altmarius

cultură şi spiritualitate

Alice Voinescu (n. Steriadi, 10 februarie 1885, Turnu Severin - d. 4 iunie 1961 Bucureşti) a fost o scriitoare, eseistă, profesoară universitară, critic de teatru. A fost prima româncă doctor în filosofie (Sorbona, Paris, 1913). Teza sa de doctorat, publicată la Paris, trata şcoala filozofică neo-kantiană de la Marburg. Deşi i s-a propus o catedră de profesor de filosofie la o universitate americană, s-a întors în ţară şi s-a căsătorit cu avocatul Stello Voinescu. În 1948 a fost pensionată de la catedră şi a petrecut un an şi şapte luni de închisoare la Jilava şi la Ghencea. După detenţie, a avut domiciliul obligatoriu în comuna Costeşti de pe lângă Târgu Frumos până în 1954.

A creat Catedra de estetică şi istoria teatrului la Conservatorul Regal de Muzică şi Artă Dramatică din Bucureşti. A publicat cărţi de filosofie, estetică şi teatru. Jurnalul i-a apărut postum.


Date biografice

Se naşte la 10 februarie 1885 la Turnu Severin într-o familie de intelectuali (tatăl său era avocatul Sterie Steriadi, doctor în Drept la Paris iar mama, Massinca Poenaru-descendentă a lui Petrache Poenaru). La vârsta de cinci ani ştia deja să citească în limbile română şi germană, iar la şase ani învaţă limba franceză. Are profesori particulari care o vor îndruma în ştiinţele exacte şi umaniste. La vârsta de 15 ani citeşte Imitatio Christi. A studiat la Facultatea de Litere şi Filozofie de la Bucureşti unde audiază cursurile lui Titu Maiorescu, Constantin Rădulescu-Motru- este nepoata acestuia -, Pompiliu Eliade, Mihail Dragomirescu, Nicolae Iorga, etc. În 1908 îşi ia licenţa în filozofie cu Maiorescu, iar la insistenţele acestuia, familia o trimite la studii în Germania şi Franţa pentru pregătirea unui doctorat. În 1909, la Leipzig audiază cursurile lui Th. Lipps şi J. Volkelt, familiarizându-se şi cu filozofia lui H. Cohen. La Paris îi audiază pe L. Brunschvieg, A. Lalande, G. Dumas şi V. Delbos. La Universitatea din Marburg îl audiază pe H. Cohen şi se împrieteneşte cu N. Hartmann. În 1913 obţine doctoratul în filozofie la Sorbona, sub îndrumarea lui L. Levy-Bruhl. Teza sa de doctorat a fost publicată în Franţa fiind apreciată în lumea academică occidentală. I se propune o catedră la o universitate din SUA şi un post de lector la Paris pe care le refuză, căsătorindu-se în România cu avocatul Stello Voinescu în 1915. În 1922 devine profesor titular de estetică şi istoria teatrului la Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti. Între 1925-1939, Alice Voinescu a fost invitată la cunoscutele decade de la Pontigy din Franţa unde a cunoscut o serie de personalităţi de vârf din cultura franceză, cu unele dintre acestea întreţinând ulterior numeroase corespondenţe. La întoarcerea din Franţa, în 1930 şi 1932, vizitează Veneţia şi Florenţa, unde are revelaţia artelor plastice. În 1936 călătoreşte în Marea Britanie, cu scopul de a stabili în România o organizaţie religioasă după modelul "grupului Oxford". Între 1932 şi 1942 realizează o serie de conferinţe radiofonice pe subiecte culturale şi feministe, conferinţe care i-au atras atenţia şi lui Tudor Arghezi[necesită citare]. În 1936 contribuie cu articole la Istoria Filozofiei Moderne, publicată de Societatea Română de Filozofie. De acum înainte se va axa doar pe teatru şi reprezentări dramatice. Între 1939-1940 lucrează la un volum despre patru dramaturgi contemporani (Wedekind, Pirandello, Shaw şi Claudel). A condus catedra de istoria literaturii dramatice la Conservatorul de Artă Dramatică şi Muzică din Bucureşti.

Conferinţele sale erau considerate adevărate prelegeri de umanism. Cursurile sale universitare acopereau dramaturgia clasică franceză, tragedia greacă şi drama elisabetană (cu precădere Shakespeare). A ţinut şi cursuri de sociologie la Înalta Şcoală de Asistenţă Socială, militând penru emanciparea şi educarea femeilor.

În 1940 ia atitudine publică împotriva asasinării lui N. Iorga de către legionari.

În 1948 a fost pensionată. A afirmat că O ţară care îşi reneagă trecutul, nu are viitor.

În 1951 este arestată făcând un an şi şapte luni de închisoare, urmaţi de domiciliu obligatoriu în satul Costeşti din apropierea Târgului Frumos, unde rămâne până în ianuarie 1954 în condiţii grele. Tot în 1951 copiile rămase de la studiul Eschil, sunt distruse de comunişti. La intervenţiile scrise ale lui Tudor Vianu, Mihail Jora (care îşi pierduse şi el catedra de la Conservator), Perpessicius, F. Muzicescu, C. Petrescu, V. Eftimiu sau M. Voiculescu, precum şi la intervenţia lui Petru Groza, este eliberată, trăind cu o pensie modică şi din traduceri (din limbile engleză şi germană-Kleist, Mann etc.). Continuă să îşi ajute apropiaţii şi câţiva tineri discipoli, fie financiar, fie prin scris. Se stinge în noaptea de 3 spre 4 iunie 1961.

Opera

Opera şi activitatea i-au fost reapreciate postum.

La începutul anului 1983, când criticul şi comparatistul Dan Grigorescu se ocupă de republicarea şi îngrijrea unor volume de estetică şi istoria teatrului. După Revoluţia din 1989, Maria Ana Murnu publică scrisorile morale şi Jurnalul (editura Albatros, 1997), acesta din urmă, prefaţat de Alexandru Paleologu, cuprinzând critici la adresa regimului sovietic (fragmente de jurnal apar şi în volumul lui Stelian Tănase, Anatomia mistificării). Cazul Voinescu este, în acest sens, similar întrucâtva cu cel al filozofului Lucian Blaga, a cărui formaţie se detaşa puternic de concepţiile materialiste promovate şi susţinute de noul regim din România.

Monica Lovinescu:

Colaboraţi la Wikicitat „Tăcerea exemplară şi suferinţa asumată de Alice Voinescu dezvăluie o certă nobleţe a împotrivirii, cultura fiind verificată cu riscurile pe care le presupune. Aceste riscuri, Alice Voinescu le-a înfruntat cu o simplitate ce venea de la gânditorii greci, la şcoala cărora ucenicise. Locul ocupat de Alice Voinescu în cultura românească nu e unul de împliniri orgolioase. Toată opera ei respiră o onestitate intelectuală atât de deplină, încât o anumită sfială, un fel de asceză cucernică par a o învălui. Ca şi Mircea Vulcănescu, Alice Voinescu este dintre personalităţile ţinând, mai degrabă, să se dăruiască semenilor decât unei opere personale. Erau prea multe de făcut în cultura noastră modernă şi prea puţin timp pentru unii-rari-să nu considere că l-ar risipi consacrându-l operelor complete”

Arşavir Acterian:

Colaboraţi la Wikicitat „Alice Voinescu a fost pentru mulţi oameni din jurul ei un balsam. Generoasă, altruistă, cultivată ca puţine femei, plină de un anumit duh al unei anumite înţelepciuni morale şi spirituale, ea -printre lecţiile sale inspirate de filozofie şi literatură dramatică- iniţiase pe meleagurile noastre şi o mişcare aşa-zis oxfordistă. În şedinţele ce-au avut loc săptămânal-destul de frecventate-, asculta confesii dramatice şi păsurile celor prezenţi. Era o atmosferă de comuniune în care profesoara Alice Voinescu îşi spunea părerea despre cele auzite”

(în Jurnal.1929-1945/1958-1990, p. 277, editura Humanitas, Bucureşti, 2008)

Alexandru Paleologu:

Colaboraţi la Wikicitat „[...] graţia ei învăluitoare şi irezistibilă de aici venea: din calitatea ei de mare îndrăgostită. Deci, de mare aristocrată.”

Andrei Pleşu:

Colaboraţi la Wikicitat „Îmi dau foarte bine seama ce om de calitate trebuie să fi fost Alice Voinescu [...]. Alice Voinescu reprezintă un tip uman dispărut astăzi, produs de o lume de asemena dispărută [...]. Mare cititoare şi comentatoare harnică a lecturilor sale, angajată patetic în traseele labirintice ale credinţei, Alice Voinescu e unul dintre acele personaje benigne, cultivate, civilizate, pe care România interbelică le producea, adesea, şi pe care răzătoarea comunistă le-a lichidat nemilos, dezlănţuit, fără altă motivaţie decât utopia grosolană şi resentimentul. O graţioasă şcoală de fete intrată pe mâna unor plutonieri.”

(în Dilema veche, nr. 268, 3 aprilie, 2009)

Jurnalul

Jurnalul lui Alice Voinescu cuprinde însemnări despre perioada interbelică şi postbelică, personalităţi ale culturii, întâlniri cu prietenii, printre care s-au numărat de-a lungul vietii: André Gide, Roger Martin du Gard, Paul Desjardins, Ernst Robert Curtius, Eugenio d’Ors – la Pontigny, în Franţa, iar în România – Nicolae Iorga, Maruca Cantacuzino, George Enescu, Regina Maria, Marietta Sadova, Mircea Şeptilici, Gala Galaction, Vladimir Ghika etc. A fost comparat imediat de criticii literari cu jurnalul unei alte intelectuale interbelice, Jeni Acterian. De altfel, Jeni Acterian era o mare admiratoare a lui Alice Voinescu, pentru modelul său de feminitate şi verticalitate morală. Din păcate, soţul ei (Stello Voinescu - cunoscut avocat în epocă) a înţeles-o prea puţin, preferînd compania altor doamne, mai puţin dotate din punct de vedere intelectual, fapt mereu subliniat de autoarea jurnalului. Jurnalul (care numără aproape 900 de pagini) stă la baza unei piese de teatru Alice nu ştie să moară, scrisă de Gheorghe Truta, pusă pentru prima dată în scenă de regizorul Mircea Cornişteanu la Teatrul Naţional din Craiova.

Alte documente apărute postum sunt Scrisori către fiul şi fiica mea, volum apărut la editura Dacia şi Scrisorile din Costeşti, apărute sub îngrijirea Constandinei Brezu la editura Albatros, cuprinzând corespodenţa scriitoarei A. Voinescu-aflată în satul Costeşti, unde fusese deportată-cu o prietenă, Florica Rarincescu.

Volume publicate (selectiv)

  • L‘interprétation de la doctrine de Kant par l‘école de Marburg:Étude sur l‘idéalisme critique, Giard & Brière, 1913
  • Montaigne. Omul şi opera, Editura Fundaţiilor Regale, Bucureşti, 1936
  • Aspecte din teatrul contemporan, Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1941
  • Eschil, Editura Fundaţiilor Regale, Bucureşti, 1946
  • Întâlnire cu eroi din literatură şi teatru, ediţie îngrijtă de Dan Grigorescu, Editura Eminescu, Bucureşti, 1983, 840 pag.
  • Scrisori către fiul şi fiica mea, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1994
  • Jurnal - Editura Albatros, Bucureşti, 1997; 881 pag., ediţie îngrijită, evocare, tabel biobliografic şi note de Maria Ana Murnu; cu o prefaţă de Alexandru Paleologu
  • Kant şi şcoala de la Marburg, Editura Eminescu, Bucureşti, 1999
  • Scrisori din Costeşti, ediţie îngrijită, studiu introductiv şi note de Constandina Brezu, Editura Albatros, Bucureşti, 2001

Referinţe

  • Jeni Acterian, Jurnalul unei fete greu de mulţumit, Editura Humanitas, Bucureşti, 2007
  • Alice Voinescu, Jurnal, Editura Albatros, Bucureşti, 1997 (881 de pagini)
  • Stelian Tănase, Anatomia mistificării. 1944-1989, Editura Humanitas, Bucureşti, 2003, 2009
  • Dan Grigorescu, Shakespeare în cultura română modernă, Editura Minerva, Bucureşti, 1971, pp. 223-225
  • Eugen Simion, Ficţiunea jurnalului intim, vol. III, Diarismul românesc, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2001

Linkuri externe


Vizualizări: 103

Comentariu publicat de Nicoleta Cimpoae pe Iunie 4, 2010 la 2:42pm
Alice Voinescu and her Universe, by Alexandru Paleologu

Today’s reader will be disclosed a universe, in this diary, for the reenactment of which one may only draw back on occasional reference points; these, in their turn, might prove incomplete or improper, possibly misleading, directly correspondent with the historical and milieu. Naturally, the pages are peopled with native and foreign celebrities – more or less illustrious characters, some of them merely noteworthy in the epochal context, that have faded in significance at the outset of that era, as well as with countless private persons of great distinction and human value, that have paid their mite to the glory of that time. There are existing testimonials, in diaries and memoirs, which, for their most part, have come off the presses in recent times. A number of these are quite remarkable; nevertheless, they evoke barely interacting in-groups and separately viewed milieus. Alice Voinescu’s Diary is written in a preeminently emotional key – a reality which does not in the least impair upon its absolute critical awareness. Additionally, the work is comprehensive under both aspects, i.e. it elicits an extraordinary apprehensive power and an immense scope of the concrete. Under the witnessing eye of Alice Voinescu, prominent figures cease to be pedestaled – they sink into the mundane and unceremonious, are caught inter-relating with friends and foes, in their concern over issues that are more or less major, blissful or mournful, visiting the social canvas in an incognito state, whereas “the others” are more than once depicted as the more interesting or as more reasonable. Over the course of the record we witness generations of destinies, affectionately and carefully observed by the author.
As for Alice Voinescu herself, she had a unique gift for communication , which was of a dashing unaffectedness and grace. A grand lecturer in the History of Drama at The Academy of Music, alike to Nae Ionescu, Ion Petrovici or Pârvan, attracting a huge audience into the auditorium. Her audience brought together the wits and spirits of all social walks and age categories, not only her students. Over all these she had made an indelible impression.
She exerted her authority in an irresistible manner, as there was nothing peremptory or priggish-professorial in her nature. She was an exceptional creature and perceived as such by the rest. Nonetheless, I find it hard to attach to her the attribute of “extraordinary”, which she actually was, beyond any doubt, This – on account of her unaffected-spontaneous nature and on account of a certain candor that spared her of the pitfalls of pedantry. She was constantly audience-focused, keen to understand, spirited by hope and self-abandonment. Her presence had a quieting, disinhibiting effect upon the spirits; just by looking at somebody, she healed that person of a pre-judged reluctance that might have been triggered by her fame and prestige. In lectures, given in private or in public, on Shakespeare, Sophocles, Goethe, she spoke as if of facts of everyday life, role models and eye-opening landmarks. She wasn’t in the least a femme savante, a bas-bleu. No, not in the least – she was the absolute opposite of all that. She was a “cultured” creature, but not in the unconsciously derogatory acceptation masked by an encomiastic intent. She was a creature for which there was no life without culture and no culture without life. She didn’t deem herself omniscient. She wasn’t embarrassed to confess her ignorance on occasions, and, when her cognitive candor happened to surface, she blushed like a young girl.
Those who had the immense privilege to know her in person, in her private sphere, as well as in what we have referred to “her universe”, are a handful of people at present, all of us having reached an age where the future is but a present granted to us by Divinity. Then, there are her former students at The Academy of Music and Dramatic Arts, now actors and actresses, who have been more or less fortunate in their career, who have received from her, along with the taste for culture and the knowledge of it, lessons in good manners and good taste, in other words, the polish required by somebody pursuing an artistic career and a humanly accomplished lifestyle. Her ex-students have kept her alive in their memory, and rightfully deem themselves fortunate to have enjoyed a most privileged education. But even those who are still alive among them, are contemporaries to the past.
Alice Voinescu also had a rare bent for being a confidant. She was listening to anybody, with great care and attentiveness and with such abnegation and concern I cannot recall seeing in other people. There were many who, in their moments of intimate confusion, or for pure pleasure, or out of mere vanity, confiscated her time and patience. It was preponderantly the girls at The Music Academy and the young actresses with troubles of the heart that sought her up in pilgrimage as if she were a miracle-making spring, importuning her with their puny turpitudes or their deep sorrows. She treated them as peeresses, empathizing with their troubles, advising or scolding them, and managed to always find the words that were most comforting to their hearts. I know of these things, not because I would have witnessed them, and, of course – Alice was of perfect discreetness and female solidarity. (Although her private life was of the outmost purity and fidelity, she had her share of critical and, later on, dramatic moments, which she embraced with a brave understanding.) I also have, all my life, abused her kind concern and good-willingness, and in doing so, managed to profitably compensate for the time wasted on diversions and, should we say, the licentiousness of youth. It is fair to say she was the oldest and dearest friend of my father’s, I’d known her ever since I can remember, and our relation was that of a next-to-kin nature. Her role in my early upbringing and, later, in my scholarly and spiritual education, matched my father’s contribution in importance. Her conversation was not compellingly intellectual, we could discuss anything: films, various happenings, even the latest gossip, why ever not? There was, nevertheless, a subtle border , the consistency of a suave scent, never to be crossed, emanated by the compelling delicacy of her nature.
Her most outstanding and vivid wit has never had a note of condescension, or dominance; she never would have wished it to be construed as such; she’d never even consciously think of her as superior or act accordingly. Prevalent in her being was her benevolence, as an effect of an irresistible kindness. This good-naturedness, eclipsing a great cleverness, was mothered by her soul, fathered by an immense power of comprehension (which is irrefutable). Her natural drive was always to tend to other needs, to yield in the face of reality and truth. Especially in the face of God.

(from www.plural-magazine.com)

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

200 state 

(ultimul: Micronesia)

Numar de steaguri: 264

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 42

1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

1 stat are peste 10.000 clickuri (Franta)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

16 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

6. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

7. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

8. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro 11. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

12. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

19. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

20. TIMBREE

www.timbree.ro

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

25. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro 26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24.

© 2021   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor