Comemorarea zilei: Amedeo Modigliani

[altmariusart]

Amedeo Modigliani (n. 12 iulie 1884, Livorno - d. 24 ianuarie 1920, Paris) a fost un pictor şi sculptor italian stabilit în Franţa, reprezentant al "Şcolii Pariziene" ("École de Paris"), evidenţiat în scurta sa viaţă printr-o creaţie plină de eleganţă şi rafinament, care depăşeşte graniţele manierismului. Toată viaţa sa Modigliani este în căutarea frumuseţii perfecte, uşor abstracte, care să reprezinte sinteza idealului visat cu concretul, reprezentat de model. Tema preferată a tablourilor sale este omul: nudurile de femei, portretele prietenilor şi ale unor necunoscuţi.

Date biografice Amedeo Modigliani se naşte la 12 iulie 1884 în Livorno, într-o familie italiană de origine evreiască sefardă. Tatăl, Flaminio Modigliani, era un negustor originar din Roma. Primii săi ani, Amedeo i-a trăit într-o atmosferă grea, cu privaţiuni, firma tatălui dăduse faliment. Totuşi, cea mai importantă problemă, este sănătatea sa şubredă. La vârsta de unsprezece ani contractează o afecţiune pulmonară gravă, trei ani mai târziu, în anul 1898, cade greu bolnav de tifos. Descoperă în acest timp pictura şi o roagă pe mama lui să îi permită să ia lecţii de desen. Din august 1898, tânărul Modigliani frecventează atelierul pictorului Guglielmo Micheli din Livorno, unde execută naturi moarte şi portrete. După o nouă agravare a sănătăţii, îşi petrece iarna în clima blândă a oraşelor Napoli şi Amalfi. Însănătoşit, Amedeo se înscrie în 1902 la "Şcoala de Nuduri" din Florenţa ("Scuola libera di Nudo"), condusă de maestrul Giovanni Fattori iar, un an mai târziu, frecventează cursurile "Institutului de Arte Frumoase" din Veneţia.

Întâlnirea cu Parisul La începutul anului 1906, Modigliani se hotărăşte să se stabilească la Paris, unde se înscrie la "Académie Colarossi" şi îşi găseşte o locuinţă în cartierul Montmartre. Modigliani, personaj pitoresc, într-o haină reiată, cu un fular roşu în jurul gâtului şi pălărie cu boruri largi, este un obişnuit al bistro-urilor şi barurilor din împrejurimi. Aici cunoaşte avangarda artistică, printre care Pablo Picasso, Juan Gris sau Diego Rivera, precum şi scriitorii André Salmon, Guillaume Apollinaire şi Max Jacob. În perioada de început, stilul său nu este încă definit iar uşurinţa execuţiei îi lipseşte, lucrările sale oscilează între expresionism, fauvism şi pastişarea lui Toulouse-Lautrec. Un admirator al său, doctorul Paul Alexandre, îl susţine şi îl convinge să-şi expedieze lucrările la "Salonul Artiştilor Independenţi", unde, în martie 1908, Modigliani va expune şase tablouri.


În septembrie 1909, Modigliani se mută din Montmartre în Cité Falguière, un cartier al Parisului din secolul al XIV-lea, unde Constantin Brâncuşi, cu care între timp se împrietenise, îi găsise un atelier. Nu încetează să picteze, dar majoritatea timpului o va consacra noii sale pasiuni, sculptura. Expune un număr de şapte sculpturi şi guaşe la o expoziţie deschisă în martie 1911 în atelierul artistului portughez Amadeo de Souza Cardoso iar în anul următor, 1912, Modigliani dobândeşte recunoaşterea ca sculptor la al "X-lea Salon de Toamnă", unde se prezintă cu alte şapte lucrări.

Se întâmpla însă adeseori ca Modigliani să nu-şi termine sculpturile, probabil din cauza sănătăţii firave, dar şi îndoielilor artistice care-l tulburau. Extenuat din cauza efortului şi rămas fără mijloace de subzistenţă, pleacă să se refacă în casa părintească din Livorno.

Întoarcerea la pictură

După ce revine la Paris, se apucă din nou să picteze. Execută în special portrete la comandă, rapid, în timpul unei singure şedinţe. Îşi foloseşte acum în pictură propriile experienţe din domeniul sculpturii; datorită acestora reuşeşte să redea, într-un desen desăvârşit, forma chipurilor umane. Prin Max Jacob îl va cunoaşte în anul 1914 pe Paul Guillaume, colecţionar şi negustor de artă, care îi achiziţionează mai multe tablouri. O legătură furtunoasă a lui Amedeo cu ziarista şi poeta engleză Beatrice Hastings durează doi ani. Se despart în anul 1916, când sănătatea artistului începe din nou să se deterioreze. În această perioadă, Modigliani îl cunoaşte pe poetul polonez Leopold Zborowski, care devine prietenul său fidel, îngrijitorul şi negustorul lui exclusiv şi îi pune la dispoziţie cea mai mare încăpere din locuinţa sa.În aprilie 1917, la o petrecere de carnaval, Amedeo o cunoaşte pe Jeanne Hébuterne, o studentă la "Académie Colarossi" în vârstă de nouăsprezece ani, şi se îndrăgosteşte nebuneşte de ea. Zborowski îi ajută să se mute împreună şi îi organizează lui Modigliani prima expoziţie individuală: 32 de pânze expuse la galeria "Berthe Weill".
În ziua vernisajului, pe 3 decembrie 1917, poliţia reţine câteva nuduri ca fiind "imorale". Nu reuşeşte însă să vândă nici măcar un singur tablou.

Starea de sănătate a lui Amadeo se înrăutăţeşte, graţie ajutorului lui Zborowski, pleacă în toamna lui 1918 la Nisa, în sudul Franţei, unde Jeanne dă naştere unei fetiţe. Îşi prelungesc şederea în sud până la sfârşitul lunii mai 1919. Întors la Paris, în atelierul său din "Rue de la Grande Chaumière", Modigliani pictează acum portrete ale prietenilor săi. Se simte tot mai rău. Este diagnosticată o inflamaţie tuberculoasă a meningelor şi este internat în spitalul "Charité", dar nu mai există nicio speranţă. Amedeo Modigliani moare la 24 ianuarie 1920. Avea doar treizeci şi şase de ani.

Din opera lui Modigliani

Lui Modigliani i-au plăcut cu precădere două genuri de pictură: portretul şi nudul. În portrete reuşeşte remarcabil să surprindă personalitatea modelului. Indiferent de faptul că portretizează persoane cunoscute sau anonime, îl interesează exclusiv omul şi sentimentele lui. În special în ultimii ani ai vieţii, a pictat portretele prietenilor săi Max Jacob, Paul Guillaume, Leopold Zborowski, Lunia Czechowska, nenumărate versiuni ale lui Jeanne Hébuterne precum şi singurul lui autoportret (1919). Modigliani alungeşte chipurile, desenează gâturile, manifestând înclinaţie spre geometrizare şi, asemenea creatorilor de măşti, "sculptează" cu îndrăzneală nasuri abia schiţate după modelul stilizărilor africane.
Aceeaşi atmosferă de melancolie visătoare şi linişte a sufletului pe care o întâlnim în portrete caracterizează şi nudurile sale de femei.
Nudul devine în anul 1917 tema preferată a lui Modigliani. Pictorul respectă în el realitatea mai mult decât în portrete. Modigliani este în esenţă marcat de arta italiană clasică şi acest aspect al temperamentului său artistic transpare în căutarea expresiei naturaliste şi a ritmicităţii liniei trupului. În tabloul reprodus aici, "Nud culcat", foloseşte o culoare groasă şi tonuri calde, ocrul cu reflexe portocalii se învecinează cu cafeniul, vişiniul cu verdele. Pielea aurie a modelului se evidenţiază pe aşternutul de un roşu închis şi pe verdele intens al pernei. Gestul de desfacere a braţelor pare să fie din parte femeii care pozează o expresie a dăruirii totale ochilor privitorului.

Amedeo Modigliani nu a avut predecesori direcţi şi nici urmaşi, arta sa îi aparţine în exclusivitate. Această particularitate vorbeşte despre valorile şi frumuseţea operei sale. După anul 1910, Pablo Picasso va împrumuta ceva din tehnica artistului italian. Patruzeci de ani mai târziu, Bernard Buffet realizează opere ale căror linii ferme, gamă cromatică restrânsă şi simţ al spaţiului ne poartă cu gândul la creaţia lui Modigliani.

Bibliografie
Nello Ponente: Modigliani. Florenţa, 1969
H. Lautheman: Catalogue raisonné de l'œuvre complète de Modigliani. Paris, 1970
Alfred Werner: Amedeo Modigliani. Köln, 1998
Christian Parisot: Modigliani, la vita e le opere. Roma, 2006