Comemorarea zilei: Stefan cel Mare

[altmariusistoric]

Ştefan cel Mare

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Ştefan cel Mare şi Sfânt
Domnitor al Moldovei
Ştefan cel Mare - după Evangheliarul de la Humor, considerată cea mai exactă redare a domnitorului.
Domnie	1457 - 1504
Născut	1433
	Borzeşti
Decedat	2 iulie 1504
	Suceava
Predecesor	Petru Aron
Succesor	Bogdan al III-lea cel Orb
Căsătorit cu	Evdokia Olelkovici Maria din Mangop Maria Vochiţa
Tată	Bogdan al II-lea
Mamă	Doamna Oltea

Sfântul Voievod Ştefan cel Mare
Date importante
Născut/ă	1433, Borzeşti
Decedat/ă	1504, Suceava
Venerat/ă în	Biserica Ortodoxă Română
Canonizat/ă	15 iulie 1992, Bucureşti Teoctist
Resturi pământeşti	Putna, Suceava
Sărbătoare	2 iulie
Sfinţi

Ştefan al III-lea, supranumit Ştefan cel Mare (n. 1433, Borzeşti - d. 2 iulie 1504, Suceava), fiul lui Bogdan al II-lea, a fost domnul Moldovei între anii 1457 şi 1504.

Calităţile umane, cele de om politic, de strateg şi de diplomat, acţiunile sale fără precedent pentru apărarea integrităţii ţării, iniţiativele pentru dezvoltarea culturii au determinat admiraţia unor iluştri contemporani, iar, graţie tradiţiei populare, a fost transformat într-un erou legendar.

Papa Sixtus al IV-lea l-a numit "Athleta Christi" (atletul lui Christos) iar poporul l-a cântat în balade: Ştefan Vodă, domn cel mare, seamăn pe lume nu are, decât numai mândrul soare.

Iată cum îl descrie Grigore Ureche în cronica sa: "Fost-au acest Ştefan, om nu mare la statu, mânios, şi degrabă a vărsa sânge nevinovat: de multe ori, la ospeţe omorâia fara giudeţ. Amintrelea era om întreg la fire, neleneşu şi lucrul său ştia a-l acoperi şi unde nu găndeai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meşter, unde era nevoie, însuşi se vârâia ca văzându-l ai săi să nu indărăpteze şi pentru aceia raru războiu de nu-l biruia şi unde-l biruiau alţii nu pierdea nădejdea că ştiindu-se căzut gios se ridica deasupra biruitorilor. Mai apoi, după moartea lui şi fiul său, Bogdan-vodă, urma lui luase de lucruri vitejăşti cum se tâmplă: din pom bun roade bune ob să iasă."

Începutul domniei

După uciderea tatălui său Bogdan, Ştefan vine cu oaste, ajutat de Vlad Ţepeş, domnul Ţării Româneşti şi după înfrângerea lui Petru Aron în "tina de la Doljeşti", la 12 aprilie şi la Orbic pe 14 aprilie 1457 - merge la Suceava şi pe locul ce se chema câmpia Direptăţii, lângă cetatea de scaun, întreabă pe toţi de faţă, dacă le este cu voie să le fie domn. Întreaga adunare în frunte cu mitropolitul Teoctist, boieri, târgoveţi, ostaşi şi "toată ţara" proclamară pe Ştefan ca domn legiuit al Moldovei în scaunul părinţilor şi strămoşilor acestuia.

"O singură problemă - anul naşterii. Problema naşterii lui Ştefan este încă discutată. Nu s-a stabilit cu exactitate anul naşterii, dar cei mai mulţi înclină să atribuie anul naşterii sale ca 1433/1434. Alţi istorici spun că anul naşterii este 1435/1436, deoarece, după cum spun o parte din scrieri, în anul 1457, atunci când a luat tronul Moldovei, Ştefan ar fi avut 21-22 de ani. Din datele preluate de cronici şi de izvoarele istorice, Bogdan al II-lea, fiul nelegitim, dar recunoscut de Alexandru cel Bun, rămâne în Suceava alături de fraţii săi dupa moartea lui Alexandru. Mai mult, în anul 1434, viitorul Bogdan al II-lea face o vizită în Ţara Românească, într-o delegaţie moldavă, trimis fiind de Iliaş Vodă la Alexandru Aldea. Aici o cunoaşte pe Maria, o verişoară a banului craiovean, de unde şi numele de Maria Oltea. Dupa căsătorie, Bogdan al II-lea rămâne alături de Iliaş în Ţara de Sus, deci la Suceava, chiar dacă avea o moşie la Borzeşti. Abia dupa naşterea lui Ştefan, când acesta avea vreo trei ani, cu îngăduinţa lui Ştefan al II-lea, Bogdan se retrage pe moşia de la Borzeşti. Deci, Ştefan cel Mare s-a născut în Suceava şi a copilărit la Borzeşti. De aceea toată lumea crede că Ştefan s-a născut la Borzeşti."^{[necesită citare]}

Moldova în timpul domniei lui Ştefan cel Mare

Moldova în timpul lui Ştefan cel Mare

În vremea lui Ştefan cel Mare, Moldova se întindea peste toate ţinuturile de la Carpaţii răsăriteni până la Nistru. Ţăranii răzeşi, proprietari de pământ, erau chemaţi la solicitarea domnului la "oaste" în schimbul unor privilegii. Alături de ei, un rol important îl jucau cetele boierilor, care veneau cu oşteni de pe moşiile lor, şi cetele târgurilor, alcătuite din târgoveţi, care se puteau strânge mai repede în caz de nevoie. Oastea mare a lui Ştefan era deci o ,,oaste de ţară", la vremea aceea puţini fiind lefegii (mercenari). Ţara era apărată de cetăţi ca Soroca, Tighina şi Cetatea Albă la Nistru, cetatea Chilia la Dunăre, cetăţile Hotinului şi Sucevei la Nord, spre Carpaţi Cetatea Neamţului, iar pe Siret cetatea Romanului. Ţara era stabilă politic şi bogată. Incursiunile pretendenţilor la domnie erau rare, şi opoziţia boierilor slabă. Buna securitate a drumurilor îmbia pe negustorii italieni, polonezi sau armeni să treacă prin Moldova de la Marea Neagră spre Liov (Lemberg) şi invers, aducând din Orient mirodenii, covoare, blănuri, metale şi pietre preţioase iar din Apus postavuri şi arme. Vămile culese de la aceştia aduceau bani în vistieria domnească. Astfel se explică mijloacele materiale care i-au permis lui Ştefan să lupte şi să construiască fără încetare în lunga lui domnie. Căci el trebuia să se bizuie numai pe puterile Moldovei, pe sprijinul vecinilor - polonezi sau unguri - nu se putea bizui, căci şi unii şi alţii voiau să aibă Moldova sub suzeranitatea lor. Pericolul mare îl reprezenta însă expansiunea Imperiului Otoman, care - după cucerirea Constantinopolului la 1453, de către sultanul Mehmed al II-lea Fatih - îşi continua înaintarea spre inima Europei.

Relaţiile cu Ungaria

Regatul Ungariei împotriva steagului moldovean în bătălie

După urmărirea lui Petru Aron, care se refugiase în Polonia, Ştefan cade la înţelegere cu regele Cazimir, restituindu-i-se cetatea Hotinului, ceea ce atrage duşmănia regelui Ungariei, Matei Corvin. Într-o luptă decisivă la Baia (1467), pe valea Moldovei, oastea ungurească este înfrântă, regele fiind rănit de trei săgeţi şi o lovitură de lance. Ştefan năvăli în Ardeal pe urmele armatei ungureşti în retragere şi îşi asigură liniştea la graniţa apuseană a ţării.

Relaţiile cu Ţara Românească

Prevăzând că va avea în curând de luptat cu turcii, Ştefan voia să aibă în Ţara Românească un domn prieten, în locul vasalului turcesc, Radu cel Frumos. În anul 1470 Ştefan începu ostilităţile, prădând Ialomiţa şi arzând oraşul Brăilei (la 27 februarie, în "marţea brânzei"), dar îndată turcii au răspuns, trimiţând pe tătari în Moldova. Ştefan se îndreptă atunci împotriva noului duşman şi-l învinse în dumbrava de la Lipnic, pe Nistru. După alte ciocniri cu Radu cel Frumos, acesta fugi la turci (în noiembrie 1473, Ştefan cucereşte cetatea Dâmboviţei de la Bucureşti), iar Ştefan puse în scaunul Ţării Româneşti pe aliatul său, Laiotă Basarab.

Conflictul cu Imperiul Otoman

Spada lui Ştefan cel Mare

Mohamed al II-lea nu putea lăsa nepedepsit amestecul lui Ştefan în treburile domniei Ţării Româneşti. De aceea în iarna anului 1474 trimise în Moldova pe beylerbeyi Hadâm Suleiman Paşa (Hadin Süleyman Paşa), cu 120.000 de oameni, cu misiunea de a supune pe domn şi a-i nimici oastea. Ştefan îşi organizează tabăra în faţa Vasluiului în locul numit Podul Înalt şi în ziua de 10 ianuarie 1475, înainte de a se lumina de ziuă, dădu atacul pe neaşteptate. Marea oştire a turcilor se clătină şi se destrămă într-o învălmăşeală cumplită. Locul mlăştinos, ceaţa, necunoaşterea terenului, mări tulburarea turcilor, care se risipiră. După alungarea lor, Ştefan trimise o scrisoare în limba latină către toţi principii creştini din Europa, vestindu-le marea izbândă şi cerându-le sprijin pentru încercările viitoare. Dar în afară de felicitări din partea Papei şi a Republicii Veneţiene, ajutor nu veni de nicăieri. Turcii se pregăteau din nou să pornească asupra Moldovei. Mahomed II luă comanda oştirii turceşti, îndreptându-se spre Suceava pe Valea Siretului, iar dinspre Nistru se iviră cetele tătarilor. În codrul de la Valea Albă sau Războieni, turcii covârşiră puterile moldovenilor în seara zilei de 26 iulie 1476. Mahomed II atacă cetăţile Suceava, Neamţul şi Hotinul, dar nu le putu cuceri. Aflând că Ştefan pregăteşte o nouă oaste, că ungurii şi polonezii se apropie de graniţele Moldovei cu ajutor armat, văzând că hrana se împuţinează, că se ivesc boli în rândul oştenilor, Mahomed II se hotărî să se retragă. El părăsi Moldova hărţuit de cetele lui Ştefan, fără ca izbânda lui să fi însemnat supunerea ţării şi a domnului ei.

Relaţiile cu Polonia

Blazonul Casei Ştefan cel Mare

Stema lui Ştefan (1502)

Văzând că este în pericol să fie răpus de turci, Ştefan se hotărî să ceară ajutor regelui Poloniei. Regele Cazimir îi ceru lui Ştefan să se recunoască vasalul lui şi să-i depună jurământ de credinţă în tabăra militară de la Colomeia (La Colomeia, Stefan cel Mare a acceptat. Domnitorul Moldovei a îngenuncheat în faţa regelui polonez). Ştefan acceptă această umilinţă, în speranţa că va primi ajutorul aşa de necesar împotriva turcilor. Dar polonezii nu s-au ţinut de cuvânt. Lipsit de orice sprijin din partea vecinilor, Ştefan încheie în anul 1503 un tratat cu sultanul Baiazid II, care asigură independenţa Moldovei în schimbul plăţii unui tribut sultanului.

Între timp reuşise să respingă o invazie a noului rege polonez, Ioan Albert, nimicind oastea poloneză în bătălia de la Codrii Cozminului din anul 1497. În vara anului următor Ştefan întreprinde o expediţie de pedeapsă, ajungând până în apropierea Cracoviei, capitala de atunci a Poloniei. În cele din urmă se încheie pace în 1499 la Hârlău pe baza de egalitate.

Sfârşitul domniei

Ştefan cel Mare în tabloul votiv al bisericii Sf. Nicolae Domnesc Iaşi

Mormântul lui Ştefan cel Mare şi al soţiei sale Maria Voichiţa, din gropniţa bisericii mănăstirii Putna

Ultimii ani de domnie au fost ani de pace. Cel care spunea în actele scrise că este din mila lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei a zidit 44 mănăstiri şi biserici, conform tradiţiei, după fiecare luptă câştigată o biserică. Bătrân şi bolnav de gută, i s-a amputat un picior. După o domnie îndelungată de 47 de ani - neobişnuită pentru acele vremuri - marele domnitor şi-a închis ochii la 2 iulie 1504.

Iară prea Ştefan Vodă l-au îngropat ţara cu multă jale şi plângere în mănăstire la Putna, care era zidită de dânsul, jale era, că plângea toţi ca pe un părinte al său...(Grigore Ureche)

În cursul domniei sale Moldova a cunoscut o înflorire fără precedent. Luptând de la egal la egal cu vecini mult mai puternici, Ştefan cel Mare a reuşit să impună Moldova ca un stat cu drepturi aproape egale. Din nefericire, mărimea redusă a populaţiei şi resursele limitate au făcut ca, o dată cu modificarea tehnologiei războiului (introducerea pe scară largă a armelor de foc, scumpe şi greu de fabricat) Moldova să nu mai poată ţine pasul cu vecinii mult mai bogaţi.

Diverse

Statuia lui Ştefan cel Mare din Cetatea de Scaun a Sucevei

Iaşi,Palatul Culturii, statuia lui Ştefan cel Mare

• Popularitatea lui Ştefan cel Mare în rândul românilor se poate vedea de exemplu în desemnarea sa la 21 octombrie 2006 ca fiind „cel mai mare român al tuturor timpurilor”, în cadrul emisiunii „Mari Români” de la TVR 1. 77 349 de telespectatori, reprezentând 21.30% din totalul de voturi, au acordat votul lor lui Ştefan cel Mare. Rezultatul emisiunii este însă contestat de CNA.^[1]

Figura şi epoca lui Ştefan cel Mare în literatură

Reconstrucţia sălii tronului lui Ştefan cel Mare la Muzeul de istorie din Suceava

Figura şi perioada lui Ştefan au fost o puternică sursă de inspiraţie pentru scriitori români. Iată o listă neexhaustivă de asemenea creaţii:

• Barbu Ştefănescu Delavrancea, Apus de soare;
• Dimitrie Bolintineanu, Muma lui Ştefan cel Mare;
• Dimitrie Bolintineanu, Visul lui Ştefan cel Mare;
• Vasile Alecsandri, Dumbrava roşie;
• Vasile Alecsandri, Imn lui Ştefan cel Mare;
• Poezie populară culeasă de Vasile Alecsandri, Ştefan, Ştefan, domn cel mare;
• Poezie populară culeasă de Vasile Alecsandri, Movila lui Burcel;
• Gheorghe Asachi, Ştefan cel Mare înaintea Cetăţii Neamţu;
• Alexandru Vlahuţă, Din trecutul nostru;
• Mihail Sadoveanu, Fraţii Jderi;
• Ştefan Octavian Iosif, Cântec despre preafericita izbândă de la Podul-Înalt;
• Nicolae Gane, Stejarul din Borzeşti;
• Eusebiu Camilar, Stejarul din Borzeşti

Note

1. ^ Ziarul Gândul din 25 octombrie 2006, despre emisiunea TVR „Mari Români”.

Vezi şi

• Politica externă a lui Ştefan cel Mare
• Lista bisericilor ctitorite de Ştefan cel Mare
• Lista bătăliilor lui Ştefan cel Mare

Bibliografie

• Constantin C.Giurescu & Dinu C.Giurescu Istoria Românilor volum II (1352-1606) p. 154-192. Editura Ştinţifică şi Enciclopedică Bucureşti (1976)
• A.D. Xenopol Histoire des Roumains de la Dacie trajane : Depuis les origines jusqu'à l'union des principautés Tome I des origines à 1633. Editeur Ernest Leroux Paris (1896)
• Binder Iijima, Edda und Dumbrava, Vasile (Hrsg.): Stefan der Große – Fürst der Moldau. Symbolfunktion und Bedeutungswandel eines mittelalterlichen Herrschers. Leipziger Universitätsverlag, Leipzig 2005, ISBN 3-86583-039-0
• Grigore Ureche: "Letopiseţul Ţării Moldovei de când s-au descălecat ţara şi de cursul anilor şi de viaţa domnilor care scrie de la Dragoş până la Aron-vodă