altmarius

cultură şi spiritualitate


Piet Mondrian (original Pieter Cornelis Mondriaan, 7 martie 1872– 2 februarie 1944) a fost un pictor olandez şi un contributor important la mişcarea artistică de Stijl, care a fost fondată de Theo van Doesburg. Deşi bine cunoscute, des-parodiate şi chiar trivializate, picturile lui Mondrian arată o complexitate mult mai adâncă decât simplicatatea lor aparentă. Picturile nereprezentaţionale pentru care este cel mai bine cunoscut, şi care consistă de nişte forme rectangulare de roşu, galben, albastru şi negru, şi sunt separate de linii groase, negre şi rectilineare, sunt de fapt rezultatul unei evoluţii artistice care s-a întâmplat în cursul de aproape 30 de ani şi care a continut până la sfârşitul vieţii lui Mondrian.
Ţările de Jos: 1872-1912
Casa de naştere lui Mondrian în Amersfoort, acum transformată în muzeu dedicat artistuluiNăscut în Amersfoort în Ţările de Jos, sub numele Pieter Cornelis Mondriaan, a devenit învăţător după ce a terminat şcoala. În timpul liber picta. Majoritatea lucrărilor lui din acest timp sunt naturaliste şi chiar impresioniste, consistând din picturi naturale a peisajului neerlandez. Mulţi critici de artă susţin că picturile lui Mondrian din această perioadă au fost influenţate semnificativ de pointilism şi de culorile adânci ale fauvismului.

Multe lucrări din această perioadă se pot găsi la Gemeentemuseum în Haga, incluzând picturi post-impresioniste precum Moara Roşie şi Pomi în Lumina Lunii. O lucrare semnificativă a acestei perioade este Avond (Seara), care arată nişte căpiţe la apusul soarelui şi este pictată aproape în integrime dintr-o paletă formată din roşu, galben şi albastru. Deşi acestă pictură nu este în nici un fel abstractă, Avond este prima din lucrările lui Mondrian în care foloseşte culorile primare.

Primele picturi ale lui Mondrian care se apropie de forme abstracte sunt o serie de canavase din 1905 până în 1908, care arată peisaje întunecate cu şi case indistincte, cu reflecţii în apă care le face să apară ca nişte pete de cerneală, în stilul testelor Rorschach.

Arta lui Mondrian a fost întotdeauna în mod apropiat legată de studiile sale spirituale şi filosofice. În 1908, a devenit interesat în mişcarea teosofică lansată de Helena Petrovna Blavatsky. Blavatsky a crezut că este posibil să se obţină o cunoaştere a naturii mai profundă decât cea obţinută prin forme empirice, şi multe lucrări ale lui Mondrian au fost inspirate de căutarea sa pentru cunoştinţă spirituală.

Mondrian şi lucrările lui mai târzii au fost adânc influenţate de expoziţia de cubism Moderne Kunstring, orgnizată în Amsterdam în 1911.
Căutarea lui pentru simplificarea formei se poate vedea în cele două versiuni a picturii sale, Stilleven met gemberpot. Versiunea din 1911 ([1]) este cubistă, iar cea din 1912 ([2]) este redusă la forme rotunjite cu triunghiuri şi dreptunghiuri.

Paris: 1912-1914
În 1912, Mondrian s-a mutat la Paris şi şi-a schimbat numele de la Pieter Mondriaan la Piet Mondrian, semnându-şi lucrările cu noul nume. Se zice că şi-a schimbat numele ca să fie mai uşor acceptat în lumea artelor franceză şi ca să reprezinte simbolic mutarea sa din Ţările de Jos, atunci considerate nedezvoltate în lumea artelor. Când în Paris, Mondrian a fost influenţat de cubismul lui Picasso şi Braque, fapt care apare imediat în lucrările lui din această perioadă. Picturi ca şi Marea (1912) şi diversele reprezentaţii a copacilor menţin o masură de reprezentaţie naturală, dar sunt din ce în ce mai dominate de formele geometrice găsite în lucările cubiste.


Ţările de Jos: 1914-1919
Cartea Le Neo-Plasticisme (Neoplasticismul) de Piet Mondrian {1920)Spre deosebire de cubişti, Mondrian încerca şă îşi împace pictura sa cu filosofiile sale spiritualitate, şi în 1913 a început să îşi combine arta cu studiile teosofice, formând o teorie care a reprezentat ruptura finală de la pictura sa reprezentaţională. Primul Război Mondial a început între timp ce Mondrian era în vizită acasă, şi artistul a fost forţat să rămână în Ţările de Jos până la terminarea războiului. În această perioadă, Mondrian a stat la colonia de artişti din Laren, unde s-a întâlnit cu Bart van de Leck şi Theo van Doesburg, ambii artişti progresând spre reprezentaţie abstractă. Folosinţa lui van der Leck a culorilor primare a avut o influenţă semnificativă asupra lui Mondrian. Cu Theo van Doesburg, Mondrian a fundat revista De Stijl (Stilul în neerlandeză), în care a publicat primele sale eseuri despre teoria sa, care a numit-o neoplasticism.

Mondrian a publicat, de asemenea, De Nieuwe Beelding in de Schilderkunst (Noul Plastic în Pictură) în douăsprezece serii în 1917 şi 1918. Aceasta a fost prima exprimare semnificativă în scris a teoriei artistice a lui Mondrian. Totuşi, cea mai bună şi des-citată expersie a acestei teorii vine de la o scrisoare care a trimis-o Mondrian lui H. P. Bremmer în 1914:

"Eu construiesc linii şi combinaţii de culori pe suprafeţe plate, ca să exprim frumuseţea generală cu conştienţă maximă. Natura (sau ceea ce văd) mă inspiră şi mă pune, ca orice alt pictor, într-o stare emoţională, facilitând venirea unei dorinţe puternice care mă indeamnă să fac ceva, dar veau să ajung cât de aproape e posibil de adevăr şi să fac totul abstract de la acel punct, până când ajung la fundaţia (încă tot o fundaţie externă!) lucrurilor.
Eu cred că este posibil ca, prin liniile orizontale şi verticale construite cu conştienţă, dar nu cu calculare, îndrumate de înalta intuiţie şi aduse la armonie şi ritm, aceste forme de bază a frumuseţii, suplimentate dacă este necesar cu alte linii sau curbe directe, pot să devină o lucrare de artă, atât puternică cât şi adevărată."

Paris: 1919-1938
Când s-a terminat războiul în 1919, Mondrian s-a întors în Franţa, unde a rămas până în 1938. Arta sa a înflorit în contextul inovaţiei artistice care a luat loc în Paris după război. Mondrian a beneficiat de libertatea intelectuală a timpurilor ca să adopteze un stil de artă pură abstractă, un stil care l-a menţinut pentru toată viaţă după acest punct. Mondrian a început să producă picturi aliniate după nişte "grilaje" negre în 1919, şi, în 1920, stilul pentru care este recunoscut astăzi a început să apară.

În primele picturi a acestei perioade, ca şi Compoziţia A (1920) şi Compoziţia B (1920), liniile care deliniază formele dreptunghiulare sunt relativ înguste şi sunt gri, nu negre. În plus, liniile tind să se decoloreze (adică, culoare lor progresează spre alb) spre marginile canavasului. Formele geometrice sunt mai mici şi mai numeroase decât în picturile mai târzii, şi există mai puţin spaţiu alb pe canavas.

Începând din sfârşitul anului 1920 şi începutul anului 1921, picturile lui Mondrian au ajuns la ce se poate vedea ca forma definitivă şi matură a stilului său. Formele geometrice sunt, în acest picture, separate de linii groase negre. Dreptunghiurile sunt mai mari şi mai puţine în număr, şi există mai puţin spaţiu colorat, şi mai loc alb, pe canavas.

În picturile sale din 1921,un număr semnificativ al liniilor negre tind să oprească înaintea marginii canavasului. În următorii ani, Mondrian a început să extindă toate liniile la marginile canavasului şi a început să folosească tot mai puţine forme colorate, înlocuindu-le cu spaţiu alb.

Aceste tendinţe sunt cele mai evidente în picturile sale în formă de romb, care Mondrian a început să le producă cu frecvenţă la mijlocul aniilor 1920. Aceste picturi sunt canavase pătrate întoarse la un unghi de 45°, formând un romb. Cea mai tipică lucrare din acestă serie este Schilderij Nr. 1: Romb cu două linii şi albastru (1926), cunoscută şi ca Compoziţie cu albastru sau Compoziţie în alb şi albastru, care este la ora actuală la Muzeul de Artă din Philadelphia (SUA). Acesta este printre cele mai simple şi minimaliste a picturilor lui Mondrian, fiind constituit doar din două linii negre perpendiculare şi o formă mică triunghiulară, colorată albastră. Liniile se extind până la marginea canavasului, creeând impresia că pictura este un fragment a unei lucrări mai mari.

Cu trecerea aniilor, liniile au început să aibă prioritate faţă de formele geometrice în picturile sale. Spre sfârşitul aniilor 1930, Mondrian a început să folosească linii mai înguste, sau linii duble, cu mai multă frecvenţă, şi formele geometrice au devenit din ce în ce mai mici. Liniile duble i-au plăcut în special lui Mondrian, pentru că a crezut că ele dau picturilor un dinamism nou care a artistul a fost nerăbdător să îl examineze

@REPRODUCERILE OPERELOR SALE NU SUNT IN DOMENIUL PUBLIC

Vizualizări: 483

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor