altmarius

cultură şi spiritualitate

Concursul va avea 20 de întrebări. În fiecare zi (de luni până vineri)  se va pune o întrebare la orele 6 - cu trei variante de răspuns - la care aşteptăm opţiunea dumneavoastră până la orele 20 (ora României). Fiecare concurent care răspunde va fi punctat descrescător de la 10 puncte - la sfârşitul celor 20 de etape, se va cumula punctajul obţinut şi se va declara câştigătorul. Punctajul descrecător este dictat de necesitatea de a face o departajare a concurenţilor. Cel care câştigă într-o lună, va participa următoarele două luni hors-concours.  Va rugăm să răspundeţi în mesageria ning fără a da nici un element în plus, care nu poate fi copiat. Deci, răspunsul va fi de tipul a, b, sau c, sau răspunsuri combinate a+b, b+c, a+b+c! 

Nu acceptăm răspunsuri ulterioare orelor de concurs. Răspunsurile se pot da numai prin mesageria Ning ("trimitere mesaj" sub titlul de concurs) - orice altă metodă de trimitere a răspunsurilor va duce la invalidarea lor.  Întrebările vor fi suficient de dificile, pentru a solicita o documentare mai profundă.

Cel care obţine primul loc va primi un voucher de 40 de lei din partea anticariatului  Colţul colectionarului. Cu acest voucher vă puteţi alege cărţile dorite. Voucherul poate fi acordat oricărei persoane, indiferent dacă se află pe teritoriul României sau domiciliază în străinătate. De asemenea, vă puteţi înscrie pe site-ul respectiv, pentru a achiziţiona şi alte cărţi pe care le doriţi.

Vă urăm deplin succes în participarea la acest concurs, şi câştigătorilor, lectură plăcută!

 

RĂSPUNSUL ZILEI PRECEDENTE:

c. Tiziano Vecellio

CLASAMENT ALTMARIUS

 Doamna Camelia Ciovică participă la această etapă hors-concours

Nr.crt.

Numele prenumele

Punctajul zilei

Punctaj total

Observatii

1.

Mircea Bărboiu

10 

70 

 

2.

Camelia Ciovică

7

62

 H.C.

3.

Maria Bărboiu

9

61

 

4.

Marin Anghelescu

8

47

 

5.

Virginia Stanciu

41

 

6.

Ioan Burde

0

35

 

7.

Mihaela Morariu

4

34

 

8.

Maria Costinescu

5

25

 

9.

Maria Bicazan

6

25

 

10.

Mariana Ciurezu

-

10

 

11.

 

 

 

 

12.

 

 

 

 

13.

 

 

 

 

14.

 

 

 

 

ÎNTREBAREA 9:

O emisiune filatelică din România a anului 2013 prezintă coroane regale. Ale căror monarhi sunt prezentate pe timbrele emisiunii coroanele?

a) Regele Carol I

b) Regina Elisabeta

c) Regina Maria

Vizualizări: 179

Nu sunt acceptate comentarii pe acest blog

Comentariu publicat de altmariusconcurs pe Noiembrie 14, 2013 la 11:27am

Va rugăm insistent să trimiteţi toate răspunsurile prin mesageria Ning ("trimitere mesaj" sub tiltul de concurs). Astăzi am primit de la un membru nou al Ningului, răspunsul pe chat - vom încerca să transferăm acest răspuns în comentarii, dar situaţia este mult mai complicată, pentru că nu se poate copia simultam şi fotografia şi textul răspunsului. 

Comentariu publicat de altmariusconcurs pe Noiembrie 14, 2013 la 11:53am
Mesaje necitite barboiu mircea
cu 5 ore în urmă
raspuns 9
a+b+c
Comentariu publicat de altmariusconcurs pe Noiembrie 14, 2013 la 11:54am
Comentariu publicat de altmariusconcurs pe Noiembrie 14, 2013 la 11:54am
Comentariu publicat de altmariusconcurs pe Noiembrie 14, 2013 la 11:55am
Mesaje necitite Camelia Ciovica
cu 5 ore în urmă
concurs
a.b.c.
Comentariu publicat de altmariusconcurs pe Noiembrie 14, 2013 la 11:56am

Mesaje necitite Virginia Stanciu
cu 5 ore în urmă
concurs
a, b, c.
Comentariu publicat de altmariusconcurs pe Noiembrie 14, 2013 la 11:57am
Comentariu publicat de altmariusconcurs pe Noiembrie 14, 2013 la 11:57am
Mesaje necitite Mihaela Murariu
cu 4 ore în urmă
Concurs
a+b+c
Comentariu publicat de altmariusconcurs pe Noiembrie 14, 2013 la 11:58am
Mesaje necitite bicazan maria
cu 4 ore în urmă
concurs
a.b.c.
Comentariu publicat de altmariusconcurs pe Noiembrie 14, 2013 la 11:59am

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor