04.03.2015, Roma (Catholica) - Comunităţile creştine din Orientul Mijlociu trebuie să redescopere misiunea lor de mediatori şi mesageri ai păcii. Aceasta a fost afirmaţia făcută de dr. Amal Marogy, născută în Irak şi vorbitoare bilingvă de limbile aramaică şi arabă, scriitor prolific şi savant renumit, care speră că formaţia sa culturală bogată o va ajuta să devină un colaborator activ la dialogul intercultural dintre Est şi Vest. În partea a doua a acestui interviu în exclusivitate pentru agenţia de ştiri Zenit, cercetătorul afiliat în studii neo-aramaice la Universitatea din Cambridge, dar şi fondator şi director executiv al Aradin Charitable Trust, a vorbit despre situaţia din Orientul Mijlociu, în special în ceea ce priveşte comunităţile creştine şi femeile.
- Aţi putea vorbi despre situaţia femeilor din regiune?
– În ceea ce priveşte situaţia femeilor, trebuie să se recunoască faptul că ea s-a deteriorat foarte mult după invazia din 2003. Femeile irakiene au avut întotdeauna acces la educaţie, iar cei mai mulţi părinţi au considerat educaţia fiicelor lor la fel de importantă ca educaţia fiilor lor. De fapt, femeile creştine – şi îndeosebi cele catolice – au fost întotdeauna privilegiate, iar multe femei musulmane le-ar invidia pe mamele noastre, deoarece ele puteau avea încredere că soţii lor atunci când ei erau departe de casă, în timp ce celelalte nu ştiau dacă soţul lor avea altundeva o a doua soţie. Trebuie doar comparată situaţia femeilor din Irak, Liban şi Siria din trecut cu cea de acum; se va vedea o corelaţie inconfundabilă între situaţia lor şi influenţa creştinismului!
Cu toate acestea, este absolut greşit să credem că femeile din Orientul Mijlociu sunt oprimate. Pentru a înţelege ce se întâmplă cu femeile acum, trebuie să înţelegem noţiunea de onoare şi cea de reputaţie. Reputaţia oricărei familii sau comunităţi depinde de reputaţia femeilor sale. Cu alte cuvinte, situaţia dificilă în care cele mai multe femei se găsesc nu se datorează faptului că ele sunt slabe sau nevalorizate; dimpotrivă, se datorează valorii lor infinite de garanţi ai onoarei şi ai bunei reputaţii. Noţiunea de onoare devine, în acest caz, o sabie cu două tăişuri care se poate transforma cu uşurinţă într-un blestem care le face prizoniere pe femei, care limitează libertatea lor şi care chiar le costă viaţa. Luând femeile ostatic, reputaţia oricărei comunităţi ar fi pătată şi, chiar prin acel act, chiar comunitatea din care ele fac parte este luată ostatic.
- Credeţi că Papa Francisc a făcut destul? Sau cum aţi considera eforturile sale de a ajuta Orientul Mijlociu?
– Da. A făcut destul. Iubitul nostru Papă nu a dezamăgit niciodată comunităţile creştine din Orientul Mijlociu. Mai mult, el şi Papa emerit Benedict al XVI-lea, înaintea sa, sunt un exemplu strălucit al modului în care păstorii ar trebui să se ocupe de crize, fie acelea persecuţie sau alte provocări cu care se confruntă Biserica. Ambii şi-au dat seama ei nu sunt răspunsul la fiecare întrebare, deoarece există doar un singur răspuns, iar acela este Isus Cristos. Papa Francis este un om al credinţei, cu o inimă mare, care este capabil să îmbrăţişeze întreaga lume, iar asta e ceea ce lumea are nevoie cel mai mult.
- Ar trebui orice alte părţi implicate să facă mai mult? ONU, anumite ţări, agenţii, etc.?
– Da, acestea ar trebui să facă mai mult, dar ar trebui să facă acest lucru ţinând cont de moravurile şi structurile sociale. Reconstruirea satului meu natal l-a desfigurat, de fapt, şi a creat o problemă socială care este foarte dificil de rezolvat. În plus, cu ceea ce avem acum de-a face sunt rânduri urâte de case de proastă calitate construite pe terenul altcuiva. Cine vrea să ajute nu poate doar să vorbească cu liderii politici şi religioşi, ci trebuie să vorbească, pe teren, cu oamenii şi să se adreseze minţii lor, pentru că, în cele mai multe cazuri, aceste persoane au mai mult bun-simţ în ceea ce priveşte aceste chestiuni şi ei ştiu cum să îşi construiască viaţa şi casele lor cu un pic de ajutor. A injecta bani nu e, neapărat, soluţia; trebuie să avem un plan şi, mai important, o viziune.
Aş dori să îmi exprim mândria în modul în care mii de creştini irakieni – şi în special femei – îmbrăţişează crucea cu dragoste şi curaj, şi îl aleg pe Cristos mai presus de toate bunurile materiale. Cred că înţelegerea este primul pas în orice modalitate eficientă de a ajuta. Trebuie să ne îndepărtăm de campanii pur emoţionale, care ne îndeamnă să donăm, şi să începem să ne gândim la modul în care cineva îi poate efectiv ajuta pe cei în nevoie, în special pe cei din mijlocul comprimat [referinţă la ideea conform căreia clasa de mijloc îşi menţine cu greu stilul de viaţă în condiţii economice vitrege]. Problema majoră în domeniul asistenţei şi dezvoltării este că problemele sunt uneori exagerate şi se trece cu vederea ceea ce ar putea fi la fel de important.
Trebuie să învăţăm să vedem lucrurile din adevărata lor perspectivă. Pentru a putea ajuta, cineva trebuie să înveţe să descopere ceea ce se întâmplă cu adevărat, dincolo de aparenţe.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius