Comemorarea zilei: Tudor Dumitrescu

[altmariusclassic]

Tudor Dumitrescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Tudor Dumitrescu
Informaţii generale
Data şi locul naşterii	6 decembrie 1957
Data şi locul decesului	4 martie 1977
Gen muzical	muzică cultă
Ocupaţie	pianist, compozitor
Instrument(e)	pian
Case de discuri	Electrecord

Tudor Dumitrescu (n. 6 decembrie 1957 – d. 4 martie 1977, Bucureşti) a fost un pianist şi compozitor român de muzică cultă. Membru al familiei muzicale Dumitrescu, Tudor este considerat unul dintre cei mai talentaţi pianişti români. A murit la vârsta de 19 ani, fiind victima cutremurului din 1977.

Studii

A studiat muzica de la vârsta de patru ani, mai întâi sub îndrumarea tatălui său, compozitorul Gheorghe Dumitrescu. A urmat Liceul de muzică nr. 1 din Bucureşti şi Conservatorul din acelaşi oraş.^[1] I-a avut ca profesori pe: Lidia Cristian, Gheorghe Halmoş, Cella Delavrancea, Dan Grigore etc. Între 1972 şi 1973 a participat la cursurile Universităţii de muzică „Franz Liszt” din Weimar (alături de profesorii Dieter Zechlin şi František Rauch), iar apoi a fost elevul pianistului Nikita Magaloff la Geneva.^[2]

Activitate

Dumitrescu a debutat în calitate de pianist în timpul liceului, participând la concertele de tineret susţinute de Ateneul Român. Au urmat recitaluri la Radioteleviziune şi participarea la Festivalul Naţional al Tinerilor Muzicieni. De-a lungul carierei sale, susţine în ţară recitaluri individuale, alături de orchestre simfonice^[3] (Bucureşti, Cluj-Napoca, Satu Mare, Craiova, Timişoara, Iaşi, Sibiu, Galaţi) sau în diferite ansambluri camerale. Este prezent în emisiuni radiofonice şi televizate.^[3] Este remarcat pentru prima oară în afara ţării la ediţia din 1973 a Festivalului Interforum, organizat la Fertőd, Ungaria;^[4] piesa cu care intră în concurs este Sonata de Franz Liszt.^[3] Peste hotare, mai susţine recitaluri la Weimar, Geneva şi în Polonia, fiind acompaniat de filarmonicele din Jena şi Weimar. Repertoriul său include lucrări de Domenico Scarlatti, Johann Sebastian Bach, Joseph Haydn, Ludwig van Beethoven, Frédéric Chopin, Franz Liszt, Johannes Brahms, Piotr Ilici Ceaikovski, Serghei Rahmaninov, Alecsandr Skriabin, Serghei Prokofiev, George Enescu etc. Discografia sa cuprinde înregistrări din concert efectuate de Radiodifuziunea Română.

Tânărul compozitor a scris piese pentru pian, lieduri, o lucrare pentru violoncel solo, un sextet pentru corn francez şi coarde ş.a. În viziunea compozitorului Doru Popovici, muzicii lui Dumitrescu „nu-i lipseşte cantabilitatea de amplă respiraţie, după cum nici combinaţiile armonice cromatice îndrăzneţe nu îi sunt necunoscute. Relevă o mare afinitate pentru varietatea ritmică şi timbrală şi, totodată, un apreciabil simţ al arhitecturii. Muzica lui – ca şi arta-i interpretativă – se înscrie în orbita unui neoromantism cu nostalgii clasice. Nu odată recurge la intonaţii populare, pe care reuşeşte să le «alchemizeze» şi să le integreze expresiv în neliniştitul său discurs sonor.”

Ultimul proiect de program al lui Dumitrescu, redactat cu câteva zile înaintea cutremurului, viza un recital pianistic la Ateneul Român, în luna aprilie. El cuprindea Sonatele op. 9, nr. 4 (în Mi major) şi op. 10, nr. 2 (în Re major) de Ludwig van Beethoven şi Sonata în fa minor, op. 5, de Johannes Brahms.^[2]

Critică

Juriul ediţiei 1973 a Festivalului Interforum l-a descris pe Dumitrescu drept „un pianist de uimitoare resurse tehnice şi artistice, un muzician al cărui viitor este cert”.^[3] Publicaţia poloneză Kurier Lubelski nota în 1974: „Tânărul pianist poate ajunge cu aceeaşi uşurinţă de la o nuanţă pianissimo până la un gigant fortissimo. Substanţa interpretării sale se bazează pe o sinteză între elemente ca: o uimitoare cultură muzicală, gust rafinat şi o fenomenală agilitate.”

Compozitorul român Doru Popovici îl include pe Dumitrescu într-un „cvartet de aur” al pianisticii româneşti, alături de Dinu Lipatti, Valentin Gheorghiu şi Dan Grigore. Muzicologul George Sbârcea scria în 1977, după moartea pianistului: „ceea ce interpreta Tudor Dumitrescu dobândea, prin darurile sale pe zi ce trecea mai răspicate, suflu poetic, forţă de adâncime, semnele premonitorii ale unor lesne descifrabile împliniri apropiate. Felul cum cânta era un vârtej de sunete calde, vibrante, puternice şi totodată gingaşe – gingăşia unui temperament romantic şi nobil”.^[2]

Moştenire

În decembrie 1988, la Bucureşti a fost iniţiat Concursul Internaţional de Pian „Tudor Dumitrescu”. A doua ediţie a concursului a fost organizată în iunie 2009; participanţii au fost înscrişi în patru categorii şi s-au acordat nouă premii.^[1]

Discografie

• ECE 01460 (1979, Electrecord)
  
  Ceaikovski – Concert nr. 1 pentru pian şi orchestră • W.A. Mozart – Sonata nr. 14 pentru pian în do minor • Skriabin – Studiu pentru pian în do diez minor
• Lucrări camerale (1982, Electrecord ST-ECE 02184)
  
  Tudor Dumitrescu – Sextet pentru corn, două viori, violoncel şi contrabas • Tudor Dumitrescu – Şapte preludii pentru pian

Premii şi distincţii

• 1973 – Concursul Republican, premiul I^[2]
• 1973 – Festivalul Mondial al Tineretului şi Studenţilor (ediţia a X-a, Berlinul de Est), medalia de aur^[2]
• 1974 – secţia critică a Asociaţiei de Teatru şi Muzică, Premiul tânărului interpret

Bibliografie

• Popovici, Doru (1979). Prezentarea discului Electrecord ECE 01460, coperta posterioară
• Popovici, Doru (1982). Prezentarea discului Electrecord ST-ECE 02184, coperta posterioară
• Sbârcea, George (1984). Întâlniri cu muzicieni ai secolului XX, Editura Muzicală, Bucureşti

Note

1. ^ ^{a b} Concursul Internaţional de pian „Tudor Dumitrescu”, articol publicat pe site-ul liceuldinulipatti.ro
2. ^ ^{a b c d e} Sbârcea, pag. 206
3. ^ ^{a b c d} Sbârcea, pag. 205
4. ^ Sbârcea, pag. 204

Adus de la http://ro.wikipedia.org/wiki/Tudor_Dumitrescu