Ana Báthory
După contesa inimilor, ajungem la prinţesa sângeroasă, o nobilă maghiară care a locuit în actuala Piaţă a Unirii.
Numele Anei Báthory, sora principelui Gabriel Báthory al Transilvaniei, a fost asociat cu magia neagră şi cu practica îmbăierii în sânge de fecioare cu scopul de a-şi păstra veşnic tinereţea.
Profesorul Vladimir Bogosavlievici a citit mai multe despre acest caz care a făcut vâlvă în epocă şi a ajuns până în faţa justiţiei.
Vladimir Bogosavlievici: Elisabeta Báthory avea o verişoară, Ana, care a locuit în casa din Piaţa Unirii, nr. 27. Se spunea că şi ea avea aceste obiceiuri de a ucide tinere slujnice, de a se îmbăia în sângele lor. De asemenea, a fost pusă sub oprobriu public datorită cică vrăjitoriilor pe care le făcea.
A fost acuzată în epocă că şi-a ucis primul soţ şi multe altele, dar se pare că acuzaţiile erau lipsite de temei. Adevărata cauză era bogăţia ei: după toate procesele care i s-au intentat, averea i-a fost confiscată şi bineînţeles că a intrat în posesia principelui Gabriel Bethlen (că în timpul său, la început de secol XVII, au avut loc aceste procese de vrăjitorie).
Ovidiu Moldovan: — Într-adevăr, numai în secolul al XVII-lea s-au desfăşurat la Cluj 19 procese de vrăjitoare. Verdictul putea fi arderea pe rug (care se petrecea undeva pe Calea Baciului), decapitare sau spânzurare (execuţii care aveau loc în Piaţa Unirii), acestea fiind spectacole atroce foarte gustate de mulţime. Practicile vrăjitoreşti erau populare în epocă, deşi erau sancţionate drastic de Biserică şi stat:
Ioan Toşa (cercetător la Muzeul Etnografic al Transilvaniei): Dacă o fată era îndrăgostită de o persoană care avea trei ursite, trebuia să meargă la vrăjitoare, să-i facă vrăji ca să-i moară ursita, ca să o poată lua pe ea de nevastă.
Una dintre multele vrăjitorii era că se ducea în pădure, unde găsea un arbore de carpen gros ca mâna. Şi bătea în arbore cuie de lemn. Şi spunea: când bătea primul cui, că îl bate în cap; al doilea cui în mâini, în picioare; şi ultimul cui când îl bătea spunea că-l bate în inimă. Şi atunci se credea că cel pe numele căruia s-a făcut vrăjitoria moare.
Ovidiu Moldovan: — Copil fiind, Ioan Toşa a luat cunoştinţă de o vrăjitorie petrecută chiar în satul lui, care a dus la aflarea unui făptuitor.
Ioan Toşa: La mine în sat, s-a furat de la cineva o haină. Şi a fost mare vâlvă, a citit preotul slujbe la biserică. Şi a venit cineva şi a spus să facă vrăji. Ce vrajă a făcut? A luat un ciubăr cu apă seara, în funcţie de fazele lunii, şi o fată mică. A fost dusă cu o lumânare să se uite în ciubăr. Şi fata a văzut pe cel care a furat. Fata l-a descris, dar nu l-au mai găsit.
În Evul Mediu întunecat, trupurile vrăjitoarelor erau expuse public după execuţie, în faţa Turnului Croitorilor în Cluj, pe o stradă care purta tocmai de aceea numele de Aleea Vrăjitoarelor.
Prinţesa Ana Báthory, supranumită „femeia vampir”, nu a ajuns până la execuţie, fiind protejată de rangul nobiliar. Dar în anul 1621 a fost exilată din Transilvania pentru faptele sale şi i s-a confiscat întreaga avere.
Andrea Nagy/Ovidiu Moldovan
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius