Confluențe poetice. D. Bolintineanu și Lermontov

[altmariusliterar2]

Ion Buzași
România literară nr. 38-39/2020

 https://romanialiterara.com/2020/10/confluente-poetice-d-bolintinea...

Cea mai cunoscută dintre legendele istorice ale lui Bolintineanu este Mama lui Ștefan ce Mare, lectură nelipsită din manualele școlare de limba și literatura română din ciclul primar. Ca și alte legende ale lui Bolintineanu, și aceasta este inspirată din O samă de cuvinte a lui Ion Neculce. Din scurta narațiune a lui Neculce, Bolintineanu scrie o poezie romantică, o lecție de patriotism. Ca specie literară este o baladă patriotică al cărei subiect este structurat în trei secvențe epice. Prima secvență are un preponderent caracter descriptiv. Într-un castel de romantică așezare, soția își așteaptă cu îngrijorare și neliniște soțul plecat la oaste; dar mama domnitorului o îmbărbătează. În cea de-a doua secvență epică este preponderent dialogul. De altminteri, monologul (care ia în legendele istorice ale lui Bolintineanu adeseori forma discursului patriotic) și dialogul ocupă locul central în compoziția poeziilor. Domnitorul înfrânt de turci vine în puterea nopții la castel, este rănit și cere să i se deschidă porțile. Tânăra lui soție ar vrea să-i sară degrabă în ajutor, dar este oprită de mama domnitorului, care se preface că nu-și cunoaște fiul, ori că nu cunoaște un Ștefan înfrânt, ea nu cunoaște decât un Ștefan învingător. Acest episod a contrariat nu numai pe cititori, ci și pe exegeții operei lui Bolintineanu:„Rugămintea pe care Ștefan cel Mare o adresează mamei sale este străbătută de un autentic suflu uman, închide în ea amărăciune sufletească și suferință fizică, relevând un moment de dramatică depresiune din existența eroică a voievodului. Trecerea de la rugămintea lui Ștefan ce Mare la răspunsul mamei sale e marcată direct și sugestiv prin reacția spontană, grațioasă și firească a soției voievodului, concentrată într-un singur vers, însă elocvent prin virtuozitatea poetului de a surprinde gestica personajelor, sub care intuim trăirile interioare“.. „Tânăra domniță la fereastră sare …“. Desigur, „mama domnitorului, și-a recunoscut fiul însă răspunsul pe care i-l dă, are valoare simbolică. Substituirea aparentă, confundarea voită a lui Ștefan cel Mare cu un străin amplifică semnificațiile majore ale răspunsului, ale atitudinii mamei sale. Viziunea poetului este subtilă. Apelând la această substituire, evită respingerea dură a fiului de către mamă, într-un moment tragic, iar pe de altă parte, creează climatul prielnic pentru ca replica severă a mamei să nu aibă nimic retoric, nimic exagerat, ci să fie cu adevărat generatoarea unui imbold patriotic”(Teodor Vârgolici). Cea de-a treia parte a poeziei arată efectul acestei lecții de patriotism: Ștefan își adună oastea risipită și înfrânge pe turci. Rezolvarea ceasta cam facilă din Legendele istorice a fost ironizată de George Topîrceanu în parodiile sale (v. Mihai Viteazul și turcii: „Iar Mihai Viteazul, după două ceasuri/ ’Nalță-o mănăstire și trei parastasuri”).

Poezia a fost aspru criticată de Nicolae Iorga: „După ce ni se prezintă o execrabilă domniță, pe a cărei față de păpușă lipovenească, rozele și crinii se îmbină, ca de obicei, suntem dureros impresionați când apar la miezul nopții Ștefan cerșitorind la poartă, cu vorbele unui copil rătăcit, și Elena – doamna prefăcută într-o megeră cu limbă lungă”. G. Călinescu însă găsea poeziei lui Bolintineanu – în general și îndeosebi acesteia – calități muzicale, valori acustice subtile, prevestind pe Eminescu. „Totuși Bolintineanu este un poet fragmentar remarcabil și o bună operă de izolare dă o colecție surprinzătoare de instantanee poetice. El este întâiul versificator român cu intuiția valorii acustice a cuvântului, care caută cuvântul pentru ceea ce sugerează dincolo de marginile lui noționale, și face din vers o sigură arie. Bolintineanu e auditiv și mecanic și asta îl duce mai aproape de poezia modernă. El are un fonetism studiat care traduce ideea poetică direct, fără asociațiuni plastice. Vestitele versuri «Un orologiu sună noaptea jumătate/ La castel, în poartă, oare cine bate?» sunt, dacă alungăm nedreapta diviziune în care au fost stigmatizate, foarte bune versuri. Sincoparea cuvântului orologiu spre a suna mai rotacizant, terminațiile metronomice tate-bate, întrebarea obosită ce indică neașteptarea nici unui clement tulburător, dau rândurilor un horcăit cavernos, o cadență de mașinărie, care însă vine din fonetismul psihic, nu din ritmica exterioară a stihurilor. De aici va învăța Eminescu să analizeze subconștientul“ (v. G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, 194,p.226).

Există în literatura clasică rusă o poezie asemănătoare Begleț (Fugarul) pe care am tradus-o în versuri prozaice pentru a argumenta o paralelă.

M.I. Lermontov

Fugarul

Garun fugea mai tare decât o căprioară

Sau decât un iepure gonit de vultur

Fugea îngrozit de pe câmpul de luptă

Unde a curs atâta sânge chirghiz.

Tatăl și doi frați dragi

Zăceau acolo pentru libertate și demnitate;

Sub picioarele dușmanilor

Zăceau capetele lor în praf.

– Mamă, deschide, sunt un biet drumeț,

Sunt Garun al tău, fiul tău mezin

Printre gloanțele rusești, teafăr

Am sosit la tine.

– Singur?

– Singur.

Ca o săgeată m-am îndreptat spre munte

Mi-am lăsat sabia în ținut străin

Pentru ca să-ți șterg lacrimile tale

Și să mângâi bătrânul tău obraz.

– Taci, taci, ghiaur ticălos

Tu n-ai putut muri cu glorie

Du-te, așadar, și trăiește singur,

Cu rușinea ta de fugar și de laș,

Nu-mi voi mânji anii bătrâneții.

………………………………..

Și, în sfârșit, o lovitură de pumnal

Curmă nefericitului rușinea;

Și mama l-a văzut dimineața

Și, rece și-a întors privirea.

Tatăl împreună cu cei trei fii au plecat la luptă. În timpul bătăliei au fost uciși tatăl și frații mai mari. Mezinul reușește să scape cu viață și aleargă la casa părintească, cerându-i mamei să-i deschidă ușa. Mama îl întreabă dacă a venit singur. Când îi răspunde că a venit singur, mama îl ocărăște că nu a putut muri eroic, așa că să se îndepărteze și să trăiască singur pentru că nu vrea să-și mânjească anii bătrâneții cu rușinea unui dezertor. Până dimineața implorările fiului continuă fără să o poată convinge pe mama fugarului să-i deschidă, și cuprins de remușcări, fiul se sinucide. Dimineața, când îl vede, mama își întoarce privirea în altă parte.

Acțiunea este asemănătoare: în ambele poezii este vorba de o luptă de la care, în urma înfrângerii, eroul fuge acasă ca să ceară adăpost. Compoziția este asemănătoare: narațiune și dialog. Personajele: mama și personajul principal: la Bolintineanu mama și Ștefan cel Mare; la Lermontov mama și fiul mezin. Dialogul este în ambele poezii modalitatea principală de caracterizare a personajelor, mai ales a mamei, evidențiindu-i patriotismul și demnitatea. Dialogul are un rost pedagogic; finalul e însă deosebit: Garun din poezia lui Lermontov este un laș care alege sinuciderea; Ștefan se întoarce la luptă și învinge oastea dușmanului.

D. Bolintineanu n-a cunoscut desigur, poezia lui Lermontov; asemănările evidențiate demonstrează apropieri ce se pot explica prin abordarea unor teme comune care pot duce la asemenea „confluențe poetice“.