Claymoor – „Ecouri mondene”

[altmarius]

Claymoor – „Ecouri mondene”

18 iunie 2011

http://www2.jurnalul.ro/special/special/claymoor-ecouri-mondene-14-...

În plin Belle Époque, Mişu Vacaresco publică în L’Indépendance Roumaine o rubrică pe care o semnează: Claymoor. Indiscret, histrion şi, mai ales, imprevizibil, cel mai important cro­nicar al României mondene de sfârşit de secol romantic a fost un personaj care se identifică cu lumea salonardă pe care o descrie.

„Iunie 1882
Sezonul s-a sfârşit. Viorile nu se mai aud. Sa­loanele sunt acoperite cu huse. În pădure, privi­ghe­toarea a tăcut. Cântecul ei minunat, în aprilie şi mai, vibra în nopţile senine şi înstelate.
Acum şi-a făcut cuib. Femela cloceşte sau îşi hră­­neşte puii, iar masculului, poet, i s-a stins pa­­tima şi, o dată cu ea, cântul. Aşa e dintotdeauna! Totuşi, în aceeaşi seară, sub bolta verde, se văd încă la Şosea multe privighetori care gân­gu­resc două câte două, înveselindu-se pe aleile în­tu­necate. Ziua, între 7 şi 8, când cade voalul nopţii, promenada se animă şi, pe aleea cu stâlpi, se pot face câteva vizite, dar în fiecare zi se găsesc de­zertori în rândurile marelui batalion al monde­ni­lor. Seara, lumea merge la Eldorado, unică distracţie a întregii veri. Grădina nu e tocmai luminoasă. Lumina electrică abia pâlpâie. Totuşi trupa este bună. «Muschetarii la mănăstire» au fost destul de buni şi jucaţi cu vioiciune.

 

Luni, mare reprezentaţie
Printre frumoasele mondene care sunt încă la Bucureşti şi care formau în loji o ghirlandă de vis, s-o amintim pe doamna Constantin Boerescu, foar­te frumoasă cu o pălărie directoire de pai, aşe­­zată pe-o parte, împodobită cu pene tran­­da­firii şi garoafe; doamna Caterina Florescu, stră­­lucitoare şi veselă, cu o pălărie bretonă din dan­tele. Doamna Missir, superbă, toată în negru, ochi sclipitori, încărcată de mărgele de jais. Doamna Maria Costescu, ca o pictură de Murillo, cu o pălărie mare de muschetar, doamna Ale­xandru Darvaris, doamna Ionescu, doamna Elena Ni­colescu, al cărei râs zglobiu îi contaminează pe cei­lalţi etc. În sta­luri, tot Bucureştiul. La al doilea act s-a dat o alar­mă falsă. S-a crezut că focul era din «mă­năs­ti­re». O lampă de petrol neî­n­de­mâ­na­tic umplută a cau­zat o panică repede calmată.

Domnul Lary în rolul muschetarului Brissac a fost protagonistul serii. Vocea sa de tenor este foar­te plăcută. Ştie să cânte şi mai ales îşi cu­noaş­­te rolul, lucrul care lipseşte unora dintre co­le­­gii săi. Doamna Bouland a fost foarte aplauda­tă. Este încântătoare în rolul lui Louise de Pontcourly. Frumoasă şi plină de viaţă, a reuşit să în­ve­se­­­lească şi să antreneze publicul. Abatele Bridaine este foarte bine jucat, dar domnul Crozaz, în rol de amo­rez, nu are deloc fizicul potrivit. S-a râs mult, iar privitorii au fost foarte satisfăcuţi. Este un succes pentru Eldorado şi de această dată direcţiunea me­ri­tă felicitată. Dar în timp ce unii se amuză, alţii plâng. Săp­tămâna aceasta, moartea a lovit din nou. A sece­rat în primăvara vieţii un tânăr, un fiu ado­rat. Domnul Mircea Rosetti a fost răpit în floa­rea vârs­tei, din mijlocul celor dragi, de o boală crun­tă. Via­ţa se deschidea în faţa lui plină de speran­ţă; na­tu­ra îl înzestrase din plin; însă desti­nul a frânt într-o clipă visul. În urma lui au rămas doar o ma­mă înlăcrimată şi un tată îndurerat.

A fost dus pe ultimul drum sub o grămadă uriaşă de flori.
Lumea deja pleacă din Bucureşti: doamna Maria Creţeanu şi cele două fiice ale sale, la moşia de lângă Turnu-Măgurele; domnul şi doamna Di­mi­­trie Bărcănescu, la Bărcăneşti, lângă Ploieşti; dom­nul şi doamna Jean Văcărescu şi doamna Eca­te­rina Lahovary, la Văcăreşti, spre Târgovişte; doamna Constantin Olănescu şi doamna Maria Eliatte, la Leordeni, lângă Piteşti; doamna general Cre­ţea­nu, la Găeşti; domnul şi doamna Alexandru La­ho­vary, la moşie; doamna George Roznovanu, la Râş­nov; doamna Caterina Balş, la Agapia; mar­chi­zul d’Abespine Sullyet, marchiza, la Carlsbad; domnul şi doamna C. Costescu Comăneanu, la Costeşti.
Se află în trecere prin Bucureşti domnul Plagiano tatăl şi prinţul Vogoridi.”

 

„Despre  ruinele altor ruine. Conacul Văcărescu”
Conacul din Văcăreşti a fost construit de Ioan Enăchiţă I. Văcărescu la sfârşitul se­colului al XIX-lea, în vecinătatea ruinelor vechiului palat şi ale bisericii familiei Văcăreştilor. Parcul co­nacului a fost amenajat de grădinarul îm­pă­ratului Maximilian al Mexicului. După cu­tremurul din 1940, fiica lui Ioan Enăchiţă I. Vă­că­rescu, Zoe M. Caribol, a restaurat clădirile, care au fost donate, în 1949, Academiei Ro­mâ­ne. Conacul Văcăreştilor a fost ocupat de au­to­ri­tăţile comuniste, mai exact de Gospodăria Agricolă Colectivă, şi distrus pentru a şterge me­moria dinastiei Văcăreştilor. Pentru re­crearea acestui univers, ne ajutăm de aduceri­le-aminte ale Elenei Văcărescu care recompun o atmosferă romantică: „Cadrul de idilă se întregeşte aici cu istoria. În timp ce ochiul alear­gă peste livezile de războinic aspruni sui­toare şi câmpurile de porumb despletit şi emenea unei Valkirii, îndărătul nostru se în­covoaie arcurile care duc la bolţile tainice ale unei săli mari îngropate”.
• Lucian Pricop

[silvian dobre]

MULTUMIM  !