altmarius

cultură şi spiritualitate

Comuniunea sfinților păstrează vie mărturia adevărului

Repere şi idei
Comuniunea sfinților păstrează vie mărturia adevărului

Viaţa şi petrecerea sfinţilor trebuie să fie prezente permanent în preocupările noastre. Atât de grăbiţi în lumea aceasta în care trăim, cu atâtea şi atâtea probleme, trebuie întotdeauna să găsim timp pentru a reveni pe drumul care duce către Împărăţia lui Dumnezeu. Iar sfinţii ne arată tocmai acest lucru! Acesta este modelul lor, exemplul pe care îl căutăm permanent şi de care avem cu adevărat nevoie. Cei care nu se folosesc de aceste paradigme și nu le caută sub diferite forme nu se vor putea bucura întru Împărăţia lui Dumnezeu.

Prezența sfinților Bisericii păstrează vie mărturia adevărului ei în istorie, iar prin comuniunea cu Maica Domnului și cu sfinții se realizează întâlnirea cu Hristos Domnul vieții veșnice. Sfinții trăiesc în lume pentru numele lui Dumnezeu și își supun voia proprie voii dumnezeiești, fiind modele pentru toți creștinii râvnitori către cele duhovnicești și doritori de a lepăda viața împătimită și a o primi pe cea virtuoasă. Imitarea sfinților este apropierea de ei la nivel duhovnicesc, iar raportarea la ei este deosebit de actuală și prețioasă astăzi. Sunt mulți oameni care nu se încurcă cu lucrurile şi lucrările întunericului. Fiii luminii agonisesc tot mai multă lumină şi‑şi duc viaţa căutând mereu să rămână de­par­te de ceea ce îi poate în­str­ă­i­na de Dumnezeu. Este adevărat că împlinirile spirituale ale sfinților sunt pentru mulți dintre noi cu anevoie de ajuns, dar putem învăța de la aceștia smerenia, pocăința, iubirea și multe alte virtuți.

Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou are parfumul marilor sărbători şi pelerinaje de sfinţi din istoria Bisericii noastre dreptmăritoare. Moaştele Sfântului Ocrotitor al Bucureştilor dimpreună cu celelalte odoare purtate pe „Calea Sfinţilor“ sunt semne simţite ale prezenţei Harului Sfântului Duh şi aduc în comuniune de gând şi de rugă sute de mii de credincioşi care, în fiecare an, jertfitori şi răbdători, îşi petrec paşii către cei în care şi‑au pus mare nădejde pentru pacea şi bucuria lor.

Fiecare pelerin al acestei vieți trecătoare poate păși pe cărarea binecuvântată de prezența harului sfințitor. Poate să se bucure de comuniunea simțită și sfințită de prezența sfinților lui Dumnezeu, mai ales prin cinstirea sfintelor lor moaște, dătătoare de vindecare, pace și bucurie pentru toți cei care le cinstesc după cuviință și le venerează cu credință.

Niciodată în tot cursul anului liturgic bisericesc nu întâlnim mai multă apropiere duhovnicească, mai multă nădejde manifestată pe Colina Bucuriei ce duce către Altarul Catedralei Patriarhale, mai mare îmbrăţişare oferită Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ca în zilele şi ceasurile sărbătoririi lui în mod deosebit de întreaga suflare din Capitală.

De la slujbe, cântări, rugăciuni obişnuite, gesturi şi până la făcliile şi florile purtate în mâini cu multă bucurie, toate mărturisesc că suntem martorii unei minuni negrăite, ai unei mărturii autentice care schimbă ritmul sufocant al cetăţii şi dă un sens profund tuturor lucrurilor. Toate se mişcă în jurul cinstirii sfântului ocrotitor. Toate sunt către el, pentru că cei care aşteaptă să se închine moaştelor sale ştiu că și prin el vin darurile de la Hristos Domnul, prin el şi prin alţii asemenea lui care locuiesc acolo sus, în patria cerească, şi ne ocrotesc.

Cuviosul Dimitrie ne adună, cu smerenie, an de an în jurul sfintelor sale moaşte. Cu Sfântul Dimitrie ne întâlnim în această smerenie filocalică, el lucrând în mod tainic cu fiecare închinător la racla sa. În fiecare an, sărbătoarea lui este prilej de bucurie și binecuvântată adunare a sfinților, a arhipăstorilor, a păstorilor și a credin­cioșilor evlavioși. S‑a păstrat în amintirea satului său natal de dincolo de Dunăre, precum și în documentele istorice consemnarea că era un om de o rară şi profundă credinţă, de o mare gingăşie şi autentică modestie.

Dumnezeu a hotărât ca moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou să fie descoperite în mod minunat, la fel cum au fost descoperite şi moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. O lumină strălucitoare, care se arăta mai ales noaptea, vestea trecătorilor că acolo, în apa Lomului, este o comoară ascunsă. Era de fapt o comoară mai valoroasă decât pungile cu aur sau pietrele preţioase. Cuviosul Dimitrie s‑a arătat unei fete suferinde, spunând că, dacă părinţii ei vor scoate sfintele sale moaşte, ea se va vindeca. Aşa s‑au aflat moaştele Cuviosului Dimitrie. În mod minunat, după semne şi întâmplări care au rămas în istoria locului, moaştele Cuviosului Dimitrie au ajuns la Bucu­reşti în anul 1774 şi au fost aşe­zate în Catedrala Mitro­po­litană de atunci a Ţării Româneşti, devenită în anul 1925, în mod provizoriu, Cate­drală Patriar­ha­lă.

Cinstirea lui s‑a dezvoltat de la an la an, sărbătoarea din 27 octombrie devenind un adevărat reper duhovnicesc al cetății Bucureș­tilor. De atunci şi până astăzi, el face nenu­mă­rate minuni, mângâind pe cei cu adevărat cău­tă­tori de cele sfinte. Mulţi sunt cei care vin şi recunosc că Sfântul Dimitrie le‑a venit în ajutor. În ultimii ani mulţime de credincioşi din Bulgaria și din ţinuturile de peste Dunăre vin şi se închină cu foarte mare evlavie moaştelor Sfântului Dimitrie, pe care îl consideră un grabnic ajutător.

În fiecare an, de sărbătoarea sa, sfintele sale moaște sunt acoperite cu un veşmânt nou, frumos, împodobit cu broderii şi icoane. În zilele de hram se desfăşoară privegheri, Liturghii arhiereşti, aproape în fiecare zi sunt prezente, pe lângă corurile catedralei: Corala „Nicolae Lungu“ şi Grupul psaltic „Tronos“, diferite coruri mănăstirești, sau ale tinerilor teologi din Capitală care împodobesc cu prezenţa şi cu lucrarea lor clipele sfinte închinate Sfinţilor Dimitrie pe Dea­lul Patriarhiei.

Toate arată că oamenii simt folosul mijlocirii, al lucrării acestor prieteni și casnici ai lui Dumnezeu. În preajma sfinţilor trebuie să trăim momente de linişte şi rugăciune. Nu putem petrece oricum timpul întâlnirii cu ei. Trebuie să ne îndreptăm mintea către viaţa şi petrecerea lor pentru ca binecuvântarea acestor clipe și bucuria regăsirii cu sfinții dragi nouă să fie depline.

 

Vizualizări: 84

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor