Sărbătorile închinate Sfintei Fecioare Maria, rugăciunile şi cântările adresate ei şi toate celelalte manifestări ale preacinstirii ei în viaţa creştinilor, adică cultul public şi particular, au existat de-a lungul întregii istorii creştine.
Învăţătura despre Maica Domnului ocupă un loc important în teologia ortodoxă, fiind în strânsă legătură cu învăţătura despre Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi despre mântuirea neamului omenesc. Sfânta Fecioară Maria se bucură în Ortodoxie de „preacinstire” sau „supravenerare”, adică de o cinstire care o întrece pe a tuturor sfinților, chiar şi pe cea a apostolilor.
Preacurata Fecioară Maria este „Născătoare de Dumnezeu”, după cum mărturisesc părinţii care au participat la Sinodul al 3-lea Ecumenic desfăşurat la Efes în anul 431. „Theotokos”, termenul prin care este definită Sfânta Fecioară Maria ca Născătoare de Dumnezeu la Sinodul al 3-lea Ecumenic, provine din limba greacă şi înseamnă „Purtătoare de Dumnezeu” sau „Cea care I-a dat naştere lui Dumnezeu”. Formula uzitată de Biserica Ortodoxă Română a acestui termen în traducerea liturgică românească este „Născătoare de Dumnezeu”. Semnificaţia teologică a acestui nume reprezintă reafirmarea faptului că Iisus din Nazaret, Fiul Mariei, este Domnul nostru Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, cele două firi, divină şi umană, fiind unite într-o singură Persoană a Sfintei Treimi, Dumnezeu Fiul. De aceea, Fecioara Maria este cinstită de către Biserică printr-un cult de supravenerare sau hiperdulia, după etimologia termenului grecesc.
Ea nu este doar fecioară, ea este Fecioara şi, mai exact, Pururea Fecioara şi Maica Domnului nostru Iisus Hristos. Ea a fost fecioară înainte, în timpul și după Nașterea cea mai presus de fire a Fiului lui Dumnezeu, după cum o atestă și unul din apelativele cu care Biserica o cinstește: Pururea Fecioară Maria.
Maica Domnului, Preasfânta Fecioară Maria, era din seminţia lui David, din care, după făgăduinţa dumnezeiască, trebuia să Se nască Mântuitorul. Ea a trăit în curăţie desăvârşită şi a fost logodită cu Iosif, un bărbat bătrân din aceeaşi seminţie. Ea zămisleşte pe Fiul lui Dumnezeu ca fecioară. Sfânta Scriptură ne spune că după ce „s-a aflat având în pântece”, Dreptul Iosif se gândea s-o părăsească, dar îngerul Domnului i s-a arătat în vis spunându-i să nu-i fie teamă să ia pe logodnica lui, „căci ceea ce s-a zămislit într-însa de la Duhul Sfânt este” (Matei 1, 20). Ea a rămas fecioară totdeauna, deci atât la naştere, cât şi după aceea. Astfel, Biserica noastră îi zice Pururea Fecioară.
În aproape toate rugăciunile şi cântările Bisericii noastre, Preacurata Fecioară apare amintită ca sprijinitoare şi mijlocitoare pe lângă Bunul Dumnezeu, „pentru noi toţi şi pentru a noastră mântuire”. De aceea zicem de fiecare dată: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!”
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius