Palatul Reduta de pe Strada Memorandumului nr. 21, actualul sediu al Muzeului Etnografic al Transilvaniei, a primit o denumire parcă predestinată.
Palatul Reduta
Deşi cunoscut în epocă pentru evenimentele culturale şi mondene – mai puţin pentru cele politice -, aici s-a consumat unul dintre evenimentele hotărâtoare pentru lupta de eliberare naţională a românilor transilvăneni.
Istoricul Tudor Sălăgean ne vorbeşte despre acest proces al memorandiştilor, care a avut un răsunet internaţional:
Tudor Sălăgean: În 1892, românii au trimis încă un memorandum împăratului Francisc Iosif, prin care făceau un bilanţ al celor 25 de ani de stăpânire maghiară, bilanţ considerat unul profund negativ. Principala revendicare a românilor transilvăneni era autonomia Transilvaniei faţă de Regatul Ungariei.
Aceşti bărbaţi politici extraordinari şi-au asumat practic, pentru naţiunea română, acest destin de a merge şi de a face închisoare, deşi ei erau încurajaţi chiar de autorităţile maghiare să abandoneze lupta şi să se refugieze în Statul Român.
Ion Raţiu, preşedintele Partidului Naţional Român, a rostit cuvintele istorice: “Existenţa unui popor nu se discută, ea se afirmă”. Întregul proces a fost o manifestare a mândriei naţionale şi a dorinţei de emancipare a românilor transilvăneni.
Ovidiu Moldovan: Procesul s-a soldat cu condamnarea autorilor memorandumului adresat împăratului Franz Ioseph, ca o lecţie pentru cei care ar mai fi avut curajul să sfideze ordinea de drept din Imperiul Austro-Ungar.
Vladimir Bogosavlievici: Au fost 15 la număr care au fost condamnaţi. Împreună au primit 31 de ani şi 2 luni. Cel mai mult a primit preotul Vasile Lucaciu, în jur de 5 ani şi ceva, şi pe urmă Ion Raţiu; Coroianu, Septimiu Albini… Până la urmă au fost absolviţi de vină la intervenţia regelui României, iar în 15 septembrie au fost graţiaţi.
După proces, liderii mişcării naţionale trec la tactica activistă, adică participare la viaţa politică din cadrul monarhiei dualiste, şi se cam detaşează de genul bunului împărat, adică acel cult care era în acea perioadă. Îşi îndreaptă vederile peste Carpaţi, spre România, spre Bucureşti.
Ovidiu Moldovan: În memoria patrioţilor memorandişti de la sfârşit de secol XIX, la începutul Bulevardului Eroilor din Cluj s-a ridicat în 1994 un monument grandios, reprezentând un clopot al trezirii naţionale.
Tinerii de azi habar n-au cui i-a fost dedicat monumentul, deşi unii şi-au luat cu brio bacalaureatul la istorie:
Chiar mă întrebam!
Nu ştiu, chiar nu ştiu. E ceva monument al eroilor, dar nu ştiu al cui exact.
E dedicat eroilor revoluţiei probabil, revoluţia din ’89.
Nici măcar nu am fost atent. Culmea e că am dat bacul la istorie şi am luat note mari.
Nu am fost niciodată curios, decât de formă.
E ridicat pentru cei care sunt scriși acolo: pentru Ion Raţiu, Gabriel Pop de Băseşti, Vasile Lucaciu, Dimitrie Comşa… Nu ştiu cine erau.
Ion Raţiu a fost închis. Politic. Pentru combaterea regimului comunist.
Ovidiu Moldovan: În Palatul Reduta s-a auzit la un moment dat şi vocea lui Avram Iancu, sătul de măsurile de împilare pe care aristocraţia maghiară le lua împotriva românilor în principal.
Vladimir Bogosavlievici: El a participat la şedinţele publice ale Dietei Transilvane. În calitate de observator, că puteai. El era şi student la drept. Până la urmă el a fost licenţiat, a fost avocat. Şi asta o spune preotul Şuluciu, unde vrea să descrie aerul revoluţionar al lui Avram Iancu la o dietă din ianuarie 1847, la care s-au votat nişte urbarii împotriva iobagilor (care marea lor majoritate erau români, dar nu numai români, erau şi unguri).
Şi la un moment dat expresia lui – că l-au scos afară de nervos ce era -, a spus: “Domnule, la tiranii ăştia nu merge cu argumente filosofice: cu lancea, ca Horea!”
Culmea ironiei că şi un deputat maghiar, Keményi Dénes, a avut aceeaşi poziţie împotriva Dietei şi împotriva hotărârilor împotriva iobagilor, deci nu numai Avram Iancu. Bineînţeles, era un tip extrem de temperamental şi a avut o carismă deosebită, nu aiurea a fost liderul moţilor, care l-au iubit (acesta este adevărul).
Reduta din Cluj a reprezentat pe durata ultimelor secole unul dintre cele mai mari palate publice din Transilvania.
Aici au concertat Brahms, Liszt, Bartók şi Enescu. Şi tot aici a avut loc prima proiecţie de film la 1897, din oraşul de pe Someş.
Andrea Nagy/Ovidiu Moldovan
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius