Comemorarea zilei: Geoffrey Chaucer

[altmariusliterar]

Geoffrey Chaucer

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Geoffrey Chaucer

Geoffrey Chaucer (n. ca. 1343, Londra — d. 25 octombrie 1400, Westminster) este unul dintre cei mai valoroși poeți englezi ai secolului al XIV-lea, „ultimul poet al evului mediu și primul poet al noilor timpuri”. John Dryden, scriitor englez din secolul al XVII-lea, l-a numit pe Chaucer „părintele poeziei engleze”. Chaucer a fost întemeietorul noii limbi literare și creatorul unei versificații care a constituit baza dezvoltării ulterioare a poeziei engleze.

Biografie

Chaucer s-a născut în jurul anului 1343 la Londra. Tatăl său era negustor de vinuri și se trăgea dintr-o familie de francezi stabiliți în Anglia după cucerirea normandă. La vârsta de 17 ani, este numit paj în suita contesei Elisabeth of Ulster, soția ducelui Lionel of Clarence, unul din fiii regelui Eduard III al Angliei. În 1359, pleacă într-o expediție în Franța, unde este luat prizonier și este răscumpărat pentru o mare sumă de bani. Întors din captivitate, Chaucer primește o slujbă la curtea regală și intră în suita lui John of Gaunt, duce de Lancaster. În 1366 se căsătorește cu Philippa De Roet, o doamnă de onoare de la curtea reginei.

„Geoffrey Chaucer la Curtea regelui Richard al II-lea”, veche miniatură engleză, British Museum, Londra

Din curtean, Chaucer devine funcționar de stat și, în 1374, este numit controlor vamal în portul din Londra. Este trimis în misiuni diplomatice în diferite țări: Spania (1366), Flandra și Franța (1377), de două ori în Italia (1372-1373 și 1378), unde face cunoștință cu operele lui Dante Alighieri, Francesco Petrarca și Giovanni Boccaccio. Cariera politică a lui Chaucer se încheie cu numirea lui ca judecător de pace în comitatul Kent (1385), devenind și membru al Camerei Comunelor (1386), apoi intendent al regelui, având sarcina de a supraveghea castelele regale (1389-1390). În perioada de dizgrație a casei de Lancaster, își pierde funcțiile. Când pe tronul Angliei s-a urcat Henric al IV-lea, Chaucer i-a adresat o poezie lirică cu caracter comic, plângându-se de sărăcia în care se găsea, - "Jalba lui Chaucer către punga sa goală" ("The Complaint of Chaucer to his Empty Purse"). Noul rege a dat ascultare cererii sale și i-a acordat o pensie, de care, însă, nu s-a mai putut folosi multă vreme, la 25 octombrie 1400 a murit și a fost înmormântat la Westminster Abbey, unde ulterior au fost înmormântați și alți scriitori. În jurul mormântului lui Chaucer s-a format panteonul literaturii engleze - "colțul poeților" din Westminster Abbey.

Opere

Perioada de creație timpurie

În prima perioadă a creației sale (1360-1372), Chaucer pune bazele formale ale noii literaturi engleze, elaborând limba literară și formele de versificație. În acel timp viața de curte se găsea sub puternica influență a Franței, influență care se remarcă și în creația timpurie a lui Chaucer, în special prin scrierile lui Guillaume de Machaut și Jean Froissart și, mai ales, prin epopea alegorică "Le Roman de la Rose" de Guillaume de Lorris și Jean de Meung, pe care Chaucer îl traduce în limba engleză. Prima operă mai importantă din această perioadă este "Cartea ducesei" ("The Book of the Duchesse", 1369), o elegie concepută în cadrul unei viziuni alegorice cu prilejul morții lui Blanche, soția lui John of Gaunt.

A doua perioadă

Opera literară a lui Chaucer din anii 1372-1385 este strâns legată de însușirea concepției umaniste și a culturii laice cu ocazia călătoriilor sale în Italia. În "Parlamentul păsărilor" ("The Parlament of Foules", 1377-1382), scris cu prilejul nunții unor persoane de la curtea regală, Chaucer se folosește de cadrul formal al visului, al alegoriei și al temei tradiționale pentru literatura de curte, tema dragostei. "Casa Faimei" ("The House of Fame", 1372-1380), poem rămas neterminat, relatează într-o formă plină de humor călătoria imaginară a poetului, purtat de un vultur de aur al lui Jupiter, până la palatul zeiței "Fama". Poemul este inspirat de epopea "Eneida" a lui Virgiliu și de o parte a Purgatoriului lui Dante. În acest timp Chaucer traduce și adaptează opere religioase, istorice și filosofice, ca biografia Sfintei Cecilia, tragedii medievale și scrierea filosofului roman Anicius Boethius, "De consolatione philosophiae" ("Consolarea prin filosofie", 1384). Cea mai reușită operă a lui Chaucer din acest timp este "Troilus și Cresida" ("Troylus and Criseyde", 1385), un lung poem în 8.000 de versuri, adaptat după Boccaccio, în care se relatează povestea de dragoste a prințului troian Troilus pentru tânăra și frumoasa văduvă Cresida, fiica profetului Calchas. Respingând negarea ascetic-călugărească a dragostei, dar totodată depășind idealizarea ei cavalerească, Chaucer ajunge la o concepție umanistă asupra iubirei, pe care o consideră o însușire naturală a firei omenești. În același ton este scrisă și "Legenda unor bune femei" ("The Legend of Good Women", 1380-1386), femei care au suferit și murit pentru dragostea lor.

Geoffrey Chaucer - Povestirile din Canterbury - Ediţie engleză modernă; pe copertă un grup al pelerinilor

A treia perioadă. Povestirile din Canterbury

În a treia perioadă, care cuprinde ultimii cincisprezece ani din viața scriitorului (1385-1400), Chaucer lucrează la opera sa "Povestirile din Canterbury" ("The Canterbury Tales"), care înseamnă nu numai desăvârțirea creației sale anterioare, ci și o sinteză a întregii literaturi medievale din Anglia. Din punct de vedere al construcției, "Povestirile din Canterbury" amintesc de "Decameronul" lui Boccaccio. Ca și opera scriitorului italian, cartea lui Chaucer cuprinde o colecție de povestiri și nuvele istorisite de diferite persoane, în timpul unui pelerinaj pornit de la hanul "Tabard Inn" din Southwark spre catedrala din Canterbury, unde se păstrează relicvele sfântului Thomas Becket. Pentru a face călătoria mai plăcută, hangiul propune ca fiecare dintre pelerini să spună două povești pe drumul spre Canterbury și două la întoarcere. Acela a cărui povestire va fi socotită cea mai bună va primi la întoarcere o cină pe socoteala celorlalți. În Prolog și povestiri (peste 18.000 de versuri), Chaucer prezintă un tablou al vieții sociale din Anglia secolului al XIV-lea, în același timp înmănuchează toate genurile literaturii medievale: romanul cavaleresc, legendele bisericești, fabliaux-urile, bestiariile, predicile moralizatoare, alegoria.

Geoffrey Chaucer a contribuit în mare măsură în dezvoltarea limbii engleze la rangul unei limbi literare. O dată cu acest "pelerinaj" spre Canterbury începe calea glorioasă a literaturii engleze. În perioada așa zisei Renașteri engleze, Edmund Spenser îl recunoaște drept propriul său maestru, multe din dramele lui William Shakespeare reflectă influențe ale operei lui Chaucer.

Bibliografie

• G.G. Coulton: Chaucer and his England, 1956
• P.M. Kean: Chaucer and the Making of English Poetry, 1972
• D.R. Howard: Chaucer: His Life, His Works, His World, 1989