O tânără pregătește camera Constantinopol
a Castelului Daniel din Tălișoara.
Picturi murale din 1680 au fost recent descoperite sub tencuiala groasă. Foto: Bogdan CroitoruTurismul insuflă o viață nouă micilor castele din Covasna
… se făcea că eram în mijlocul unei păduri bătrâne, într-o căsuță ca de turtă dulce, căreia îi dădeau târcoale 5-6 urși. Mă holbam la ei prin fereastră cum se plimbau de colo-colo, la numai câțiva pași de noi, și ronțăiau porumb.
Inima îmi bubuia și fiecare respirație era o gâfâială leșinată în cămăruța aia cu aer greu, puțin, irespirabil. Mai erau trei turiști germani cu mine, doi tipi și o fată, și stăteam toți cu nasurile lipite de un geam îngust și parcă hipnotizați de luminișul plin de urși. Și ei ronțăiau la porumb și se uitau din când în când către noi, alertați de câte o pală de vânt care le aducea mirosul de om pe care îl amușinau cu buza de sus răsfrântă, gustând văzduhul cu capul pe spate, cu urechile ciulite. La un moment dat mi-a căzut telefonul din mână. Zgomot pe podea. Imediat urșii au zbughit-o care-ncotro. Am rămas cu gura căscată, exclamând: și lor le e frică de noi!
Atunci m-am trezit. Am întins mecanic mâna spre noptiera din dreapta și am apucat telefonul, așa cum fac în fiecare dimineață: ora 5.05. Când am mijit ochii mai bine, nu mai eram sigur că m-am trezit cu adevărat. Oh, Abu Hassan!
Am coborât ca dintr-un copac din patul masiv, înalt, care îmi venea până la brâu. Prin fereastra solemnă, încadrată grav de draperii grele, o lună plină în spatele unor siluete de brazi. Am apăsat întrerupătorul și o lumină galbenă, ca a lunii, a inundat încăperea: un iatac cu tavan înalt, mobilat luxos, dar cu un aer medieval, unde patina timpului e îngroșată și asumată. Aha, știu! Sunt în apartamentul prezidențial din Castelul Nou de la Zăbala și aceasta este ultima mea zi de grof. Ce bine că m-am trezit așa de dimineață să o pot explora pe îndelete!
Am savurat de curând o cărțulie celebră: Voyage autour de ma chambre. Autorul ei, Xavier de Maistre, aristocrat din secolul al XVIII-lea, a decis să se bucure de cele șase săptămâni în care a fost pus în arest la domiciliu (în urma unui duel), explorându-și dormitorul cu maximum de receptivitate și curiozitate, ca pe un regat îndepărtat și exotic. Așa voi face și eu, căci vastele mele apartamente (500 euro și 115 mp + 20 mp balconul), ca de altfel întregul Domeniu Mikes, chiar reprezintă o lume romantică și exotică.
Încep să mă trezesc de-a binelea și conștientizez cu ambele emisfere cerebrale că întâlnirea de ieri cu urșii la observatorul de pe Domeniul Zăbala a fost pe bune. La fel și cea cu Gregor Basu Roy Chowdhury de Ulpur, mezinul din generația de azi a conților Mikes. Și cafeaua cu contele Kálnoky la Castelul de vânătoare de la Micloșoara. Și Conacele Daniel din satele Vârghiș și Tălișoara au fost aievea. Și Kuria Gaál de la Dalnic sau Conacul Domokos din Cernat.
Contele Gregor Basu Roy Chowdhury de Ulpur se fotografiază cu caii lui dragi în fața Palatului Vechi de la Zăbala, locuit exclusiv de familie. Foto: Bogdan Croitoru
Domeniul Mikes din Zăbala
Gregor Basu Roy Chowdhury de Ulpur e din ultima generație a conților Mikes. Dar arată mai degrabă a prinț. Prinț din poveste după care leșină fetele și nu se mai trezesc decât sărutate. Tânăr, înalt, foarte înalt, tras ca prin inel, cu cămașă albă și tenul măsliniu, pare de pe altă lume. Și chiar e de pe altă lume, căci mama e contesă transilvană și tatăl – nobil indian.
Gregor a crescut venind în Transilvania. Mai întâi o dată pe an, începând cu anii ’80. Și-a terminat studiile la Londra, unde a lucrat într-o bancă, însă parcă nu asta își dorea. S-a mutat cu totul în România, după ce și-au recuperat proprietățile, și au început un B&B timid prin 2006. Gregor Roy Chowdhury de Ulpur şi fratele său, Alexander, cei doi fii ai contesei moștenitoare Katalin, s-au dedicat restaurării acestui domeniu.
Gregor povestește cu căldură despre strădaniile lor din ultimii 13 ani ca despre un joc fără o strategie apriori, dar cu mișcări instinctive, pas cu pas, an după an, cărămidă după cărămidă, angajat după angajat, s-au străduit să repotrivească și să reinterpreteze piesele dintr-un puzzle vechi de sute de ani, smotocit rău de tot în anii comunismului.
Prima atestare documentară a Castelului Mikes datează din anul 1629. Forma sa actuală e din 1867, când contele Mikes Benedek i-a adăugat mansarda. Între 1910 și 1912, contele Mikes Ármin (1868-1944) a mai construit un castel, pe două niveluri, pentru a-și caza oaspeții din străinătate, dar cu spații de birouri pentru firmele familiei (producție de cherestea și masă lemnoasă, fermă de cai, fabrică de postav).
După ce în comunism a funcționat ca preventoriu, Castelul Nou oferă azi vizitatorilor o atmosferă romantică, liniștită și relaxantă. Foto: Bogdan Croitoru
Un urs amușină în pădurea bătrână, la vreo 6 km de parcul din Zăbala unde natura e protejată, iar vânătoarea a fost înlocuită cu observarea. Foto: Bogdan Croitoru
Un grup de oaspeți germani ai Domeniului Zăbala scrutează pădurea din foișorul pentru observarea urșilor. Foto: Bogdan Croitoru
În 1949 domeniul a fost naționalizat. Castelul a devenit sediul C.A.P., apoi casă de vară a Federației Sindicale, apoi, pe rând, orfelinat, școală, sanatoriu și spital de boli mintale.
Azi, în parcul de circa 40 ha care se afundă în pădurile vaste ale Carpaților Răsăriteni, cu două lacuri, pavilioane, terase, saună în pădure, trasee de drumeție și de caleașcă, sunt puse în valoare casele de oaspeți și cele dedicate evenimentelor, și sunt amenajate vechile clădiri, numite după funcțiile lor originale: Casa Motorului, unde pe vremuri funcționa generatorul de electricitate și fabrica de postav, Casa Șeilor, unde se păstrau harnașamentele, Grajdurile de lux, unde se țineau caii pentru uzul personal al familiei.
Anul trecut au fost finalizate lucrările la Castelul Nou, redevenit unitatea principală de cazare a conților Mikes. De anul acesta debutează și centrul de echitație, unde sunt câțiva cai pursânge englez și cai din zonă. Cu timpul vor să repună pe picioare și herghelia. În urmă cu vreo 300 de ani, domeniul avea 300 de cai pe care îi vindea țarului, habsburgilor sau în Germania.
Iar în anii următori, Gregor vrea să dezvolte partea de turism de viață sălbatică. Ăsta e viitorul, spune contele, care are planuri mari pe partea de conservare a naturii și cu observatoare de urși, râși, păsări.
Mașini agricole cu aburi din secolul al XIX-lea sunt expuse pe terenul din jurul clădirii centrale a Muzeului Haszmann Pál din Cernat. Foto: Bogdan Croitoru
Instructorul de scuba Jeno Szabo și fiica sa oferă vizitatorilor cursuri, dar și experiențe inedite, cum ar fi băutul berii sub apă la „MyLake”, un surprinzător centru de scufundări în Dalnic. Foto: Bogdan Croitoru
Turiști francezi în jurul focului de după cină, la Conacul Gaál, animați de vinul ce a completat gulașul cu mămăliguță. Foto: Bogdan Croitoru
Conacul Gaál
Pe cât de plăcută, tura prin împrejurimile Dalnicului – pe la Centrul de scufundări din sat și la Muzeul Etnografic Haszmann Pál din Cernat – s-a prelungit peste măsură. Am revenit la Gaál abia seara târziu și am nimerit în mijlocul petrecerii. Vreo sută de francezi picați pe neașteptate schimbaseră cu totul atmosfera de seriozitate, discreție și liniște patriarhală care învăluie de regulă fosta Mare Casă de la 1844 a grofului Mikos Gaál.
Sub coroana unui nuc cu trei-frați-tulpină, francezii erau așezați la mese lungi privind la spectacolul cu ceterași și dansuri populare secuiești. M-am așezat lângă ei, salutând, graseind, lăsându-mă molipsit de voie bună, ținând hangul din picior, pe sub masă, odată cu dansatorii, îngânând când scârțâitul trist al viorilor, când șoapta răgușită a basului. Apoi a venit vremea ceaunului de mistreț cu gust dumnezeiesc, râzând cu un ochi la vin și altul la mămăligă. Și a focului de tabără prelungit până noaptea târziu.
A doua zi, după un mic dejun întârziat în pivnița boltită a conacului, i-am explorat și restul camerelor cu mobilier de epocă, inclusiv pe cele din fostul hambar, unde se află și sauna finlandeză.
„Moștenitorii familiei Borbáth au vândul Kuria și o parte din proprietate Fundației pentru Comunitate din Cluj, care a restaurat și renovat complexul în 2014, introducându-l în circuitul turistic”, spune Botond Timar, managerul pensiunii.
Conacul găzduiește și Centrul cultural Barabás Miklós. Aici a copilărit celebrul portretist al epocii Biedermeier. O scrisoare originală a pictorului e înrămată pe peretele din dreapta intrării principale. Puțin mai sus, pe dealul din spatele conacului, se află cripta familiei Gaál.
Gyorgy Nagy face o demonstrație de sudură în forjă prin metode tradiționale. Fierarul din Tălișoara e pe lista meșteșugarilor vizitați în tururile organizate de Castel Daniel. Foto: Bogdan Croitoru
Un cuplu se bucură de spa-ul de la Castel Daniel. Spa-ul cu saune – uscată și cu aburi –, jacuzzi, muzică subacvatică și bazin de înot e parte a conceptului slow down promovat de gazde. Foto: Bogdan Croitoru
Palatul Daniel din Tălișoara a fost de curând restaurat, iar artefactele găsite, puse în valoare cu grijă, chiar în calea ori în camerele oaspeților. Foto: Bogdan Croitoru
Castel Daniel din Tălișoara
Castelanei Lilla Rácz nu-i lipsește Capitala, unde a trăit mulți ani. Tot ce are Bucureștiul mai bun, oameni faini și discuțiile interesante, vin singure la Lilla, în satul Tălișoara.
În 2008, în plin boom imobiliar, Lilla și soțul ei, Attilo, amândoi tineri corporatiști, aveau 120.000 de euro cu care voiau să își cumpere un apartament în Floreasca. Soarta a vrut însă altfel și cu banii aceștia au cumpărat Palatul Daniel din Tălișoara. (Toate se numesc palate pe aici, deși sunt mai degrabă conace mari). Trei ani și jumătate de milion de euro mai târziu, conacul – un monument istoric de clasa A, renovat cu mult gust – a fost transformat în hotel boutique cu opt camere, fiecare cu un aer, o poveste și o personalitate proprii, dar și fresce interioare de secol XVII descoperite de arheologi sub tencuiala groasă. Fieful și castelul baronilor Daniel, colaboratori apropiați ai principilor Bethlen și Rakoczi în secolul al XVII-lea, erau la Vârghiș. Pe la jumătatea secolului al XV-lea, unul dintre baronii Daniel, norocos tată de doi băieți și trăitor în vremuri de pace, i-a mai construit mezinului un castel mai mic în satul vecin, la Tălișoara.
În urmă cu doi ani, soții Rácz au mai cumpărat o clădire în paragină, folosită ca fânar în timpul comunismului – Castelul Bethlen (numit așa pentru că aici ar fi dormit o noapte principele Transilvaniei Gabriel Bethlen într-o vizită la vânătoare pe la prietenul său din Tălișoara). Fostul fânar, aflat practic în curtea lor, a fost renovat și amenajat, și astfel complexul Castel Daniel din Tălișoara a ajuns la 20 de camere. „E mai sustenabil așa, dar nu vrem să creștem mai mult, pentru că ar avea de suferit relația cu oaspeții”, spune ea. Anul acesta, beciul medieval al Castelului Bethlen a fost transformat într-un spa, ale cărui instalații combină elementele de spa roman clasic cu ierburi aromatice și remedii populare locale.
Pe lângă decorul seducător și bucătăria jos pălăria, arma secretă a Lillei e conceptul de slow down. Oaspeții vin din agitația orașului și au nevoie să se relaxeze. Cum îi faci să își sifoneze hormonii de stres din sânge?
„Am gândit tot circuitul spa-ului ca să ia timp, să stai peste tot, să îți stimulezi corpul într-o alternanță de cald/rece.”
Și când știi că te-ai relaxat suficient? Când simți că patru ore de program de spa îți merg la casa sufletului. Sau când, în camera de plutire, ajungi să auzi muzica subacvatică. Sau propriile sforăituri, în cazul meu. Oaspeților care vor activități prin împrejurimi, Lilla le recomandă o plimbare în Cheile Vârghișului, o vizită la castelul mai mare al familiei Daniel din Vârghiș, și să învețe rânduiala lucrurilor și ritmul timpului de altădată de la fierarul din Tălișoara și tâmplarul din Vârghiș.
Castelul Kálnoky din Micloșoara, reabilitat din fonduri norvegiene și EAA, a intrat în circuitul turistic ca muzeu. Foto: Bogdan Croitoru
Contele Tibor Kálnoky – aici în castel, în fața unui tablou ce-l înfățișează pe unul dintre strămoșii săi –, are câteva case de oaspeți în Micloșoara. Foto: Bogdan Croitoru
Casele de oaspeți ale contelui Kálnoky de la Micloșoara
Pe podețul care traversează micul lac din fața fostului conac de vânătoare al familiei Kálnoky de la Micloșoara, renovat acum doi ani cu fonduri norvegiene și transformat în muzeu dedicat vieții nobililor din Transilvania, contele Tibor Kálnoky se întreține în cea mai frumoasă limbă franceză cu un grup de parizieni transfigurați de prezența sa care emană distincție, calm și eleganță. Se văd de la o poștă rasa, creșterea și finețea omului de lume care nu doar a călătorit, ci și-a trăit prima parte din viață în Occident.
Născut în Germania și crescut în Franţa, Tibor Kálnoky s-ar fi putut probabil așeza oriunde pe acest Pământ, însă simte că aici este locul lui. Și că este locul cel mai bun de trăit. Familia Kálnoky este atestată documentar pentru prima dată în secolul al XIII-lea ca moșieri de Micloșoara. Titlurile nobiliare le-au dobândit în secolul al XVII-lea. Contele de azi, a 25-a generație de Kálnoky, s-a întors în România în 1997 stabilindu-se în locurile în care „familia mea trăiește de 800 de ani”: iniţial la Micloşoara, apoi din 2004 la Valea Crişului. Sunt sate mici, fără pretenții. Dar simplitatea este luxul absolut pentru cei care au trăit multe.
În timpul unei excursii organizate de resortul contelui Kalnoky din Micloșoara, un grup de turiști admiră peisajul după ce s-au adăpostit de ploaie într-o peșteră din Cheile Vârghișului. Foto: Bogdan Croitoru
Turiștii pășesc cu grijă pe un podeț din bușteni alunecoși. La cinci minute în aval e poiana unde, la Centrul de informare, oamenii își lasă mașinile și o iau pe poteci. Foto: Bogdan Croitoru
Apele râului Vârghiș pot deveni tumultuoase după ploaie. Ele au modelat de-a lungul timpului cheile care azi sunt o atracție naturală de o frumusețe aparte. Foto: Bogdan Croitoru
De sute de ani, o lege nescrisă a familiei (Kálnoky erau foarte cosmopoliți, cu funcții și căsătorii înalte pe la curțile Europei) spune că cineva trebuie să rămână mereu acasă, în Transilvania. „În Vest lucrurile sunt deja așezate, nu îți mai poți pune amprenta. Prefer locul acesta unde pot să îmi modelez mediul așa cum simt că e cel mai bine. Aici poți să fii creativ. Zona asta este cum era Austria sau Germania pe vremuri, unde încă mai poți trăi sustenabil, ca vechii europeni, o viață aproape de pământ”, îmi spune puțin mai târziu când gustăm cafea într-un foișor din apropiere. Pentru el, modelul de urmat, nu doar la Micloșoara sau pe Valea Crișului unde sunt domeniile familiei sale, ci în toată Secuimea, e cel din Toscana de Nord, unde în urmă cu 20 de ani, satele depopulate și ruinate au primit o viață nouă când au fost renovate cu multă grijă, gust și pricepere pentru a fi introduse în circuitul turistic.
Fiind, asemenea prietenului său, Prințul de Wales, un promotor ardent al turismului rafinat în zonă, contele își cazează turiștii, care vin în special din străinătate să vadă cum se trăia în Ținutul Secuiesc în secolele trecute, în cele patru case de oaspeți din Micloșoara.
„Complexului tocmai i-a fost adăugată o nouă casă în centrul satului, unde se vor muta recepția, restaurantul și parcarea”, spune managerul Laszlo Iosif. Acum aproape 400 de ani, un conte de demult (Kálnoky István) a pus să se sape în piatră pe frontonul conacului de vânătoare deviza familiei, după un citat din Metamorfozele lui Ovidiu: Non est mortale quod opto (Ceea ce doresc este nemuritor). Contele de azi și-a pus în gând ca în anii următori să redea strălucirea conacului de la Valea Crişului. „O luăm mereu de la capăt. În istoria familiei noastre, o dată la 50 de ani, proprietăţi întregi ne-au fost arse, furate, dărâmate. Generaţii de-a rândul familia mea a construit şi a reclădit. Avem această tradiție de a reclădi.”
Foto: Bogdan Croitoru
Dinamism, confort, siguranță
Minunăția aceasta de pick-up mi-a insuflat atâta mândrie, încredere și siguranță, încât mă tem că va trebui să merg la psiholog înainte să mai pot apuca alt volan. La Cheile Vârghișului, o destinație pe care conacele o propun oaspeților, de obicei persoane cu gusturi rafinate, am urmărit un grup de francezi, unii proprietari de conace la ei acasă. Ne-am abătut din asfalt și am încercat capabilitățile off-road ale autovehiculului. Chiar și într-o situație provocatoare, cum ar fi traversarea unui pod îngust și alunecos peste apa Vârghișului (deasupra), Mercedes-Benz Clasa X Edition s-a comportat admirabil.
Clasa X a reinventat pick-up-ul tradițional îmbinând trăsăturile clasice și robustețea cu atributele tipice ale Mercedes-Benz. Modelul poate fi folosit pentru transporturi pe cele mai dificile condiții de drum, dar e perfect adecvat și unui stil de viață urban.
Clasa X Edition este disponibilă în două pachete de dotări speciale – Progressive Edition, la prețul de 32.200 euro (fără TVA), și Power Edition, la prețul de 37.150 euro (fără TVA). Ofertă specială valabilă până la finalul acestui an. Află detalii >>> aici.
Text: Cătălin Gruia
Foto: Bogdan Croitoru
Articol publicat în ediția de toamnă 2019 a revistei National Geographic Traveler
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius