceştia a fost şi o cântăreaţă care a încântat audienţa cu talentul său. Când a terminat de cântat, a fost înconjurată de o mulţime de oameni dornici să o laude pentru calităţile glasului ei, mulţime prin care tânărul predicator şi-a făcut cu greu drum. Când a ajuns la ea, i-a spus: "Tânără doamnă, ascultându-te mă gândeam ce mult ar avea de câştigat cauza lui Cristos dacă i te-ai dedica lui împreună cu tot talentul dumitale. Nu uita că eşti o păcătoasă. Totuşi, sunt fericit să-ţi spun că sângele lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, te va curăţi de orice păcat dacă vei veni la el" (cf. 1In 1,7.9). Ea s-a întors către el şi i-a replicat cu înfumurare şi siguranţă de sine: "Domnule, mă jigniţi", şi s-a îndepărtat. El a strigat după ea, spunându-i: "Doamnă, nu am avut nici o intenţie să vă jignesc, dar mă rog ca Duhul Domnului să vă vorbească în inimă şi să vă convingă de păcat" (cf. In 16,8-9). Tânăra cântăreaţă s-a dus acasă şi în acea noapte n-a putut să doarmă deloc. La 2 dimineaţa, ea a îngenuncheat şi s-a rugat pentru mântuirea ei. Apoi, această tânără, pe nume Charlotte Elliott (1789-1871), s-a aşezat la masa de scris şi a compus cuvintele cunoscutului imn creştin: "Aşa cum sunt, la tine vin", imn pus pe note muzicale de William B. Bradbury (1816-1868) în 1849, imn pe care îl cântă şi creştinii catolici. Din acea zi o frumoasă prietenie spirituală s-a legat între ea şi preotul Henri Abraham Caesar Milan, colaborând în apostolat şi sprijinindu-se reciproc în munca misionară. Cu ei s-a repetat istoria lui Andrei care l-a adus pe Petru la Isus, iar Isus a făcut din el cel dintâi dintre apostoli (cf. In 1,40-42). S-a repetat povestea cu Barnaba care l-a adus pe Paul la apostoli şi acesta a devenit Apostolul Neamurilor (cf. Fap 9,27). Cu ei sămânţa cuvântului divin şi a mântuirii a adus rod nu numai de o sută de ori mai mult, ci neînchipuit de mult.

Iată ce mare putere are cuvântul lui Dumnezeu în sufletele oamenilor! Într-adevăr ele sunt ca sabie cu două tăişuri (cf. Evr 4,12) şi ca un ciocan ce sfărâmă sufletele de piatră (cf. Ier 23,29). Ah, cât de multe cuvinte puternice ale lui Dumnezeu am putea rosti şi noi în viaţa noastră spre convertirea şi mântuirea fraţilor noştri! Dacă de cuvintele fără rost vom da cont (cf. Mt 12,36), cele ale evangheliei vor fi spre slava lui Dumnezeu, spre mântuirea semenilor şi spre lauda noastră (cf. Iac 5,20).

Nu uităm că suntem în anul pastoral dedicat aprofundării sfintei Liturghii şi amintesc aici că participarea noastră la sfânta Liturghie, şi la împărtăşanie, este un apostolat fructuos. Iată nişte exemple pe care le-am cunoscut personal: O bătrânică săracă şi bolnavă venea zilnic, iarnă-vară, la sfânta Liturghie, trecând prin faţa casei unei familii tinere şi avute. Văzând-o zilnic, iarnă-vară, cât de greu mergea la sfânta Liturghie zilnică, acea familie a făcut următoarea cugetare: Dacă bătrânica aceasta lipsită de sănătate şi bunuri merge zilnic la biserică, oare noi care suntem tineri, sănătoşi şi avuţi, n-ar trebui să o facem cu atât mai mult. Întăriţi de exemplul bătrânei şi-au schimbat viaţa.

Să nu uităm apoi că şi apropierea noastră deasă de sfânta împărtăşanie constituie un apostolat, un exemplu şi o chemare la schimbarea mentalităţii, căci am văzut creştini care se împărtăşeau foarte rar că au fost scoşi din mentalitatea lor greşită de exemplul unor creştini zeloşi. La fel şi mulţi care nu cântau în biserică, au fost schimbaţi de exemplul celor care cântau, că acum fredonau cântări creştine şi acasă şi la serviciu. De aceea sfântul Paul îi scria lui Timotei: "Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Cristos Isus, care are să judece viii şi morţii, şi pentru arătarea şi împărăţia sa: propovăduieşte cuvântul, stăruie asupra lui la timp potrivit şi la timp nepotrivit, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura" (2Tim 4,1-2). Iar sfântul Luca ne spune şi el: "Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările lui şi orice făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu" (Lc 3,4.6). Amin.

Pr. Ioan Lungu