altmarius

cultură şi spiritualitate

Cine vrea să schimbe lumea să înceapă cu el însuși: Sf. Ignațiu de Loyola

Ad maiorem Dei gloriam: Sfântul Ignațiu de Loyola - RV

31 iulie 2015. Cine vrea să schimbe lumea să înceapă cu el însuși, obișnuia să spună Sfântul Ignațiu de Loyola, sărbătorit în Biserica Catolică în ziua de 31 iulie. Tot el avea să indice și motivul pentru care cineva ar fi trebuit să se angajeze la schimbarea lumii, începând cu cazna schimbării de sine, și anume: „Ad majorem Dei gloriam” ( Spre mai mare slavă a lui Dumnezeu).

A-i aduce slavă lui Dumnezeu nu a fost pentru Sfântul Ignațiu doar un slogan ci un crez de viață, un ideal care avea să-l însuflețească și să pună în mișcare o activitate intensă în domeniul învățământului și a evanghelizării.

Moto-ul Sfântului: "Ad majorem Dei gloriam" trimite la fragmentul din capitolul 2 al Scrisorii către Filipeni, “În Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Cristos este Domnul”. Cu siguranţă, acest fragment, l-a inspirat și pe pictorul Giovanni Battista Gaulli, alias Baciccia, în crearea frescei „Triumful numelui lui Isus” ce acoperă bolta bisericii în care sunt păstrare rămăşiţele pământeşti ale Sfântului Ignaţiu de Loyola, și anume „Chiesa del Gesù”, din Roma.

Pe 31 iulie, pragul acestei biserici este trecut de mult mai mulţi credincioşi localnici şi pelerini decât de obicei. Este firesc, dacă ne gândim că în ultima zi a lunii iulie Biserica Catolică îl aminteşte, în calendarul roman sau latin, pe Sfântul Ignaţiu de Loyola, preot, întemeietor al Societăţii lui Isus sau al ordinului iezuit.

În această zi a anului ochii celor care intră în biserica  mamă a ordinului iezuit sunt atraşi mai ales de Capela Sfântul Ignaţiu, aflată în partea stângă, lângă altar, unde domină splendida statuie a  sfântului născut în 1491, în Ţara Bascilor. De fapt, opera pe care o admirăm în prezent nu este cea originală, realizată de Pierre Legròs şi a cărei existenţă a fost scurtă, din pricina prezenţei la Roma a ocupanţilor francezi care au topit-o în 1798, actuala statuie fiind doar o copie, chiar dacă fidelă originalului, refăcută la începutul secolului al XIX-lea, după un studiu realizat de sculptorul şi pictorul italian Antonio Canova.

La baza altarului din Capela Sfântul Ignaţiu, într-o urmă de bronz aurit, se păstrează moaştele sfântului care a întemeiat în 1540 "Societas Jesu" (Societatea lui Isus), cunoscută şi sub numele de ordinul iezuit.

Curajul schimbării radicale a vieţii reprezintă probabil trăsătura dominantă a sfântului care, în 1521, ţintuit la pat după ce a fost rănit în timpul luptelor din Pamplona, a fost într-atât de impresionat de lecturi care ilustrau viaţa lui Isus şi vieţile sfinţilor, încât a decis urmarea lui Cristos.

Pelerinii care trec pragul bisericii mamă a iezuiților ar trebui să știe că, vizitând „Chiesa del Gesù”, au ocazia să vadă şi camerele Sfântului Ignațiu. Ieşind din biserică, se coboară scările şi, imediat la stânga, se află intrarea în edificiul care găzduieşte camerele în care fondatorul Societăţii lui Isus şi-a petrecut ultimii 12 ani din viaţă, scriind Constituţiile ordinului şi o voluminoasă corespondenţă, tot în aceste încăperi murind, după lungi suferinţe, la 31 iulie în 1556.

Camerele Sfântului Ignaţiu au fost conservate aproape intact, vizitatorul având ocazia să vadă câteva dintre lucrurile care i-au aparţinut şi să admire coridorul cu pictura prospectică a pictorului şi sculptorului italian iezuit Andrea Pozzo, a cărui artă religioasă poate fi admirată în toată splendoarea sa într-o altă biserică din Roma, cea dedicată Sfântului Ignațiu. 

Pe 31 iulie 2013, în primul său an de pontificat, Papa Francisc, a celebrat Sfânta Liturghie la “Chiesa del Gesù”, alături de aproximativ 300 de membri ai Societăţii lui Isus, ordinul din care Pontiful face parte. Cu acea ocazie, Pontiful, membru al Societății lui Isus a spus: “Simbolul iezuiţilor este o monogramă, acronim pentru ‘Iesus Hominum Salvator’ care ne aminteşte constant de faptul că nu trebuie să uităm de centralitatea lui Cristos pentru fiecare dintre noi şi pentru întreaga Societate, pe care Sfântul Ignaţiu a ales să o numească ‘Societatea lui Isus’ pentru a indica punctul ei de referinţă. Şi aceasta ne conduce pe noi, iezuiţii, să avem ‘Deus semper maior’ în faţa noastră”.

R.V./A. M.

Vizualizări: 53

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor