Idel IANCHELEVICI s-a născut la 5 mai 1909, în România, dintr-o familie de ţărani cu numeroşi copii, în micul sat Leova din Basarabia. De mic copil a început să deseneze şi să modeleze lutul, fără să-şi închipuie o clipă măcar, nici el nici părinţii săi, că va îmbrăţişa cândva o stralucită carieră în domeniul artelor frumoase. Debutul său se datorează unei întâmplări insolite. Cu prilejul îndeplinirii serviciului militar efectuat la Regimentul IV Roşiori din Galaţi, Comandantul, auzind că tânărul recrut sculptează, îi propune acestuia ca, în schimbul scutirii de instrucție militară, să realizeze portretele a 14 mari Voievozi români (Ștefan, Mihai, Mircea, Vlad Țepes), pentru aceasta afectându-i în chip de ajutor un soldat ordonanţă. Aceste busturi sunt considerate opera sa de debut, ele aflându-se la Muzeul de Arte Vizuale de la Galaţi.
În 1931, imediat după satisfacerea serviciului militar, tânărul Ianchelevici pleacă în Belgia, unde se înscrie la Şcoala de Arte Frumoase din Liège, dedicându-se sculpturii, şcoală pe care, datorită valorii sale, o absolvă doar dupa doi ani cu diploma Magna Cum Laude, în 1933. În acelaşi an, se căsătoreşte cu o colegă de facultate și se stabileşte în Belgia, dobândind şi cetăţenia belgiană. După război, se instalează în Franța, lângă Paris, în oraşul Maisons Laffitte, unde i se creează un muzeu. La Maisons Laffitte se va stinge şi din viaţă, în iunie 1995.
În Belgia, însă, se află majoritatea operelor sale monumentale, cum ar fi de pildă „Verbul”, situat în faţa Primăriei din oraşul Saint Nikolas, „Deţinutul Politic”, care străjuieşte vestigiile de tristă memorie ale lagărului de concentrare nazist de la Brendoenk, de lângă Bruxelles, „Apelul”, care se află la intrarea de pe autostradă în oraşul La Louvillière, oraş în centrul căruia se găseşte un important Muzeu Ianchelevici, fără a mai vorbi de portretele Regelui Baudouin şi al Reginei Fabiola, portretele a numeroşi membri ai Academiei Regale a Belgiei, care toate se află la Bruxelles.
Este de remarcat că marele artist n-a încetat nicio clipă să uite ţara sa natală - România. În 1935, el expune la Palatul Artelor Frumoase din capitala Belgiei, sub patronajul ambasadorului României, Prinţul Démètre Ghica, fost ministru de externe. În acelaşi an, Ianchelevici participă cu o comandă la Pavilionul României de la Expoziţia internațională de la Bruxelles. În 1976, cu prilejul Vizitei de Stat a Suveranilor belgieni în România, artistul este invitat să expună în holul Teatrului Naţional din Bucureşti o serie de lucrări de artă monumentală. În 1985, el donează Muzeului Naţional de Artă al României, 350 de desene în tuș şi 8 sculpturi, iar în primăvara anului 1990, creează două desene reprezentând tineri revoluţionari pe care le oferă, în semn de omagiu, Muzeului Martir al Revoluţiei Române din decembrie. La acestea, se adaugă un portret în tuş reprezentându-l pe Nicolae Titulescu pe care-l donează Ministerului Afacerilor Externe, desen aflându-se în anticamera biroului ministrului. La solicitarea formulată de artist autorităţilor române, în 1990, el îşi recăpătă cetăţenia română, ca, la scurt timp după aceasta, să fie distins cu titlul de Membru de Onoare al Academiei Române.
Scurt timp înaintea dispariţiei sale, Ianchelevici face o donaţie de 14 sculpturi şi 50 de desene în tuş Muzeului de Arte vizuale din Galaţi, Muzeu care-i rezervă o sală ce-i poartă numele şi care cuprinde şi portretele voievozilor români din debutul carierei sale. Îmi amintesc că, într-una din convorbirile avute la Maisons Laffitte cu Ianchelevici, l-am întrebat care sunt motivele pentru care n-a putut uita niciodată România. Răspunsul, rostit cu un glas încărcat de emoţie şi cu o lacrima izvorâtă din acei ochi de un albastru intens, a fost: „Nu pot uita căldura simţită când alergam cu tălpile goale pe prispa părintească, încălzită de soarele Ţării în care m-am născut!”
Ianchelevici sau Ian, cum i se adresau cei apropiaţi, şi care nu ne-a părăsit înainte de-a ne lăsa moştenire o operă monumentală, a rămas fidel pe tot parcursul vieţii sale crezului său artistic, conform căruia: „o operă de artă, indiferent de stilul ei, fie ea abstractă, fie ea figurativă, este de a comunica sentimentul uman în mod monumental… O sculptură trebuie să fie atât de vie, încât să coboare de pe soclu. Dar eu îi interzic să coboare, pentru că ea este sculptură!” Forţa şi grandoarea artistului provin din faptul că a îndrăznit să rămână în glorioasa tradiţie a sculpturii europene. Aşa cum remarca regretatul critic de artă lonel Jianu: “Rimbaud spunea că lemnul nu ştie că poate deveni vioară. La Ianchelevici, marmura nu ştie că poate deveni tandreţe.” Pe de altă parte, uriaşii săi de piatră ne fascinează prin forţa lor de expresie. Dacă există un cântec al pietrei, acesta este cel pe care artistul reuşeşte să-l obţină din blocul de gresie, de marmură şi de piatra dură pe care-l dăltuieşte.
În sfârşit, cred că pot afirma, fără a greşi, că Ianchelevici întruchipează „un artist european avant la lettre”. Artistul având dublă cetăţenie, belgiană şi română, fiind rezident în Franţa preţ de aproape cinci decenii, ilustrează în mod elocvent şi strălucit, simbolul campaniei lansate în 1999 de Consiliul Europei de la Strasbourg, intitulată „Europa, un patrimoniu comun”, purtând profunda semnificaţie a conceptului de multiculturalism şi de diversitate culturală, acesta din urmă promovat de UNESCO, prin adoptarea unei Convenţii intenaţionale adoptată în cadrul celei de-a 34-a sesiuni a Conferinţei Generale din 2005, Convenţie la care este parte şi România.
Mai mult însă, prin dimensiunea universală a artei sale, Ianchelevici este un cetăţean al lumii. El aparţine familiei acelor demiurgi care sfidează, prin arta lor şi prin spiritul creator, TIMPUL şi SPAȚIUL!
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius