Complexati si in viata de dincolo?

[altmariustotal ortodox]

Recrearea noastră

Dacă vom muri complexaţi, vom rămâne pentru totdeauna aşa?

Este foarte interesantă această întrebare! Dar numai Dumnezeu ştie aceasta. In niciun caz, dacă Dumnezeu ne va mântui, nu ne va lăsa complexaţi. In niciun caz! Ce fel de mântuire ar fi aceasta, să fii complexat şi în viaţa de dincolo? Trebuie să spunem că moartea, pe de-o parte, este şi un fel de recreare. Desigur, doar Dumnezeu ştie; noi nu ştim. Ceea ce ştim este că la botez are loc o recreare. Un adult de 20-30 de ani, oricâte păcate a făcut, chiar cele mai rele, dacă este nebotezat şi se botează, devine un om nou moral, duhovniceşte, nu trupeşte. Prin moarte este posibil să aibă loc un fel de recreare a noastră. Doar Dumnezeu ştie!

Cel mai important este să distingem între omul care pleacă întru Hristos pocăit, cu credinţă în Dumnezeu, şi cel care pleacă nepocăit.

Stările psihopatologice şi veşnicia

Pot spune cu siguranţă că în aceste stări, cum sunt complexele, au loc negreşit schimbări. Complexele şi în general tulburările de natură psihologică, stările psihopatologice se manifestă în zona specială unde sufletul conlucrează cu trupul. Prin moarte sufletul se desparte de trup, trupul se descompune în părţile din care a fost alcătuit, iar sufletul merge singur în locul care i s-a pregătit. La înviere sufletul şi trupul se vor uni din nou. După ce omul moare este imposibil ca aceste stări să dăinuie. Depinde negreşit de pocăinţă, depinde de puterea credinţei omului. Fiindcă ce este iadul? Trăirile foarte dureroase, foarte amare sunt un fel de iad, sunt o pregustare a iadului.

La înviere toate se vor schimba. Nu va exista om care să nu strălucească. Trebuie doar să aşteptăm şi, desigur, să fim printre cei care se vor mântui. Moartea, printre altele, are şi acest aspect bun: aşteptăm atâţia ani, vine moartea şi aflăm ce se întâmplă dincolo. Atunci toate se vor schimba. Este nevoie doar de un lucru simplu: să ne căim aici de păcatele noastre, să ne smerim, să ne încredem în Hristos. Dumnezeu Tatăl, Cel în Treime închinat, dă fiecăruia după atitudinea lui, după pocăinţa lui, după lucrările lui, după truda lui.

Toate acestea sunt o mare taină. Intreaga viaţă a omului este o mare taină, dar şi bolile lui, şi durerile care vin, şi problemele care vin. Dumnezeu nu vrea să ne chinuiască. Dumnezeu vrea. să ne mântuiască, să ne sfinţească. Cine înţelege sărbătoreşte, prăznuieşte în sinea lui, se uşurează şi se lasă în mâinile lui Dumnezeu.
Poate Dumnezeu să aibă încredere în noi?

Vorbind duhovniceşte, când ne lăsăm în mâinile lui Dumnezeu, când Dumnezeu ne preia, un văl se ridică de pe faţa noastră şi vedem lucruri pe care altfel nu le putem vedea. Atunci se deschide în faţa ochilor noştri lume întreagă, o lume duhovnicească, o lumea dumnezeiască. Adevărul lui Dumnezeu se deschide în faţa noastră, se descoperă ochilor noştri, se dezvăluie sufletului nostru, inimii noastre. Omul doar trebuie să înveţe să conlucreze cu Dumnezeu, să se lase în mâinile Lui, să se încreadă în El.

Când omul este iluminat de Dumnezeu înţelege tainele vieţii sale. Atunci înţelege mai bine de ce a fost sărac în viaţă, de ce a trecut prin greutăţi, de ce a fost bolnav, de ce a avut sentimente înăbuşite, de ce a avut complexe de inferioritate, de ce a avut stări bolnăvicioase etc. Mare taină este aceasta! Toate întru Dumnezeu, toate cu Dumnezeu. Intreg parcursul şi întreaga conlucrare cu Dumnezeu dau roade bogate.

Marea întrebare este dacă şi Dumnezeu Se poate încrede în noi. Va avea Dumnezeu încredere în noi să ne dezvăluie lumea duhovnicească, lumea Sa dumnezeiască? Vom corespunde noi exigenţelor Sale?

SUFLETUL MEU, TEMNIŢA MEA; EDITURA BIZANTINA
Arhim. SIMEON KRAIOPOULOS