altmarius

cultură şi spiritualitate

Concurs altmarius - Etapa 7, întrebarea 7

Concursul va avea 20 de întrebări. În fiecare zi (de luni până vineri)  se va pune o întrebare la orele 18 - cu cinci variante de răspuns - la care aşteptăm opţiunea dumneavoastră până la orele 20 (ora României). Fiecare concurent care răspunde va fi punctat descrescător de la 10 puncte - la sfârşitul celor 20 de etape, se va cumula punctajul obţinut şi se va declara câştigătorul. În fiecare săptămână se va declara un câştigător, urmând ca acesta să participe la o etapă de baraj în ultima zi a lunii, la care pot participa doar câştigătorii săptămânali. La această etapă de baraj, este declarat câştigător primul răspuns corect, şi premiat cu cărţi. Fiecare săptămână de concurs va fi dedicată unei singure teme de cultură generală. Punctajul descrecător este dictat de necesitatea de a face o departajare a concurenţilor. Răspunsul va fi de tipul a, b, sau c, sau răspunsuri combinate a+b, b+c, a+b+c! 

Nu acceptăm răspunsuri în afara orelor de concurs. Răspunsurile se pot da numai prin mesageria Ning ("trimitere mesaj" sub titlul de concurs) - orice altă metodă de trimitere a răspunsurilor va duce la invalidarea lor.  Întrebările vor fi suficient de dificile, pentru a solicita o documentare mai profundă.

Cel care obţine primul loc va primi un voucher de 40 de lei din partea anticariatului  Colţul colectionarului.  De asemenea, se poate acorda prin tragere la sorţi un voucher în valoare de 20 de lei. Cu acest voucher vă puteţi alege cărţile dorite. Voucherul poate fi acordat oricărei persoane, indiferent dacă se află pe teritoriul României sau domiciliază în străinătate. De asemenea, vă puteţi înscrie pe site-ul respectiv, pentru a achiziţiona şi alte cărţi pe care le doriţi. 

Vă urăm deplin succes în participarea la acest concurs, şi câştigătorilor, lectură plăcută!

 

 RĂSPUNSUL ZILEI PRECEDENTE: 

 a) Pol de Limbourg

CLASAMENT ALTMARIUS 

Nr.crt.

Numele prenumele

Punctajul zilei

Punctaj total

Săptămâna II

1.

Virginia Stanciu 

10 

38 

20 

2.

Camelia Ciovica

 6

28

 6

3.

Maria Barboiu

 8

27

 8

4.

Mircea Barboiu

 9

26

 9

5.

Maria Bicazan

 7

22

 7

6.

Maria Costinescu 

 0

 0

 

7.

Mihaela Murariu 

 0

 0

 

8.

 

 

 

 

9.

 

 

 

 

10.

 

 

 

 

11.

 

 

 

 

12.

 

 

 

 

13.

 

 

 

 

14.

 

 

 

 

 

ÎNTREBAREA 6  - TEMA PICTURI: 

Cum se numeşte autorul volumelor din seria "Artă şi destin"?

a) Francis Carco

b) Henri Perruchot

c) Marcel Brion

d) Jean Cassou

e) Luc Benoist

Vizualizări: 80

Comentariu publicat de altmariusconcurs pe Aprilie 9, 2014 la 8:05pm

Mesaje necitite barboiu mircea
cu 1 oră în urmă
concurs
b
Comentariu publicat de altmariusconcurs pe Aprilie 9, 2014 la 8:05pm

Mesaje necitite maria Barboiu
cu 1 oră în urmă
concurs
b
Comentariu publicat de altmariusconcurs pe Aprilie 9, 2014 la 8:05pm

Mesaje necitite bicazan maria
cu 1 oră în urmă
concurs
b.
Comentariu publicat de altmariusconcurs pe Aprilie 9, 2014 la 8:06pm

Mesaje necitite Virginia Stanciu
cu 1 oră în urmă
concurs
b.
Comentariu publicat de altmariusconcurs pe Aprilie 9, 2014 la 8:06pm
Mesaje necitite Mihaela Murariu
cu 1 minut în urmă
Concurs
b
Comentariu publicat de altmariusconcurs pe Aprilie 9, 2014 la 8:14pm

Ma bucur ca de aceasta data toate raspunsurile au fost corecte. Intrebarea a fost sugerata de catalogul editurii Meridiane pe anii 1968-1970. 

Regret in schimb ca nu am putut fructifica ideea celui de-al doilea sponsor pentru acest concurs. Acesta a solicitat o prezenta la concurs de cel putin 25-30 persoane, pentru a-l face atractiv, astfel incit a trebuit sa renunt. Comentariile dumneavoastra sunnt libere din acest moment. 

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor