altmarius

cultură şi spiritualitate

COMEMORAREA ZILEI: CECILIA CUTESCU-STORCK

CECILIA CUTESCU-STORCK

Născută pe 14 martie 1879 în comuna Câineni (Vâlcea), Cecilia Cuţescu de la 18 ani se dedică în totalitate carierei artistice. A studiat pictura la Munchen şi Paris cu cei mai buni poferosori ai vremii. După 9 ani de studii în străinătate, timp în care a expus constant la Bucureşti şi Paris, Cecilia Cuţescu se stabileşte în Bucureşti.

Întoarsă în ţară se ocupă de promovarea artei femeilor înfiinţând în 1916 „Asociaţia Femeilor pictore şi sculptore”. 11 ani participă la toate expoziţiile acestei asociaţii. Tot în anul 1916, Cecilia, devine profesoară la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, fiind prima femeie profesor la o universitate de artă din Europa.Din 1933 a fost aleasă preşedintă a Sindicatului de Arte Frumoase.

Are foarte multe expoziţii personale în ţară (la Tinerimea Artistică, saloane oficiale, expoziţii de stat) şi peste hotare. În 1924 şi 1928 reprezintă România la Bienala de la Veneţia. Pentru întreaga activitate artistică, care a însemnat foarte multă muncă şi dedicare, în 1957 Cecilia Cuţescu Storck primeşte titlul de „Maestru Emerit al artei”.

Lucrările figurarive prin excelenţă se caracterirează prin rigurozitatea şi sobrietatea excuţiei, linii armonioase şi cromatică caldă. Pictor de alegorii, Cecilia Cuţescu a fost asemănată uneori cu Paul Gauguin.

Soţia sculptorului Federic Sorck, Cecilia Cuţescu s-a impus prin talentul, perseverenţa şi personalitatea sa, contribuind simţitor la îmbogăţirea vieţii artistice

http://artistiromani.wordpress.com/2008/07/27/cecilia-cutescu-storc...

External links:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Cecilia_Cu%C5%A3escu_Storck

http://metropotam.ro/La-zi/2007/01/art7087336963-Muzee-din-Bucuresti-Casa-Storck/

http://www.artline.ro/1_586_Muzeul_de_arta__Frederic_si_Cecilia_Cutescu_Storck__8636.html

Vizualizări: 255

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor