Comemorarea zilei: Duiliu Zamfirescu

[altmarius]

Duiliu Zamfirescu

Publicat: Astăzi, 06:06

Duiliu Zamfirescu, născut la 30 octombrie 1858, Plăineşti (azi Dumbrăveni), județul Vrancea şi decedat la 3 iunie 1922 (înmormântat la Mănăstirea Agapia, judeţul Neamţ) a fost un scriitor român, membru titular şi vicepreședinte al Academiei Române.

Urmează clasele primare și gimnaziale la Focșani, iar liceul şi Facultatea de Drept la Bucureşti . Licenţiat în drept , Duiliu Zamfirescu şi-a început cariera ca magistrat, apoi a fost avocat şi redactor la ziarul „România liberă”.

Puţină lume cunoaşte faptul că Duiliu Zamfirescu a fost la vremea sa unul dintre cei mai importanţi cronicari ai vieţii mondene din Bucureşti, postură care i-a atras şi un renume de curtezan. Dispunând de capital, moşia sa de la Faraoanele fiind celebră în epocă, scriitorul îşi permitea să fie un bărbat extrem de elegant. Se îmbrăca după ultimul „răcnet” în materie de modă, fapt pentru care doamnele din înalta societate roiau în jurul său. „Frecventa cele mai cunoscute locuri ale lumii bune, de la grădinile Rasca, Union sau Stavri, până la restaurantul Hugues sau cofetăria Fialcovski. Scriitorul era un obişnuit al saloanelor ţinute în strada Căderea Bastiliei (pe atunci Primăverii) de directoarea pensionului de fete, Elena Miller Verghy şi în strada gen. Berthelot (pe atunci, Fântânii), de doamna Zoe Mandrea. Iar răutăcioşii spuneau că Duiliu era prea curtenitor cu amândouă doamnele”, scriu cronicile vremii despre despre Duiliu Zamfirescu.

Zamfirescu este autorul unei opere variate: poezie lirică şi epică, nuvele şi romane, teatru. După versurile din anii începuturilor literare, adunate, alături de nuvele, în primul său volum, Fără titlu, apărut în 1883, poetul publică Alte orizonturi , Imnuri păgâne , Poezii nouă şi Pe Marea Neagră . Lirica lui Zamfirescu se defineşte printr-o sinteză specifică de clasicism dominant şi elemente romantice. Izvoarele poeziei lui Zamfirescu duc spre Antichitatea latină şi greacă, dar şi către peisajul românesc şi poezia populară. Poetul contemplă admirativ şi nostalgic monumentele evului clasic, năzuieşte către idealul de artă şi viaţă al vechii Elade, dar, în acelaşi timp, în pasteluri, natura românească îşi găseşte o evocare plină de graţie şi expresivitate, însoţită de o notă specifică de umor.

Poezia lui Zamfirescu constituie un moment distinct în evoluţia pastelului românesc de la Alecsandri spre Ion Pillat şi Adrian Maniu. Nota dominant descriptivă, oscilând între peisajul filtrat printr-o subiectivitate discretă şi lirismul obiectiv, aproape de răceala parnasiană, plasticitatea imaginii şi cizelarea uneori desăvârşită a formei, varietatea rezolvării ritmice şi muzicalitatea versurilor disting lirica poetului.

Nuvelistica, adunată în volumele Novele , Novele romane. Frica , Furfanţo , O muză , evoluează de la romantismul începuturilor spre un realism de factură lirică şi de rafinament artistic. Compoziţia echilibrată, analiza stărilor interioare, accentul pus pe portret şi peisaj, lirismul sunt cîteva trăsături ale acestor nuvele, în care apar inadaptabilii şi singuraticii stăpâniţi de automatisme şi manii sau familia de slujbaşi apăsaţi de orizontul limitat al oraşului de provincie — care vor reapărea la M. Sadoveanu — alături de tipul ,mai vechi în literatura română, a parvenitului.

Cea mai importantă contribuție a sa la literatura română o reprezintă romanele sale din Ciclul Comăneştenilor (Viața la țară, Tănase Scatiu, În război, Îndreptări, Anna).

Cele cinci volume au fost scrise departe de țară, la Roma, când autorul lucra la legația română din Italia. La acestea se adaugă primul roman epistolar din literatura noastră, Lydda. Prin intermediul familiei Comăneşteanu, reprezentantă a vechii boierimi, opusă parveniților de teapa odiosului personaj Tănase Scatiu, romancierul ne oferă imaginea complexă a societății românești de la finele veacului al XIX-lea. Via și conacul unde se retrăgea erau în comuna Faraoanele, în apropiere de Odobești. Casa există și astăzi, fiind Casă Memorială.